„Nu te vreau pe tine. Îl vreau pe tati!” „Mami este mai drăguță decât tati.” „Aș vrea să am o altă mamă”. Oricât de greu ar fi să auzi aceste lucruri, faptul că un copil favorizează un părinte în detrimentul altuia este o parte complet normală a educației parentale.
Dar acest tip de provocare poate apărea pe neașteptate și chiar îi poate lăsa pe părinți într-un răspuns de tip „luptă sau fugi”, în care fie se implică emoțional cu un copil, fie se retrag din interacțiuni. Pe cât de normal poate fi ca un copil să își exprime preferințele, nu înseamnă că această experiență nu este greu de gestionat pentru părinți.
Încă o dată, disciplina pozitivă poate oferi un cadru pentru a găsi o cale prin intermediul unui potențial câmp minat emoțional. Atunci când suntem părinți cu dragoste și limite, ascultăm experiența copilului (fără a nega niciodată ceea ce simte), oferindu-i în același timp limite în ceea ce privește modul în care își exprimă sentimentele.
Această problemă poate aduce în discuție și provocarea de a fi părinte al unui copil care este foarte asemănător cu tine SAU foarte diferit de tine. Dyadele părinte-copil cu temperamente similare se pot înțelege bine, dar adesea conflictul de a trebui să se separe și să se individualizeze poate fi mai greu pentru copil. În ceea ce privește părintele, aspectele provocatoare ale personalității copilului său ar putea să îl deranjeze mai mult pentru că vede aceleași caracteristici în ea însăși și cunoaște lupta de a trăi în lume cu aceste provocări.
Pentru părinții ai căror copii sunt foarte diferiți ca personalitate, lupta este mai probabil să apară în jurul empatiei. Cum pot acești părinți să găsească un teren comun cu copiii lor și să lucreze pentru a înțelege punctul de vedere al copilului lor? Auto-reflecția poate ajuta. În ce fel este copilul dumneavoastră asemănător sau diferit de dumneavoastră?
Ce calități ale copilului dumneavoastră admirați profund? Ce calități vă enervează? Din această reflecție mai profundă, puteți înțelege mai clar relația cu copilul dvs. și să lucrați la consolidarea acesteia.
Copiii se joacă adesea cu propria putere și control. Ei doresc independență, dar și conectare. Ei se pot simți prinși într-o dinamică de tip push-pull: au nevoie disperată de părintele lor, dar în același timp au nevoie să se afirme ca individ separat. Uneori, această dinamică se poate manifesta prin faptul că un copil se identifică mai mult cu calitățile și modul de a fi în lume al unuia dintre părinți.
În loc să trăim în sentimente rănite, un părinte poate vedea această perioadă ca pe o oportunitate de creștere și dezvoltare pentru copiii noștri.
Ca în toate interacțiunile, îi dați copilului un model de gestionare sănătoasă a emoțiilor. Cred că este bine să vă exprimați sentimentele atunci când un copil spune că îl place mai mult pe celălalt părinte, dar faceți acest lucru într-un mod conținut, dar autentic, transmițând mesajul că este în regulă să simțiți orice, dar nu este în regulă să spuneți sau să faceți orice. Ceea ce spunem și facem îi afectează pe cei din jurul nostru. Acest lucru se află chiar în centrul relațiilor. Ne dorim ca copiii noștri să fie deschiși și expresivi cu noi și, uneori, acest lucru vine la pachet cu mesaje dificile. Dar copiii trebuie, de asemenea, să învețe să fie responsabili pentru propriile lor acțiuni.
În această situație, trebuie să fiți persoana mai mare și să afirmați că puteți face față cu ecuanimitate la tot ceea ce ei vă aduc. Desigur, acest lucru ar putea însemna că trebuie să obțineți sprijin din partea propriilor prieteni adulți. Dacă un copil v-a rănit profund sentimentele, veți avea nevoie să fiți susținut în propriile sentimente.
Evitați doar să cereți unui copil să vă protejeze sau să vă aline în mare măsură.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil