În multe culturi și familii, relația dintre mamă și copii este considerată sacrosanctă, construită pe o fundație de iubire, sacrificiu și sprijin reciproc.
Sunt copii care nu își vizitează părinții, care își reduc din ce în ce mai mult întâlnirile și ajung să rupă legătura. Realități care apar din ce în ce mai des în ultima vreme și care, în multe cazuri, provoacă mari suferințe, mai ales în contextul în care mulți copiii ajung să plece din România în căutarea unui trai mai bun, lăsând în urmă părinți cu inima sfâșiată de dor și singurătate.
Din momentul în care copilul se naște până când mama va trece în neființă, aceasta este alături de copii. Indiferent de situații, conjuncturi mai mult sau mai puțin plăcute mama rămâne mamă pentru tot restul vieții. Cea mai nobilă postură pe care o poate avea o femeie de-a lungul existenței sale este aceea de a fi mamă. Chiar și când copilul ei va împlini 60 de ani, și poate că mama va avea 85 de ani, acel copil tot ”puiul mamei” va fi.
Paradoxal, nu același lucru se întâmplă și în sens invers: atunci când copiii își abandonează mama. Pentru că sunt cazuri în care copiii ajunși la maturitate ajung să se comporte ca străini față de cei sau cea care i-a îngrijit și le-a dat viață. Nu mai punem în discuție cazurile de maltratări și umilințe la care sunt supuși unii părinți ajuns la vârsta senectuții de către copiii lor...
Care să fie cea mai mare suferință pe care o poate îndura o mamă? Cu siguranță acel moment în care ea își pierde copiii deși aceștia sunt vii, sănătoși, puternici, oameni în toată firea.
Uneori ruptura este justificată, dar în alte cazuri există factori greu de explicat și de înțeles. În momentul în care devii părinte, iei de la sine înțeles că vei primi afecțiunea copiilor tăi până la sfârșitul existenței tale.
Motivele pentru abandon pot fi multiple, rareori justificate, precum ar fi în cazul în care vorbim despre o copilărie marcată de violență din partea părinților. În acest caz copiii își doresc independența încă de la vârste fragede, iar atunci când aceștia pot în sfârșit să o obțină, cu siguranță pleacă fără a se mai uita în urmă, deoarece părinții le-au cauzat o traumă profundă peste care ei nu pot trece.
Un alt motiv pentru distanțare față de părinți care poate duce la abandonul lor poate fi momentul în care copiii adulți realizează că fiecare vizită la părinți echivalează cu argumente și dezacorduri. Așadar ei vor căuta cu orice preț să limiteze vizitele până la momentul în care acestea vor dispărea efectiv.
Dar cel mai grav și nejustificat motiv este egoismul, nepăsarea copiilor, care odată ajunși adulți uită de părinți și nu mai privesc în urmă.
În România, există o lege care reglementează obligațiile copiilor față de părinții lor, inclusiv prevederi legate de sprijinul financiar și îngrijirea acestora.
Articolul 516 din Codul Civil vorbește despre ”Obligația de întreținere între rude” în linie dreaptă. Aceasta înseamnă că copiii au obligația legală de a-și întreține părinții dacă aceștia nu au resurse suficiente pentru a se întreține singuri.
Art. 516 (1): „Există obligație de întreținere între soți, precum și între rudele în linie dreaptă.”Art. 518: „Obligația de întreținere există numai dacă cel care o pretinde nu este în stare să se întrețină din munca sa ori din bunurile sale.”
Așadar legea vine în sprijinul părinților abandonați care, ajunși la o anumită vârstă, nu mai au posibilitatea de a fi autonomi.
Juridic vorbind, dacă părinții consideră că nu primesc sprijinul necesar din partea copiilor, pot apela la instanțele judecătorești pentru a solicita respectarea obligațiilor legale. Instanța poate stabili contribuția fiecărui copil în parte, în funcție de posibilitățile financiare ale acestora și de nevoile părinților.
Acest lucru se poate face doar dacă părinții merg în instanță și depun o cerere prin care solicită pensie de întreținere din partea copiilor lor.
Chiar dacă cadrul legislativ a oferit părinților abandonați și neputincioși un instrument prin care să îi responsabilizeze pe copiii nerecunoscători, un lucru ar trebui să prevaleze: mama e numai una și sacrificiile pe care le-a făcut de-a lungul vieții pentru copilul ei, pentru ca el sau ea să crească și să ajungă un adult puternic și sănătos, ei bine, pentru aceste sacrificii nu există și nu va exista niciodată destulă recunoștință.
Dragostea unei mame față de copilul ei este singura dragoste care nu se va sfârși niciodată. Și pentru a încheia într-o notă interactivă: V-ați sunat mama astăzi să îi spuneți că o iubiți și să o întrebați dacă are nevoie de ceva?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil