Disciplina pozitivă devine din ce în ce mai populară printre familiile care își doresc să își educe copiii într-un mediu respectuos, fără țipete sau pedepse. Cu sute de articole despre parenting pozitiv pe internet și pe rețelele de socializare, conceptele pot deveni adesea confuze, iar oamenii pot avea convingeri greșite despre esența acestei metode educative.
Contrar opiniei multora, parentingul pozitiv nu înseamnă să spui „da” la orice sau să nu impui limite ferme. Vom explora ce NU înseamnă și ce implică cu adevărat educația cu disciplina pozitivă. Este important de subliniat că a fi pozitiv nu înseamnă a aproba automat tot ce face copilul sau a-i aplauda fiecare mișcare, ci mai degrabă a recunoaște și încuraja eforturile depuse de copil, concentrându-ne asupra procesului, nu a rezultatului final.
Unul dintre miturile legate de disciplina pozitivă este că nu impune limite pentru copii, o concepție eronată ce asociază termenul „limită” cu „autoritarism”. Însă, realitatea este cu totul alta.
Copiii au nevoie de limite pentru a învăța cum să se comporte în societate și pentru a crește într-un mediu sigur și încrezător. Absența limitelor nu doar afectează dezvoltarea copilului, ci indică și un stil parental neglijent.
Cu toate acestea, este perfect posibil să stabilim limite cu blândețe și fermitate simultan, definindu-le clar și implicând copiii în proces ori de câte ori este posibil.
În mod eronat, unii pot interpreta disciplina pozitivă ca o abordare care permite copiilor să facă tot ce doresc. Însă, esența acestei metode educative constă în oferirea libertății copiilor pentru a crește ca cetățeni responsabili, experimentând consecințele acțiunilor lor într-un mod educativ. Totuși, acest principiu nu are nimic în comun cu ideea de a lăsa copiii să facă orice doresc sau de a-i abandona destinului lor.
Copiii au nevoie de un ghid, un adult ferm, bun și respectuos, care să îi îndrume și să le transmită importanța respectului. Deoarece respectul reprezintă unul dintre principiile fundamentale ale acestei filozofii: respect pentru copil, pentru cei din jurul său și pentru situație.
O concepție greșită despre disciplina pozitivă sugerează că aceasta nu corectează comportamentul copiilor. Însă, adevărul este că cei mici nu se nasc cu norme sociale învățate, iar procesul lor de învățare este unul lung și complex, plin de sute de greșeli.
În abordarea disciplinei pozitive, greșeala este privită ca o oportunitate minunată de învățare. Greșelile nu ar trebui să fie ascunse sau să provoace jenă la copil, dar asta nu înseamnă că nu trebuie corectate. Înainte de a interveni pentru corectare, este esențial să te conectezi cu nevoile emoționale ale copilului, să înțelegi motivele din spatele comportamentului și, din această conexiune, să găsești împreună o modalitate de a rezolva problema.
SURSA FOTO: freepik.com @vgstockstudio
Uneori, există confuzii cu privire la disciplina pozitivă, sugerând că aceasta ar însemna a „răsfăța” sau a supraproteja copiii. Există voci care consideră că educația cu disciplina pozitivă îi face pe copii să devină „răsfățați” sau excesiv de protejați.
Este important să înțelegem că a fi părinte cu disciplina pozitivă nu implică prevenirea copilului de la a suferi, de a greși sau de a se confrunta cu probleme. Această metodă educațională se angajează să promoveze autonomia copilului în toate aspectele vieții prin încurajare, invitându-i la cooperare și construind încredere.
Mitul părinților perfecți îi urmărește pe aceia care aleg să practice disciplina pozitivă, considerându-i imuni la enervări, țipete sau fără greșeli aparente în comunicarea cu cei mici. Însă, realitatea este cu totul diferită.
Tații și mamele perfecți nu există, deoarece suntem cu toții oameni și inevitabil facem greșeli. În cadrul disciplinei pozitive, esențial este să recunoaștem aceste erori și să ne concentrăm pe rezolvarea lor. Totodată, este important să ne dedicăm timp pentru a avea grijă de noi și a ne răsfăța, pentru că doar din această stare de conexiune interioară vom putea deveni părinți mai buni pentru copiii noștri.
SURSA FOTO: freepik.com @standret
Disciplina pozitivă nu se rezumă doar la „o metodă de creștere a copiilor”, ci reprezintă o filozofie complexă de viață și educație, fundamentată pe principiile bunăvoinței și fermității.
Această abordare educațională profundă și conștientă invită copiii să reflecteze asupra consecințelor acțiunilor lor și îi încurajează să participe activ la găsirea soluțiilor. Principiile fundamentale ale disciplinei pozitive sunt:
Bunătate și fermitate în același timp. Limitele în educație sunt esențiale, dar trebuie aplicate întotdeauna cu respect și bunătate, încurajând copiii și motivându-i să se împuternicească.
Apartenența și contribuția. Copiii trebuie să simtă că aparțin și că a lor contribuție este valorizată, construind un simț al conexiunii care îi motivează în acțiuni.
Respect reciproc. Toți oamenii, inclusiv copiii, merită aceeași respectare. Disciplina pozitivă respinge ideea de superioritate a adultului și se bazează pe o relație bidirecțională respectuoasă.
Greșelile ca oportunități de învățare. Greșelile nu sunt evidențiate sau pedepsite, ci sunt văzute ca o oportunitate de învățare pentru copii.
Promovarea autonomiei. Copiii sunt încurajați să-și descopere propriile capacități, promovându-și autonomia și dezvoltându-și abilitățile de observare, gândire, simțire și luare a deciziilor.
Eficiență pe termen lung. Disciplina pozitivă funcționează cu instrumente care învață copiii abilități de viață esențiale, având în vedere eficacitatea pe termen lung, spre deosebire de tehnici care se concentrează doar pe rezultate imediate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil