„Nu” este unul dintre cele mai puternice cuvinte pe care le avem în vocabularul nostru. Este un cuvânt care transmite idei de neclintit și care poartă cu el un sentiment de respingere și constrângere.
Părinții folosesc cuvântul „nu” de prea multe ori, fără a fi conștienți că atâtea refuzuri ar putea afecta dezvoltarea emoțională a copiilor, diminuându-le stima de sine, restrângându-le libertatea și frustrându-le capacitatea de decizie și acțiune.
Dar, a spune „nu” este uneori necesar, așa că este convenabil să știm cum să o facem fără ca mesajul nostru să fie autoritar sau agresiv, oferind alternative și căutând modalități pozitive și constructive de a transmite o idee.
Atenție la utilizarea excesivă a ambilor termeni!
Sunt părinți care spun mereu „da” la tot ceea ce își propun sau cer copiii lor. Aceasta ar fi extrema opusă, dar, potrivit experților, este la fel de dăunătoare din punct de vedere emoțional ca și utilizarea abuzivă a „nu”.
Copiii au uneori nevoie să audă „nu” pentru un răspuns, deoarece este ceva cu care se vor confrunta adesea ca adulți („nu” la o întâlnire, „nu” la credit, „nu” la un loc de muncă etc.). Un copil care știe doar de „da” se va simți frustrat și confuz atunci când se va confrunta cu un refuz brusc.
Dar dacă, dimpotrivă, copiii noștri sunt obișnuiți doar să audă „nu”, ei vor crește crezând că totul în jurul lor este rău, negativ, periculos... Capacitatea lor de decizie va fi afectată și noi vom au o influență negativă asupra vieților lor.
Deci în acest moment, ca în aproape orice, pe termen mediu vom găsi echilibrul.
Copiii trebuie să înțeleagă motivul lucrurilor, mai ales dacă este o interdicție sau un refuz al unei dorințe. Prin urmare, ai răbdare și explică motivele lui „nu”. În acest fel, el vă va înțelege și vă va accepta mai bine decizia.
De exemplu: dacă micuțul tău vrea să se cațere într-un copac, nu-i interzice fără nicio explicație pentru că, probabil, nu înțelege și nici nu vede consecințele pe care le-ar putea avea fapta lui. Dacă, pe de altă parte, îi explici cu atenție că în copaci nu trebuie să se cațere pentru că ar putea cădea și s-ar răni, îl vei ajuta să înțeleagă mai bine.
Un „nu” se potrivește întotdeauna mai bine dacă îți oferă alternative similare interdicției. Revenind la exemplul anterior al copacului, i-am putea spune copilului nostru: „Cățăratul în copaci este periculos pentru că te poți răni. Ce zici dacă găsim un parc cu leagăne în care să te poți juca în siguranță?”
Pentru orice refuz există întotdeauna o alternativă. Este doar o chestiune de a ne lăsa imaginația să zboare!
Să facem un exercițiu simplu: de câte ori le-am spus copiilor noștri „nu” pentru confortul nostru?
De exemplu: Fiul tău vrea să sară în bălțile pe care tocmai le-a lăsat ploaia, dar tu îi anticipezi intențiile și eliberezi un „NU!” răsunător.
Acțiunea fiului nostru chiar merită acel „nu”? Care este cel mai rău lucru care se poate întâmpla dacă sare în bălți? Se udă? Nimic din ce să nu putem repara cu niște ghete și un schimb de haine curate!
Copiii sunt copii și ca atare trebuie să se joace, să experimenteze, să se murdărească, să se ude ... Face parte din dezvoltarea și învățarea lor și abia atunci vor cunoaște singuri care sunt consecințele acțiunilor lor.
A spune „nu” copiilor noștri pentru a-i împiedica să greșească este o altă greșeală în sine. Copiii, la fel ca și adulții, învață încercând, experimentând, căzând și ridicându-se. Vom face un deserviciu copiilor noștri dacă nu îi lăsăm să acționeze liber și să învețe din greșelile lor.
Supraprotecția copiilor nu este o modalitate pozitivă de educare deoarece le limitează autonomia și capacitatea de decizie. Copilul va crește nesigur, neștiind să ia propriile decizii și incapabil să învețe din consecințele greșelilor sale.
În mod logic, dacă comportamentul copilului implică un risc pentru integritatea sa fizică, părinții trebuie să-l oprească și să ofere alte alternative, așa cum am văzut în exemplul copacului. Dar dacă este vorba despre alte tipuri de decizii, trebuie să le permitem să greșească.
