Copiii pot izbucni în crize de furie atunci când ne așteptăm mai puțin, mai ales când sunt mici și capacitatea lor de a verbaliza ceea ce simt este încă redusă. Știm cu toții că astfel de crize sunt o parte normală a dezvoltării lor, dar adevărul este că uneori pot fi foarte greu de gestionat.
Dacă te confrunți cu o astfel de situație și nu știi prea bine cum să reacționezi sau simți că situația te copleșește, este important să ții cont de anumite aspecte și să eviți să faci anumite lucruri care ar putea agrava criza de furie a copilului tău.
Iată câteva lucruri pe care NU ar trebui să le faci în astfel de momente!
În fața unor crize de furie, copiii folosesc adesea această modalitate de exprimare pentru a comunica ceea ce simt, mai ales că nu toți au abilitățile verbale dezvoltate pentru a articula în cuvinte complexe emoțiile ce îi copleșesc. Este adevărat că punerea în cuvinte a unor sentimente precum frustrarea, furia, invidia, nostalgiile sau anxietatea poate fi o provocare chiar și pentru adulți, deci este cu atât mai dificil pentru copii.
Crizele de furie reprezintă o formă de eliberare a acestor emoții intense și pot fi privite ca o reacție naturală la evenimentele din jurul lor. În acest context, ignorarea plânsului sau întoarcerea spatelui copilului în timpul unei astfel de crize poate avea consecințe negative asupra dezvoltării emoționale a acestuia.
Atunci când un părinte alege să ignore sau să respingă emoțiile copilului în timpul unei crize de furie, poate transmite un mesaj greșit și dăunător. Copilul poate interpreta acest comportament ca pe o lipsă de interes sau de implicare din partea părintelui, și astfel, poate simți că nu este înțeles sau că sentimentele sale nu sunt luate în considerare. Într-adevăr, ignorarea sau respingerea emoțiilor copilului poate duce la sentimente de respingere și umilință.
În ciuda faptului că unii încă susțin utilizarea metodelor precum „colțul gândirii” sau „time out” ca strategii educaționale pentru a modifica comportamentul copiilor, aceste abordări pot avea consecințe negative asupra dezvoltării lor emoționale. Excluderea copilului dintr-o activitate în mijlocul unei crize de furie sau izolarea lui într-un colț pentru a reflecta asupra comportamentului său poate avea un impact profund asupra sănătății emoționale a copilului.
În loc să îi împingem pe copii în timpul unei crize de furie sau să îi izolăm într-un spațiu separat, este esențial să abordăm situația cu empatie și înțelegere. Izolarea copilului în astfel de momente poate trimite mesajul că nu ne interesează să aflăm ce simte și că nu ne pasă de emoțiile sale. Aceasta poate genera sentimente de respingere și izolare în sufletul copilului, afectând încrederea în relația cu părintele sau adultul din preajmă.
Trebuie să avem în vedere că atunci când un copil se află într-o criză de furie, acționează predominant din punct de vedere emoțional, iar capacitatea sa de gândire și reflexie este redusă. De aceea, nu putem să ne așteptăm ca el să „gândească sau să reflecteze” în acele momente. Copilul are nevoie de sprijin emoțional și de ajutor pentru a-și înțelege și a-și gestiona emoțiile intense.
Pedepsele, într-adevăr, nu sunt metode educaționale eficiente și pot avea consecințe dăunătoare pentru dezvoltarea emoțională a copilului. Abordarea prin pedepse poate afecta negativ stima de sine a copilului și poate deteriora relația cu părintele sau adultul responsabil. În special, folosirea pedepselor pentru a opri crizele de furie ale copiilor poate provoca daune psihologice profunde pe termen scurt, mediu și lung.
Când pedepsim copiii în timpul crizelor de furie, acest lucru poate transmite un mesaj că nu ne interesează ceea ce simt sau trăiesc, și că sentimentele lor nu sunt luate în considerare. Copiii pot interpreta astfel de pedepse ca o formă de respingere și pot dezvolta sentimente de nesiguranță și neîncredere față de adulți. De asemenea, această abordare poate inhiba exprimarea liberă a emoțiilor și poate crea un mediu în care copiii se simt inhibați să-și exprime nevoile și temerile.
Este important să subliniem că lovitul sau aplicarea oricărui tip de violență asupra copiilor este inacceptabil și ineficient în educație. Pedepsele corporale, precum loviturile sau scuturarea copiilor nu sunt soluții adecvate pentru a corecta sau îmbunătăți comportamentul lor.
Folosirea violenței ca metodă educativă poate provoca daune fizice și emoționale profunde copiilor. Ei pot dezvolta anxietate, frică, și pot pierde încrederea în adulți. Astfel de pedepse pot afecta negativ încrederea în sine și dezvoltarea armonioasă a copiilor, având consecințe pe termen lung în viața lor.
Este adevărat că țipatul nu ar trebui să fie o metodă educațională și că poate avea consecințe negative asupra copiilor. Atunci când ne exprimăm prin țipete, nu numai că putem provoca stres și nesiguranță copilului, dar putem afecta și capacitatea lui de a asimila informații și de a învăța în mod adecvat.
Efectele țipatului asupra creierului copilului sunt importante de înțeles. Atunci când un copil este supus la țipete frecvente, creierul său poate intra într-o stare de stres cronic, eliberând cortizol, hormonul responsabil de răspunsul la stres. Aceasta poate duce la o reacție de blocaj în creier, întrerupând capacitatea copilului de a procesa informații și de a învăța. În plus, nivelul crescut de cortizol poate provoca senzații de frică, anxietate și nesiguranță, afectând astfel dezvoltarea emoțională a copilului.
SURSA FOTO: freepik.com @shapovalphoto
Când copilul se confruntă cu o situație care îi provoacă frustrare sau stres și ajunge să izbucnească într-o criză de furie, este important să înțelegem: creierul său reacționează într-un mod specific! Amigdala, parte a creierului responsabilă cu gestionarea emoțiilor și a răspunsului la amenințări, detectează o posibilă amenințare în această situație.
Astfel, copilul poate experimenta senzații fizice intense, precum bătăile accelerate ale inimii, transpirația excesivă și încordarea mușchilor. Unii copii pot chiar să se rănească pe ei înșiși din cauza anxietății și a intensității emoționale.
În momentul în care copilul este în plină criză de furie, oricât de mult ne-am dori să raționăm cu el sau să îi prezentăm argumente despre ce este bine sau greșit, este puțin probabil să reușim. Creierul său se află într-o stare de tensiune și stres care îi împiedică să asimileze informațiile în mod rațional.
Etichetarea sau ridiculizarea unui copil din cauza plânsului sau a emoțiilor sale poate avea un impact profund asupra dezvoltării sale emoționale și psihologice. Chiar dacă adesea nu realizăm întreaga încărcătură emoțională a cuvintelor noastre, astfel de fraze pot provoca daune grave stimei de sine și pot crea o serie de probleme pe termen lung.
Când copilul este etichetat ca fiind „urât” pentru că plânge, acesta poate internaliza aceste etichete și să înceapă să se vadă în mod negativ. În plus, atunci când i se spune că „plânsul este pentru bebeluși” sau că „plânsul este pentru lași”, copilul poate ajunge să inhibe exprimarea emoțiilor sale, ceea ce poate duce la acumularea de tensiuni și emoții refulate.
Ridiculizarea sau etichetarea negativă poate genera frustrare, anxietate și neînțelegeri în relația cu părinții, colegii de școală sau prietenii. Copilul poate dezvolta sentimente de rușine sau vinovăție pentru că își exprimă emoțiile în mod natural și să se simtă nesuportat într-o lume care pare să nu îl înțeleagă.
Este adevărat că, uneori, adulții fac greșeala de a încerca să reducă la tăcere crizele de furie ale copiilor cât mai rapid posibil, deoarece pot simți disconfort sau neputință în fața emoțiilor intense ale acestora. Fie că dorim să îi protejăm, fie că ne îngrijorează reacțiile celor din jur sau ne pare că grijile lor sunt neimportante, spunându-le „nu plânge” sau „nu te mai supăra”, putem invalida sentimentele lor și le cerem să își reprime emoțiile.
Este important să înțelegem că micuții au dreptul de a simți și de a-și exprima emoțiile, inclusiv furia și tristețea. Fiecare emoție pe care o simt este validă și are o cauză reală pentru ei. Atunci când le spunem „nu plânge”, ignorăm nevoile lor emoționale și le transmitem mesajul că ceea ce simt nu este important sau că nu este acceptabil să își exprime emoțiile.
Citește și 9 fraze pe care să nu le spui NICIODATĂ copilului tău. Tu pe care le recunoști?
Este adevărat că ceea ce poate părea banal sau neimportant pentru adulți poate avea o importanță considerabilă în lumea copilului și în mintea lui pur emoțională. Atunci când copilul se confruntă cu o criză de furie, este esențial să-i arătăm empatie și să nu invalidăm sau să minimizăm sentimentele sale.
Prin a-i spune copilului că ceea ce simte „nu e mare lucru” sau că este „o prostie”, îi transmitem mesajul că ceea ce trăiește nu are importanță sau că emoțiile sale nu sunt valide. Acest lucru poate provoca frustrare și confuzie în mintea copilului și poate afecta încrederea în sine și relația cu adulții.
Șantajul emoțional este o tactică manipulativă puternică, în care persoanele apropiate copilului îl amenință, direct sau indirect, să facă sau să nu mai facă ceva care îi deranjează pe ei. Deși mulți adulți pot utiliza această formă de presiune, trebuie să fim conștienți de gravitatea impactului emoțional pe care o astfel de abordare o poate avea asupra copilului.
Unele modalități de a șantaja un copil să nu mai plângă includ amenințarea că vor chema poliția, că nu vor mai merge în parc sau alte activități preferate, sau chiar promisiunea de recompense sau premii dacă încetează să plângă. Indiferent de forma pe care o ia șantajul, acesta subminează emoțional copilul, îi provoacă teamă și îl constrânge să-și modifice rapid comportamentul sub amenințarea unei consecințe externe neplăcute.
Este important să înțelegem că astfel de tactici de șantaj emoțional pot fi dăunătoare dezvoltării emoționale și psihologice a copilului. Copiii au nevoie de sprijin emoțional, empatie și înțelegere, nu de presiuni și amenințări. Atunci când le impunem șantaj emoțional pentru a-și reprimă emoțiile, putem afecta negativ încrederea în sine și capacitatea lor de a-și exprima liber trăirile.
Este complet adevărat că a spune unui copil că nu-l iubești sau că cineva important pentru el va înceta să-l iubească din cauza comportamentului său este o formă extremă și inumană de șantaj emoțional. Copiii au nevoie să simtă iubirea și sprijinul necondiționat din partea părinților lor, indiferent de greșelile sau emoțiile pe care le manifestă.
Faza de furie este o etapă normală și comună a dezvoltării copiilor, în special între vârsta de doi și patru ani, când ei încep să devină conștienți de propria lor individualitate și să-și manifeste voința și dorințele. Înțelegerea acestei faze ca fiind o parte normală a dezvoltării psihologice a copilului ne poate ajuta să gestionăm mai bine situațiile dificile și să le oferim sprijinul emoțional și calmul de care au nevoie în aceste momente.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil