În calitate de părinți, avem tendința de a impune reguli și restricții copiilor noștri, fie din dorința de a-i educa, fie pentru că anumite comportamente ne scot din sărite. Totuși, este important să conștientizăm că unele dintre aceste interdicții pot avea un impact negativ asupra dezvoltării copiilor noștri.
Interzicerea, un instrument pe care adulții îl folosesc în mod obișnuit pentru a proteja, educa și menține ordinea. Nu e doar despre copii, ci și despre noi, cei maturi. Trăim în societăți cu reguli și sancțiuni pentru a menține bunăstarea comună. Suntem obișnuiți să interzicem, dar de ce o facem?
Uneori, interzicerea este văzută ca un mod de a ne păstra autoritatea și de a asigura binele celor tineri. Dar, ce se întâmplă atunci când aceste interdicții devin prea multe și prea restrictive?
Una din provocările cu care ne confruntăm este că, adesea, transmitem aceste modele de restricție și pedepse în educația copiilor noștri, fără să realizăm pe deplin. Acest lucru poate avea un impact profund asupra dezvoltării lor.
Atunci când educația se bazează prea mult pe reguli stricte și pedepse, riscăm să limităm libertatea individuală și să subminăm dezvoltarea lor. Copiii au nevoie de oportunitatea de a-și cunoaște propria persoană, de a-și dezvolta personalitatea, de a-și exersa capacitatea de reflecție și de a câștiga încredere și autonomie.
Nu există îndoială că stabilirea de limite și reguli este esențială pentru a asigura siguranța și bunăstarea noastră, a celor dragi și dezvoltarea noastră personală. Cu toate acestea, trebuie să fim atenți să nu exagerăm în acest proces. Uneori, putem face greșeala de a interzice lucruri care nu ar trebui limitate niciodată.
S-ar putea să vă surprindă, dar există o listă de lucruri pe care nu ar trebui să le interzicem. Acestea includ săriturile, alergatul, strigatul, cerutul, plânsul și chiar murdărirea. I
Cine adoră să fie corectat sau să fie înțepat cu vorbe dure când face o greșeală? Niciun copil! Faptul de a face greșeli, de a eșua, de a învăța din ele este o parte fundamentală a experienței umane. Cu toate acestea, uneori avem tendința să reacționăm cu severitate atunci când cei mici nu reușesc ceva, ca și cum ar fi fost interzis să facă greșeli.
Într-adevăr, copiii pot avea dificultăți în a-și lega pantofii, a-și face patul sau a-și organiza jucăriile așa cum ne-am dori. Dar trebuie să înțelegem că acestea sunt etape ale învățării. Ceea ce contează cel mai mult este că sunt motivați să încerce din nou. Când se confruntă cu frustrări și provocări, ultimul lucru de care au nevoie este să fie criticați.
Este important să fim răbdători și să le oferim ghidare și sprijin pentru a învăța treptat aceste sarcini, care, deși ni se par simple, pot fi o adevărată provocare pentru ei. Încurajându-i în loc să-i descurajăm, le oferim o atmosferă propice dezvoltării lor și le arătăm că pot învăța din greșeli și să crească încredere în propriile lor capacități.
Temerile sunt o parte normală a copilăriei, ba chiar a vieții în general. Există anumite frici care sunt universale, valabile pentru toți oamenii, indiferent de vârstă, iar altele care variază odată cu trecerea timpului.
A simți teamă este o reacție naturală, parte din instinctul nostru de auto-conservare. Prin urmare, nu ar trebui să interzicem copiilor să se teamă de întuneric, de monștri, de câini, de doctori, de a fi singuri sau de străini. Certându-i sau enervându-ne când le este frică, îi descurajăm să-și exprime aceste emoții. Cu alte cuvinte, le cerem să le ascundă.
Mai degrabă decât să îi facem să se simtă rușinați de temerile lor, putem fi alături de ei, să-i ajutăm să înțeleagă și să depășească aceste frici. Prin a le oferi sprijin, putem să-i învățăm cum să-și gestioneze temerile, să le raționalizeze și să învețe să le depășească. Astfel, construim încredere și le arătăm că nu există rușine în a avea temeri, ci în a nu încerca să le înfrunte.
SURSA FOTO: freepik.com @odua
Cine nu a rostit aceste cuvinte cel puțin o dată către copilul lor: „nu plânge”, „nu mai plânge”, sau „nu te mai plânge”? Cu toate acestea, aceste expresii pot transmite un mesaj greșit, că plânsul este ceva negativ. În realitate, oamenii plâng dintr-o multitudine de motive, inclusiv durere, furie, frustrare, frică, tristețe, regrete, dar și bucurie, fericire sau surpriză.