De exemplu: copilul nostru vrea să-și înalțe zmeul într-o zi în care nu bate vântul. Să ieșim cu el și să-l lăsăm să-și dea seama că zmeul lui nu va zbura. Să nu le spunem că „Vezi? Ți-am spus deja că nu vazbura”. Știe deja că l-am avertizat, dar a putea învăța din greșeala lui este mult mai pozitiv decât dacă i-am fi refuzat inițial puterea de a face acest lucru.
Dar există anumite situații în care un „nu” este un „nu” și nu există posibilă negociere sau căutare de alternative.
De exemplu: dacă îl vezi pe copilul tău cocoțat pe balustrada unui balcon sau pe cale să traverseze drumul nesupravegheat, „NU” care îți va ieși din gură va fi un „nu” logic și justificat. În acel moment nu te poți opri să negociezi cu el, nici să vorbești calm despre consecințele pe care le-ar putea avea aceste acte. Viața lui este în pericol și trebuie să o înțeleagă cu forța și cu insistența.
Prin urmare, este important să lăsăm „nu” pentru situațiile în care, într-adevăr, regulile sunt de neîncălcat.
Copilul vă poate cere ceva ce nu doriți sau nu puteți realiza în acel moment. În acest caz, încercați să aplicați tehnica sandwich: mesaj pozitivNUmesaj pozitiv / Alternativ
Tehnica sandwich combină căutarea alternativelor cu mesaje pozitive care vor face „nu”-ul mai puțin dureros.
De exemplu: copilul tău a fost invitat la o petrecere aniversară, dar, indiferent de motiv, nu va putea participa. Știi că este foarte încântat, așa că este convenabil ca mesajul tău să explice că nu vei putea să-l iei. Începe și termină cu mesaje pozitive: „Iubito, știu că petrecerea lui Pablo te face deosebit de emoționată pentru că ori de câte ori sunteți împreună vă distrați de minune. Totuși, nu vei putea participa pentru că sâmbătă vom merge să vedem bunicii. Dar, ce zici dacă organizăm o gustare vineri după-amiază și îi spui lui Pablo să vină?”
Încercarea de a-i determina pe copiii noștri să învețe subliniind ceea ce greșesc nu este, de departe, cea mai bună strategie. Potrivit experților, lăudarea efortului îi ajută să-și îmbunătățească stima de sine și să învețe din greșelile lor într-un mod pozitiv și constructiv.
De exemplu: copilul desenează o imagine fără să-i acorde prea multă atenție. El ne arată și ne întreabă, ce părere avem? Răspunsul nostru ar putea merge în două direcții: ești sincer și îi spui că nu prea îți place ceea ce a pictat sau te prefaci că îți place și lauzi cât de bine s-a descurcat.
Cu niciunul dintre aceste două răspunsuri nu îl vom ajuta. Primul răspuns este devastator, îi va scădea stima de sine și se va întrista. Cu cel de-al doilea răspuns, el va ști că îl păcălim, deoarece, cel mai probabil, este pe deplin conștient de cât de puțin interes a manifestat pentru desen.
Cum să procedezi atunci în acest caz?
Lăudând-i efortul și ajutându-l să se autoevalueze și să învețe. Am putea răspunde, de exemplu: „Bun început! Îți place? Crezi că ai putea îmbunătăți ceva la acest desen?”. În acest fel, se va simți apreciat, ascultat și îl vom ajuta să muncească mai mult pentru a se îmbunătăți.
Când copiii sunt mici, ei cred că sunt capabili să facă orice, dar ca adulți știm că nu este întotdeauna cazul. Vârsta lor, înălțimea, lipsa de cunoștințe sau puterea fizică scăzută (printre multe alte lucruri) le-ar putea face dificil să facă anumite activități sau sarcini cu succes.
Dacă micuțul nostru este foarte încăpățânat să facă ceva ce noi, ca părinți, știm că nu va realiza, vom putea să explicăm de o mie de ori motivele pentru care, probabil, nu numai că nu le va înțelege, dar va ajunge să se simtă rănit sau subapreciat.
În aceste circumstanțe nu este nimic mai bun decât să folosești umorul pentru a ușura o situație, să-i înveți să râdă de ei înșiși și să accepte că totul în viață necesită practică și învățare.
De exemplu: dacă copilul de trei ani vrea să urce un munte, să nu-i spunem că „nu poate pentru că e prea mic”. Să-i scoatem simțul umorului la plimbare făcându-l să vadă că într-adevăr este prea tânăr pentru a urca un munte, dar că, pe de altă parte, știe cântece la litera pe care mama sau tata nu le știu. Și în acel moment începi să fredonezi inventând versurile unui cântec pentru copii pe care îl stăpânește perfect.
Confuzia ta îl va face să râdă, să uite de alpinism și să se simtă special și apreciat pentru că știe să facă ceva ce alții nu fac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil