16 mai - Ziua internaţională pentru convieţuirea paşnică

Data publicării:
16 mai - Ziua internaţională pentru convieţuirea paşnică / FOTO: freepik.com
16 mai - Ziua internaţională pentru convieţuirea paşnică / FOTO: freepik.com

Astăzi, 16 mai, este Ziua internaţională pentru convieţuirea paşnică.



Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), în rezoluţia 72/130, a declarat ziua de 16 mai Ziua internaţională pentru convieţuirea paşnică, ca mijloc de mobilizare periodică a eforturilor comunităţii internaţionale de a promova pacea, toleranţa, incluziunea, înţelegerea şi solidaritatea. Marcarea acestei zile are ca obiectiv susţinerea dorinţei de a trăi şi a acţiona împreună, uniţi în diferenţe şi diversitate, pentru a construi o lume durabilă a păcii, solidarităţii şi armoniei.

Cu prilejul Zilei internaţionale pentru convieţuire paşnică, statele sunt invitate să promoveze în continuare reconcilierea pentru a contribui la asigurarea păcii şi a dezvoltării durabile, inclusiv prin colaborarea cu comunităţile, liderii religioşi şi alţi factori relevanţi, prin măsuri de reconciliere şi ajutor şi prin încurajarea iertării şi a compasiunii între persoane, arată ONU pe site-ul său (www.un.org), potrivit Agerpres.

A trăi împreună în pace înseamnă acceptarea diferenţelor şi capacitatea de a-i asculta, recunoaşte, respecta şi aprecia pe ceilalţi, precum şi de a trăi într-un mod paşnic şi unit, arată sursa citată.

După efectele devastatoare ale celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost înfiinţată Organizaţia Naţiunilor Unite pentru a salva generaţiile următoare de flagelul războiului. Unul dintre scopurile sale este acela de a realiza cooperarea internaţională în rezolvarea problemelor internaţionale, inclusiv prin promovarea şi încurajarea respectului pentru drepturile omului şi pentru libertăţile fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie, potrivit www.un.org.

În 1997, Adunarea Generală a ONU a proclamat, prin rezoluţia 52/15, anul 2000 drept "Anul internaţional pentru o cultură a păcii". În 1998, a proclamat perioada 2001-2010 drept "Deceniul internaţional pentru o cultură a păcii şi non-violenţei pentru copiii lumii".

În 1999, Adunarea Generală a adoptat, prin rezoluţia 53/243, Declaraţia şi Programul de acţiune privind o cultură a păcii, care serveşte drept mandat universal pentru comunitatea internaţională, în special pentru sistemul Naţiunilor Unite, de a promova o cultură a păcii şi non-violenţei de care beneficiază întreaga umanitate, inclusiv generaţiile viitoare, arată www.un.org.

Declaraţia a apărut ca urmare a conceptului conţinut în Constituţia UNESCO - că "de vreme ce războaiele încep în mintea oamenilor, în mintea oamenilor trebuie să fie construite şi pledoariile păcii". Declaraţia îmbrăţişează principiul că pacea nu este doar absenţa conflictului, ci necesită şi un proces participativ pozitiv, dinamic, în care dialogul este încurajat şi conflictele sunt soluţionate într-un spirit de înţelegere şi cooperare reciprocă.

Declaraţia recunoaşte, de asemenea, că pentru a îndeplini o astfel de aspiraţie, este nevoie de eliminarea tuturor formelor de discriminare şi intoleranţă, inclusiv cele bazate pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau de altă natură, origine naţională, etnică sau socială, proprietate, dizabilitate, naştere sau alt statut.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Raluca Panțiru | Categorie: Stiri





pixel