Părinții ajung să-și facă griji excesive, întrebându-se dacă fiecare comportament al copilului reprezintă un motiv de îngrijorare sau dacă este, de fapt, un semn al dezvoltării sănătoase.
Multe dintre comportamentele ciudate care îi îngrijorează pe părinți sunt de fapt indicii că acel copil se va descurca foarte bine în viață, notează specialiștii Your Tango.
Creșterea unui copil nu vine cu un manual de instrucțiuni. Multe dintre etapele acestui proces se bazează pe încercare și eroare.
În timp ce există anumite comportamente care trebuie abordate imediat, alte „ciudățenii” nu sunt chiar atât de grave pe cât par. De fapt, unele dintre ele ar putea fi chiar semne pozitive că un copil se află pe drumul cel bun.
Iată 11 comportamente ciudate care, deși îngrijorează părinții, semnalează, de fapt, că un copil se va descurca foarte bine.
SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm
La prima vedere, un copil care vorbește cu un prieten imaginar poate părea un motiv de îngrijorare. Poate că părinții se tem că cel mic are probleme sociale sau dificultăți în interacțiunea cu ceilalți copii, dar, de fapt, acest comportament poate fi un semn al imaginației și creativității sale.
Un studiu realizat pe persoane extrem de realizate și creative, care au câștigat premii „de geniu” de la Fundația McArthur, a constatat că mai mult de un sfert dintre aceștia au avut un prieten imaginar în copilărie.
„Dacă copilul dumneavoastră are un prieten invizibil, relaxați-vă și bucurați-vă de el. Puneți întrebări pentru a afla mai multe despre prietenul său.
Veți înțelege mai bine interesele, dorințele, temerile sau preocupările copilului dumneavoastră. Poate că ar fi chiar o idee bună să salvați răspunsurile adorabile ale copilului”, sugerează psihologul clinician Eileen Kennedy-Moore, doctor în filosofie.
Când un copil este extrem de timid și se simte neliniștit să vorbească cu persoane necunoscute sau să interacționeze cu ceilalți, părinții pot deveni îngrijorați, întrebându-se dacă acesta va întâmpina dificultăți sociale pe parcursul vieții.
Totuși, timiditatea intensă este adesea o fază, iar în multe cazuri, aceasta este legată de un temperament mai sensibil și atent, ceea ce nu este un lucru rău.
„Timiditatea nu este o slăbiciune, nu reflectă o stimă de sine scăzută și nu reprezintă o problemă în sine. Este o trăsătură de comportament social normal, împărtășită de aproximativ o treime dintre colegii săi. Cu îndrumare și sprijin, părinții pot ajuta copilul «timid» să se simtă mai confortabil și să-și găsească, în cele din urmă, drumul”, explică profesorul clinic Kyle Pruett, medic.
SURSA FOTO: freepik.com @chofee10
Obiceiurile alimentare neobișnuite sau mofturosul la mâncare pot fi o sursă de stres pentru părinți. Aceștia se preocupă să ofere mese echilibrate și să le respecte autonomia copiilor, fără a le impune alimentele care nu le plac.
De obicei, această perioadă de „mofturi” nu durează mult și poate fi un semn al independenței în creștere a copilului și al preferințelor sale personale.
„Când o familie vine cu îngrijorări legate de alimentația selectivă, întreb de obicei: «Mănâncă copilul dumneavoastră diferite tipuri de amidonuri, proteine, fructe și legume?» Apoi, vreau să aflu dacă acest comportament reprezintă o problemă pentru familie. «Este dificil să mergeți la restaurante? Copilul dumneavoastră nu poate merge la prieteni acasă?»”, spune psihologul Stephanie Lee.
De asemenea, este important de menționat că un copil mofturos la mâncare nu înseamnă neapărat că nu mănâncă deloc. Atâta timp cât mănâncă suficient, nu există motive de îngrijorare.
Este normal ca, uneori, copiii să devină foarte pasionați de un anumit hobby sau activitate. La început, părinții pot fi îngrijorați că acest interes ar putea deveni o obsesie care să-i facă pe copii să ignore alte aspecte ale vieții lor.
Totuși, concentrarea intensă asupra unui subiect poate fi un semn al curiozității și al unei pasiuni profunde, care, pe măsură ce copilul crește, se poate transforma într-un interes de lungă durată.
„Părinții pot să nu înțeleagă pasiunea copilului lor. S-ar putea să nu înțeleagă de ce ar vrea să petreacă ore întregi urmărind un documentar despre mașini clasice sau analizând un joc de șah.
Însă, aceste pasiuni, pe măsură ce se dezvoltă, pot deveni momente definitorii ale copilăriei lor”, explică terapeutul conjugal și familial David Schwartz, LMFT.
