5 poezii superbe de dragoste, scrise de Nichita Stănescu

Este considerat de critica literară și de publicul larg drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”. Nichita Stănescu aparține, temporal și formal, neomodernismului românesc din anii 1960 - 1970. Nichita Stănescu a fost considerat de către unii critici literari, precum Alexandru Condeescu și Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabilă, făcând parte din categoria foarte rară a inovatorilor lingvistici și poetici. Iată cinci dintre cele mai frumoase poezii de dragoste ale poetului.

De Dragoste - Nichita Sănescu

Ea stă plictisită și foarte frumoasă

părul ei negru este supărat

mâna ei luminoasă

demult m-a uitat,

demult s-a uitat și pe sine

cum atârnă pe ceafă scaunului.

Eu mă înec în lumine

și scrișnesc în crugul anului.

Îi arăt dintîi din gură,

dar ea știe că eu nu râd,

dulcea luminii făptură mie,

pe mine mă înfățișează

pe când ea stă plictisită

și foarte frumoasă ș

i eu numai pentru ea

trăiesc în lumea fioroasă

de sub ceresc.

Adio,-i ultimul sărut

adio,-i ultimul sărut...
butuci zemoşi de cramposeie
cu viţă tot,cu vană-n lut
te-au fost mustit din bobi,femeie...

s-au dus în vânt nescrise cărţi
prin codrul negru ,de câmpie,
de-au clătinat în multe părţi
ştirbiri,crâmpeie de hârtie.

adio,dar; 'nainte mergi
spre dealuri cocoşate...
m-au judecat la tălpi cu vergi
descântece din paişpe sate

dar n-ai ştiut:cântărea în roţi
şi vremea-n crenge nu adastă
e spartul târgului la Moţi
şi voi să-mi cumpăr o nevastă

de când era Isus cârpar
câmpia mea undind se scaldă
cu crematuri şi bălegar
se-ngrașe-n aburi jimblă caldă.

ceresc parfum de jimblă caldă.

Leoaica tânără, iubirea

Leoaica tânără, iubirea
mi-ai sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat leoaica, azi, de faţă.

Şi deodata-n jurul meu, natura
se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape.
Şi privirea-n sus ţişni,
curcubeu tăiat în două,
şi auzul o-ntâlni
tocmai lângă ciocârlii.

Mi-am dus mâna la sprânceană,
la tâmplă şi la bărbie,
dar mâna nu le mai ştie.
Şi alunecă-n neştire
pe-un deşert în strălucire,
peste care trece-alene
o leoaică arămie
cu mişcările viclene,
încă-o vreme,
şi-ncă-o vreme...

Cântec de dor

Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.

Ce bine că eşti 

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.