„Copilul meu mă minte”. Cei mai mulți părinți intră în panică și reacționează în cele mai bizare moduri. Ce spun studiile și când trebuie să vă faceți griji?

Familia este prima care îl învață inconștient pe copil să spună minciuni. În lunga sa carieră de psiholog școlar și consilier, Antonio Escaja Miguel a întâlnit o mare varietate de minciuni ale copiilor: „Omul tinde să se apere decât să spună adevărul”.

Când un tată îi spune fiului său înainte de a răspunde la telefon „dacă este X, spune-i că nu sunt aici” sau dacă copilul își aude mama spunând „ce enervant era” la câteva minute după ce a închis ușa vizitatorului pe care l-a tratat foarte amabil, micuțul înțelege utilitatea pe care o poate avea minciuna, oricât de mult ai insista ca el să nu mintă.

Psiholog: „Copiii imită ceea ce văd”

Un studiu realizat de experții de la Muzeul de Știință din Londra a stabilit că bărbații mint în medie de trei ori pe zi (1.092 pe an), iar femeile mint de două ori pe zi (728 pe an). De cele mai multe ori sunt „minciuni albe”, pentru a nu răni sentimentele unei persoane. Sunt ipocrizii până la urmă pe care copilul nu le distinge întotdeauna de restul.

„Copiii nu acordă atenție la ceea ce spunem noi, ei imită ceea ce văd”, spune psihologul. Dacă părinții vorbesc despre cum își „păcălesc clienții” la serviciu, copilul percepe: „dacă tatăl meu înșală, de ce nu pot eu face și eu așa cu un test?”. 

Ei sunt chiar învățați direct să mintă prin angajament, spunându-le cum ar trebui să se comporte atunci când primesc un cadou care nu le place. „Majoritatea părinților nu tratează toate minciunile în mod egal. Ei nu vor ca copiii lor să spună mereu adevărul despre orice subiect”, admite psihologul american Paul Ekman în cartea sa „Cum să detectăm minciunile la copii”.

Micile minciuni, trucurile, amăgirile sunt la fel de vechi ca istoria omenirii. La fel sunt și minciunile copilărești. Cu toate acestea, Escaja detectează o creștere a acestora în societatea actuală. „La copii s-a întâmplat întotdeauna, dar astăzi este mai frecvent pentru că societatea minte mai mult”, asigură el, înainte de a remarca că astăzi minorii „își pierd mai devreme inocența”.

Citește și Sfaturi pentru a-i determina pe copii să nu te mintă. Dan Cruceru: „Se întâmplă ca al tău copil să aibă o tristețe în suflet”

Toată lumea minte?

SURSA FOTO: freepik.com

Un studiu realizat în Canada a concluzionat că la vârsta de doi ani, 20% dintre copii mint. Proporția crește la 50% când împlinesc 3 ani și aproape 90% când împlinesc 4 ani. Cea mai înșelătoare vârstă, conform acestei cercetări, ar fi 12 ani, când copiii spun cele mai multe minciuni.

Kang Lee, director al Institutului de Studii ale Copilului de la Universitatea din Toronto, consideră că „părinții nu ar trebui să se alarmeze dacă copilul lor spune o minciună. Copiii tăi nu vor crește pentru a deveni mincinoși patologici. Aproape toți copiii mint”, așa cum a subliniat el când a prezentat studiul.

Atât Lee, cât și Victoria Talwar, profesor asociat la Universitatea McGill din Montreal și expert în comportamentul mincinos al copiilor, susțin că copiii care mint sunt mai inteligenți, deoarece trebuie să recunoască adevărul, să conceapă o alternativă și să o prezinte convingător. Din acest punct de vedere, „minciuna este o piatră de hotar în dezvoltare”.

Antonio Escaja preferă să îi definească drept „mai creativi”. În multe cazuri, mai ales în rândul copiilor mai mici, în spatele unei minciuni se află un exces de imaginație, care poate fi canalizat lăsându-i să se exprime prin pictură sau scris. Cu toate acestea, fabulația care înconjoară „prietenii imaginari”, des întâlnită la copiii de 4 și 5 ani, devine interesată de la vârsta de 7 ani. „Sunt copii cărora le place să-și imagineze, dar inventarea lucrurilor poate deveni o cortină de fum pentru a acoperi o problemă”, avertizează psihologul.

Vezi și Traumele copilăriei: cauze, simptome și consecințe. Cum le identificăm și ce facem cu ele?

Când trebuie să vă faceți griji?

Există diferite tipuri de minciuni, care ar trebui să fie distinse. Unele sunt motivate de un exces de imaginație, iar altele se bazează pe mecanisme de apărare pentru a evita eventualele pedepse, minciuni pentru a realiza ceva ce altfel nu s-ar realiza, pentru a câștiga admirația cuiva, pentru a nu dezamăgi părinții sau profesorii, pentru a atrage atenția, pentru a evita jena, pentru a evita a răni pe altul, pentru a păstra intimitatea în siguranță. În orice caz, dacă copilul minte cu frecvență exagerată sau folosește o minciună pentru a răni o altă persoană, trebuie să acționezi și să iei treaba foarte în serios.

„Trebuie să-i înveți să fie autentici, să-i faci să vadă că sunt ceea ce sunt, că nu vor să se prefacă că sunt altcineva”, subliniază Escaja, „făcându-i să înțeleagă că îi iubim așa cum sunt”. Crearea unui mediu familial în care copilul să se simtă liber îl va face să nu aibă nevoia de a minți.

Iar atunci când se confruntă cu o minciună descoperită, expertul îndeamnă părinții și profesorii să „fie rezonabili” atunci când corectează copilul „pentru a nu-l obliga să mintă mai mult pentru a evita pedeapsa”. Va fi necesar să-l pună să repare prejudiciul, dar fără a folosi cuvântul „pedeapsă”, din cauza conotației pe care o poartă cu umilință. „Recompensele și pedepsele trebuie folosite cu multă prudență”, remarcă Escaja.

„Acceptă asta: copilul tău te va minți toată viața. Te-a mințit în trecut și te va minți în viitor (...) Dar dacă creezi mai multe situații în care copilul tău se simte mai puțin obligat să mintă și poate spune adevărul, atunci vor exista mai puține minciuni pe care le spune”, spune Tom Ekman, fiul psihologului american Paul Ekman, considerat una dintre autoritățile mondiale în detectarea minciunilor.

SURSA FOTO: freepik.com

Cum să prinzi o minciună

Mincinoșii, spre deosebire de ceea ce se crede, nu sunt obișnuiți să-și abată privirea, să se înroșească sau să fie nervoși. Pamela Meyer, autoarea best seller-ului „Lie Detection”, învață câteva metode și semnale pentru a detecta minciuna, o abilitate foarte utilă, deoarece în orice zi, o persoană primește între 10 și 200 de informații false.

Potrivit lui Meyer, persoanele care mint își pot imobiliza partea superioară a corpului, îndreptându-și inconștient picioarele spre ușă sau aplecându-se spre ieșire. Au tendința de a arăta ușurare sau de a-și schimba postura atunci când cele mai dificile întrebări sunt terminate și chiar arată o oarecare „mândrie” sau „plăcere” atunci când cred că au făcut bine. 

Un studiu de la Universitatea din Columbia Britanică, din Canada, indică faptul că un mincinos este trădat de propria lui față, deoarece tinde să-și ridice sprâncenele surprins și să zâmbească ușor.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.