Părinții își doresc ca spațiul personal al copilului lor să fie organizat și curat. Când acest lucru nu se întâmplă și copilul devine dezordonat, acest comportament poate deveni frustrant.
Părinții ar putea simți că cel mic nu reușește să înțeleagă importanța îngrijirii lucrurilor sale și a responsabilității.
Cu toate acestea, dezordinea și lipsa de organizare pot face parte din procesul de creștere al unui copil. Nu înseamnă că acest comportament va persista pe termen lung.
Adesea, murdăria și dezordinea sunt modalități prin care copiii își explorează propriul spațiu și încep să înțeleagă lumea din jurul lor.
SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm
Refuzul unui copil de a împărți poate fi frustrant pentru părinți, dar nu este întotdeauna un semn negativ.
Deși un copil care nu vrea să împartă poate părea că nu este amabil sau că nu ține cont de ceilalți, acest comportament ar putea reflecta înțelegerea sa privind limitele și autonomia asupra lucrurilor pe care le deține.
„Copiii care sunt iubiți și încurajați să fie generoși învață să împărtășească atunci când este momentul potrivit”, explică profesorul clinician Kyle Pruett, M.D.
Părinții sunt adesea deranjați atunci când copilul lor întreabă „De ce?” la fiecare cerință, iar dorința de a răspunde cu „Pentru că așa am spus eu” poate fi puternică.
Cu toate acestea, această curiozitate constantă nu este un semn de sfidare, ci de dorința copilului de a înțelege mai profund motivele din spatele acțiunilor sale.
„Curiozitatea activează sistemul de recompensă al creierului. Când copiii pun întrebări și descoperă răspunsuri, creierul lor eliberează dopamină, un neurotransmițător care stimulează motivația, învățarea și plăcerea”, explică neurocercetătorul Aditi Subramaniam.
Atunci când un copil preferă să fie singur din când în când, părinții pot crede că acesta are probleme cu interacțiunile sociale sau dezvoltarea.
Totuși, acest comportament poate fi un semn că copilul își înțelege nevoile emoționale și că este conștient de momentele în care trebuie să se retragă pentru a se reîncărca.
La fel ca adulții, și copiii au momente în care au nevoie de timp pentru ei înșiși. Nu înseamnă că sunt antisociali sau că vor întâmpina dificultăți sociale mai târziu.
Unii copii sunt mai introvertiți decât alții, dar acest comportament nu este un semn că vor avea probleme în viitor.
SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm
Visarea cu ochii deschiși este un comportament adesea observat la copii, iar părinții pot fi îngrijorați că acest lucru semnifică o problemă de concentrare.
Totuși, visarea cu ochii deschiși poate fi o modalitate prin care copiii își stimulează imaginația și își exprimă creativitatea.
Este o formă de gândire liberă, fără constrângeri, care îi ajută să proceseze emoțiile. Desigur, în anumite momente, un copil poate visa cu ochii deschiși chiar și în situații mai puțin potrivite, precum în timpul lecțiilor de la școală.
Totuși, dacă se întâmplă cu moderație, nu este un motiv de îngrijorare.
Un copil încăpățânat poate fi un adevărat coșmar pentru părinți. Insistă să facă lucrurile în felul său și refuză să asculte sfaturi sau sugestii.
Totuși, încăpățânarea nu trebuie privită întotdeauna ca un defect. De fapt, acest comportament poate fi un semn de caracter puternic.
Copiii care sunt încăpățânați sunt adesea rezistenți, știu exact ce vor și nu permit altora să le schimbe părerea sau să-i direcționeze într-o cale pe care nu o doresc.
Aceasta este, de obicei, o manifestare a independenței lor în dezvoltare. Deși încăpățânarea poate face negocierea cu ei mai dificilă, este un comportament care poate fi, pe termen lung, un motiv de mândrie pentru părinți.
Agățarea de părinți este un comportament frecvent întâlnit la copii, în special atunci când aceștia sunt foarte atașați de părinții lor.
De obicei, copiii caută confort, reasigurare și siguranță suplimentare în momentele în care se comportă astfel. Chiar dacă acest comportament poate fi frustrant pentru părinți, care ar dori să poată face lucruri fără a fi urmați constant de copil, agățarea este adesea un semn al dezvoltării lor emoționale și va dispărea pe măsură ce cresc.
În mod special, pe măsură ce copilul începe să socializeze cu alți copii, tendința de a se agăța de părinți va scădea treptat.
De obicei, este doar o fază trecătoare și nu indică faptul că un copil va deveni excesiv de dependent sau că va întâmpina dificultăți în dezvoltarea independenței pe măsură ce crește.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil