Un val de indignare și emoție a scos în stradă sute de oameni în Botoșani, revoltați de tragicul caz al tinerei mame, Alexandra, care și-a găsit sfârșitul în maternitatea din localitate.
Cu inimi grele și dorința aprinsă de a cere dreptate pentru familia îndoliată, protestatarii au adus cu ei flori și lumânări, transformând locul într-un altar al amintirilor. Într-un gest puternic de solidaritate, claxoanele mașinilor au sunat continuu, dând ecou neîncetat disconfortului și nemulțumirii lor.
Tânăra mamă va părăsi acest tărâm pentru totdeauna. Ceremonia funerară a adus împreună oameni din diverse medii sociale, uniți de același sentiment de revoltă și compasiune pentru tragedia Alexandrei. „Dreptate, vrem dreptate!” au strigat protestatarii într-un cor plin de durere și hotărâre, în timp ce au format un grup compact în fața maternității din Botoșani.
În mulțime au fost și cei care nu au cunoscut-o personal pe Alexandra, dar au simțit că acesta este momentul să se ridice în fața nedreptății. Una dintre protestatare a declarat cu amărăciune: „Consider că această tânără a fost lăsată să moară fără nicio șansă. Mă gândesc că aceasta putea fi propriul meu copil sau chiar eu. Trebuie să acționăm, să facem schimbări!” Alte voci s-au alăturat strigătului de indignare, subliniind că „nu este acceptabil să tratezi un om ca pe un câine!” Durerea profundă resimțită în comunitate s-a transformat într-un apel pentru responsabilitate și justiție.
Într-un context în care micuții Alexandrei rămân acum fără prezența maternă, un alt protestatar a exprimat cu amărăciune: „Ceea ce s-a întâmplat este o nedreptate colosală. Acești copii strigă 'mamă', dar nu mai au pe cine să găsească. Caldura și iubirea maternă le-au fost smulse brutal.”
Într-un tablou cutremurător de solidaritate, zeci de protestatari s-au adunat în fața maternității, în jurul unui altar impresionant de lumânări aprinse, pentru a-și exprima compasiunea față de familia devastată de pierderea tinerei Alexandra. Atmosfera a fost însoțită de un ecou puternic al claxoanelor, făcându-se simțită solidaritatea comunității în fața acestei tragedii inimaginabile.
Fratele Alexandrei, încă sub șocul evenimentelor tragice, a fost impresionat de dimensiunea sprijinului manifestat în aceste momente dificile. În mijlocul aplauzelor și al semnalelor sonore de la mașini, a spus cu emoție: „Am rămas șocat, am rămas surprins câtă solidaritate, câtă lume conștientizează că ar fi putut fi în locul meu. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care sunt alături de mine în această dureroasă perioadă.”
Alexandra, în vârstă de doar 25 de ani, avea trei copii acasă și o nouă viață în pântece, dar destinul a decis altfel. Tragedia sa s-a desfășurat sub privirile personalului medical, într-o noapte plină de dureri cumplite. Totuși, în spital, lipsa unui medic disponibil să o asiste a dus la o luptă zadarnică pentru viață. Fratele Alexandrei a exprimat indignarea tuturor: „Așa ceva este inadmisibil. Gândul că puteai să salvezi o viață și, în schimb, stai în birou sau te odihnești, este pur și simplu de neacceptat. Nu pot să tolerez astfel de lucruri!”
Reprezentanții spitalului au declanșat o anchetă amănunțită pentru a clarifica dacă procedurile medicale au fost respectate și pentru a aduce lumină în privința acestei tragedii evitabile. Astăzi, cu inimile grele, comunitatea se pregătește să-i aducă un ultim omagiu Alexandrei, care va fi condusă pe ultimul său drum.
Într-un act de creativitate profundă și empatie vibrândă, o poezie tulburătoare a luat naștere, dedicată Alexandrei, tânăra mamă care și-a pierdut viața într-un mod tragic. Aceste cuvinte delicate și pline de emoție au reușit să atingă corzile sensibile ale inimilor, aducând lacrimi și amintiri într-un tribut dureros.
Versurile, scrise de Veronica Fuior, ca niște picături prețioase de tristețe, au conturat tabloul unei pierderi ireparabile. Poezia a reușit să înfățișeze durerea crudă a separării premature. Este o poezie care a dat glas dureros experienței Alexandrei, transformându-i pe cititori în martori ai tristeții și amintirilor acestei tinere mame.
„Alexandra, pui frumos,
Cuvintele-s de prisos...
A plecat, fără să știe
Că 'napoi n-o să mai vie...
Puii au ramas acasă,
S-o aștepte, cu-a lor tată
Iar Mămica lor frumoasă
A mers bine să se facă.
Doar că vocea Ei plăpândă
Nu a fost băgată-n seamă
Implorând să O ajute
A murit, micuța Mamă.
A rugat, a implorat,
"Nu mai pot!" a tot strigat
Zise-apoi în zorii zilei:
"Nu am aer"... și-a plecat....
Te plâng soțul și copiii
Fratele și el te plânge,
Te plâng părinții și socrii,
Și orașu-ntreg, te plânge!
De sus, din Cer Tu să veghezi
Mereu pe ai tăi copilași,
Din ochii tăi să nu îi pierzi
Din grija Ta să nu îi lași.
Chipul Mamei bun și blând
Mereu Sofia-l va visa
Și la-nceput de școală, când
Copiii se vor bucura,
Ea o va vrea pe Mama sa...
Ioan, puțin mai mititel,
E tot cu Mama-n suflețel
Îi va fi dor și va'ntreba:
Oare când vine Mama mea?
Lui Iosif, pruncul cel mai mic,
Când Mama a plecat de-acasă
I-a dat si ultimul lăptic
Din pieptul său, Mama frumoasă...
Durerea mare ce-o avea,
Sfârșitul ce Ea și-l simțea,
O îndreptau cu gându'acasă
Tot la puiuți, simțind că-i lasă...
Cu ultimele Ei puteri
Și cu groaznicele dureri
"Ce fac copiii?" întreba,
Și spera că o vor salva
Să meargă iar la casa Sa.
Rămâi cu bine, Alexandra,
Știm că n'ai vrut să-ți lași puiuții,
Așa ți-a fost făcută soarta
Să urci la Cer în floarea vârstei”, a scris Veronica Fuior pe pagina de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil