Medicul primar ORL Constantin Bogdan Mocanu a adus în discuție o situație frecventă în care părinții îndeamnă copiii să sufle tare nasul. Cu toate acestea, acest mod de a le cere copiilor să-și sufle nasul este greșit și poate avea consecințe neplăcute asupra sănătății lor.
„Merg de multe ori pe stradă și văd mămici cu copii și văd cum le spun: `suflă tare nasul, să te audă mami cum sufli tare de tot`. Acesta este exat modelul greșit de a spune să sufle nasul. Pentru că acel copil în momentul în care suflă nasul își introduce secrețiile în urechi, în sinusuri pentru că suflă cu putere foarte mare și secrețiile pe căile cele mai apropiate.
Secrețiile nu ies prin față, prin nară, mai întâi intră în sinusuri și o parte doar se exteriorizează. Mămica e mulțumită pentru că cel mic nu mai are secreții multe în nas, dar nu știe că acele secreții lucrează undeva și copilul va face otită sau va face sinuzită”, a spus dr Mocanu în cadrul emisiunii MediCOOL de la Antena 1.
Medicul Constantin Bogdan Mocanu a prezentat și cum se suflă corect nasul: cu gura deschisă! Conform acestei metode, se blochează o nară și se suflă aerul prin cealaltă nară, menținând gura deschisă. Astfel, aerul este evacuat numai prin nas, fără a fi direcționat spre gură. Această tehnică simplă necesită doar puțin antrenament pentru a fi efectuată corect.
„Nasul se suflă cu gura deschisă. Pensăm o nară, după care exteriorizăm aerul prin nara cealaltă ținând gura deschisă. Aerul nu iese pe gură, numai prin nas. Este foarte simplu, e nevoie doar de puțin training în sensul acesta. Putem să suflăm oricât de tare! Practic, cu această metodă, mucozitățile nu mai ajung în ureche și nici în sinusuri. Secrețiile ies numai prin nară afară și e cea mai fiziologică metodă de a ne curăța nasul. Dacă secrețiile sunt cleioase, e bine să le înmuiem înainte cu niște ser fiziologic sau apă de mare. Este foarte important să nu devenim dependenți de apa de mare!”, a mai spus medicul primar ORL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.