Lacrimile au un scop important: eliberarea emoțiilor. Atât emoțiile pozitive, cât și cele negative au rolul lor în viața noastră. Dacă copiii noștri sunt certați când plâng, ei pot începe să-și reprime emoțiile, ceea ce poate avea consecințe negative asupra dezvoltării lor emoționale. În schimb, o abordare mai eficace este să validăm emoțiile lor și să le arătăm empatie. Putem să-i întrebăm de ce plâng și să le oferim sprijinul nostru. O îmbrățișare blândă poate liniști lacrimile, în timp ce țipatul poate accentua emoțiile negative.
Da, copiii sunt adesea niște exploratori, cu o sete nesfârșită de cunoaștere. Acești mici exploratori sunt mereu în căutarea răspunsurilor, iar întrebările lor pot părea infinite. Chiar dacă suntem întrebați de ce pentru a zecea oară, răbdarea noastră este pusă la încercare.
Întrebările lor variază în complexitate, de la cele simple la cele mai complicate. Există și acele întrebări neașteptate care pot să ne surprindă și să ne lase fără cuvinte, cum ar fi, „mamă, pisoii merg în rai?”
Indiferent de cât de obositoare sau dificile pot părea, nu ar trebui să le ignorăm, să le cerem să tacă sau să le oferim răspunsuri evazive. Mai mult, să nu recurgem la minciuni sau fantezii, pentru că îi învățăm astfel să facă același lucru în viitor, mai ales când vor deveni adolescenți.
Calea cea mai bună este să le răspundem cât se poate de simplu și sincer, ajustând explicația la nivelul lor de înțelegere. Comunicarea deschisă și sinceră creează o punte solidă între noi și ei, contribuind la dezvoltarea lor emoțională și la menținerea unei conexiuni puternice în familie. Deci, fiecare întrebare a lor este un pas în plus pe drumul lor spre descoperirea și înțelegerea lumii.
Fiecare persoană, fără excepție, poartă cu sine secrete. Chiar dacă suntem părinți și avem responsabilitatea de a veghea asupra copiilor noștri, este esențial să respectăm intimitatea și mica lor „insulă” de viață privată.
A evita să pătrundem în sfera lor intimă este benefic atât pentru ei, cât și pentru noi. Pe măsură ce cresc, vor avea tot mai multe gânduri și sentimente personale pe care nu le vor dori neapărat să împărtășească. Noi nu ar trebui să fim detectivi care le cercetează lucrurile sau citesc jurnalele lor, sau să-i presăm să ne dezvăluie fiecare detaliu.
În schimb, putem construi o relație bazată pe încredere. Le putem comunica că ne pot spune orice, că suntem mereu alături de ei, și că îi vom sprijini și iubi necondiționat, chiar și atunci când fac greșeli. Acest tip de înțelegere și acceptare îi ajută să-și dezvolte încrederea în sine și să se simtă confortabili în a împărtăși cu noi aspecte din viața lor pe măsură ce cresc.
Este adevărat că adesea încurajăm copiii să împartă totul cu ceilalți, dar trebuie să fim atenți la modul în care gestionăm această situație. De ce ar trebui să facă acest lucru? Acesta este lucrul lor!
Învățarea generozității și a împărțirii este un aspect important al educației, dar forțarea lor să o facă sau, mai rău, să le luăm lucrurile pentru a le împărți cu alții, poate avea efecte negative. Învățăm mai degrabă să ia decât să împartă.
Fiecare dintre noi are un simț al proprietății, iar copiii nu fac excepție. Imaginați-vă cum v-ați simți dacă un străin ar veni și ar cere cheile mașinii voastre pe stradă. Cu siguranță, nu ne-ar face plăcere să facem asta.
Prin urmare, este important să le învățăm copiilor să împartă cu respect, să își exprime dorințele și să învețe să negocieze în loc să fie forțați să împartă. Aceasta le va dezvolta abilitățile de comunicare și înțelegerea bunelor maniere sociale, fără a le încălca sentimentul de proprietate.
Cu scuza că vor face mizerie sau pentru că sunt încă mici, deseori le interzicem copiilor noștri să exploreze și să se bucure de experiențe murdare. Le spunem să nu mănânce singuri, să nu deseneze sau să picteze acasă, să nu sară prin bălți, să nu se joace cu noroi, să nu se joace în nisip, să nu ne ajute în bucătărie, să nu se joace cu plastilină sau să nu facă meșteșuguri.
Însă, această supraprotecție poate împiedica dezvoltarea lor adecvată și autonomia. Unele pete de ulei sau murdărie pot fi eliminate cu ușurință prin spălarea hainelor la mașină. Nu ar trebui să le refuzăm șansa de a dezvolta abilitățile manuale, motorii, creativitatea și imaginația. Permițându-le să exploreze lumea, chiar dacă se murdăresc în proces, le oferim oportunitatea de a învăța, crește și dezvolta în mod natural.
De multe ori, subestimăm copiii pentru că sunt mici și „nu știu nimic”, și, din acest motiv, nu le oferim suficient spațiu și oportunitate pentru a-și exprima propriile gânduri și dorințe. Cu această abordare, involuntar îi îndemnăm să crească crezând că nu merită să-și facă auzite părerile.
Ei pot ajunge la concluzia că gândurile lor nu sunt valoroase sau nu sunt luate în considerare. În realitate, este esențial să îi încurajăm să își exprime opiniile, pentru că astfel le oferim încredere în sine și le arătăm că sunt importante în familie și în societate.
Această interdicție este adesea întâlnită și mai frecventă în cazul fraților. Cuvântul „discuție” poate avea, de obicei, o conotație negativă. Cu toate acestea, este important să înțelegem că argumentarea nu este același lucru cu lupta.
De fapt, a învăța să argumentezi într-un mod civilizat și matur poate fi de neprețuit pentru viața adultă. Această abilitate este strâns legată de capacitatea noastră de a negocia și de a comunica eficient cu ceilalți. Astfel, încurajând copiii să-și exprime opiniile și să învețe să argumenteze într-un mod constructiv, le oferim o bază solidă pentru abilitățile de viață și relaționale în viitor.
Unul dintre primele lucruri pe care îi învățăm pe copii este să nu vorbească niciodată cu străinii. Cu toate acestea, este important să ne gândim la situațiile în care, într-o zi, ar putea depinde de bunăvoința unui străin pentru a reveni acasă sau pentru a obține ajutor.
A fi precaut nu înseamnă a fi neîncrezător. În viața de zi cu zi, interacționăm cu numeroși străini și avem încredere în ei pentru diverse lucruri. Este practic să le învățăm copiilor în ce situații ar trebui să fie vigilenți și să se distanțeze de străini și în ce situații ar trebui să ceară ajutorul lor. Astfel, le oferim instrumentele pentru a face distincția între situații potențial periculoase și cele în care pot să se bazeze pe ajutorul străinilor. Este un echilibru important între încredere și precauție, pe care îl putem ajuta copiii să îl înțeleagă.
Copiii nu au tendința să fie supuși sau să ne contrazică pentru a ne provoca sau a ne confrunta. Ascultarea nu trebuie confundată cu supunerea. Cu toții ne dorim să îi ajutăm să-și dezvolte propriile abilități de analiză critică, astfel încât să nu fie ușor influențați în viitor. Cu toate acestea, atunci când le interzicem să refuze sau îi forțăm să facă lucruri, le restrângem propria autonomie.
Este important să recunoaștem că noi, adulții, stabilim regulile și limitele, dar depinde de copiii noștri să decidă dacă se conformează sau nu. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să fie pur și simplu supuși, fără dreptul la voce și la opțiuni. Abordarea de genul „pentru că așa am spus și atât” îi poate face să devină supuși și conformiști. În schimb, încurajându-i să își exprime opinia și să argumenteze, îi ajutăm să-și dezvolte încrederea în propriile decizii și abilitățile de gândire critică.
Aceasta este una dintre interdicțiile cele mai comune și, din păcate, unele dintre cele mai nedrepte. Adesea, îi certăm sau îi pedepsim pe copii pentru că sunt, pur și simplu, copii.
Copiii sunt plini de energie și vitalitate. Ei fac zgomot, aleargă, sar, țipă, râd în hohote, fac șotii, au crize de furie și nu sunt întotdeauna docili. Explorează, descoperă, fac greșeli, se pătează și se murdăresc. Aceasta este natura lor și, de fapt, astfel sunt ei fericiți.
Este important să-i învățăm să se comporte adecvat în diferite situații, dar nu putem să ne așteptăm să stea liniștiți, fără mișcare și serioși timp de o oră într-un magazin, fără să le oferim ceva de făcut.
De multe ori, greșim atunci când negăm natura lor energică și veselă. Acceptând și celebrând bucuria și vitalitatea copilăriei, le permitem să crească fără a-și reprima natura lor autentică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil