Educația morală în copilărie este un subiect complex și fascinant.
Morala în copilărie este, într-adevăr, strâns legată de educație. Părinții, îngrijitorii și mediul în care copiii cresc au un impact semnificativ asupra dezvoltării morale. Prin intermediul exemplelor și a discuțiilor despre valori și comportament, copiii învață să înțeleagă conceptele de bine și rău.
În plus, școala și interacțiunea cu alți copii joacă un rol esențial în dezvoltarea morală.
Procesul prin care copiii învață să distingă între bine și rău este o călătorie captivantă, marcată de numeroși factori care influențează dezvoltarea lor cognitivă, socială și morală. În ciuda acestei complexități, nu există o vârstă precisă la care toți copiii dobândesc această abilitate, deoarece evoluția morală variază de la un micuț explorator la altul. Cu toate acestea, putem identifica câteva orientări generale în această călătorie morală:
În lumea lor, preșcolarii încep să contureze o înțelegere simplă a moralității. Ei pot să perceapă concepte elementare despre bine și rău, dar perspectiva lor este adesea îngustă și egocentrică. În general, ei înțeleg că anumite acțiuni, cum ar fi lovitul, pot atrage consecințe negative, dar înțelegerea motivelor morale rămâne la nivel de început.
Pe măsură ce copiii pășesc în lumea școlară, dezvoltarea morală se îmbunătățește. Ei încep să abordeze concepte mai complexe, cum ar fi empatia și dreptatea, și sunt capabili să facă distincții mai fine între bine și rău.
În perioada adolescenței, tinerii ating o înțelegere profundă a moralității și a dilemelor etice. Ei pot contesta normele și valorile morale existente și pot să-și dezvolte propriile sisteme de valori, reflectând asupra a ceea ce înseamnă binele și răul din perspectiva lor unică.
Cât de devreme pot copiii distinge binele de rău? Pare că această aventură morală poate începe chiar la vârste fragede, cum ar fi șase luni, conform unor studii.
Un studiu realizat la Universitatea Yale de către Paul Bloom și Karen Wynn sugerează că micuții vin pe lume cu o „moralitate embrionară”. Pot distinge deja între comportamente „bune” și „rele” la doar șase sau zece luni. Această descoperire fascinantă aruncă o lumină surprinzătoare asupra începuturilor dezvoltării morale.
Cercetările arată, de asemenea, că, la vârsta de șase luni, bebelușii preferă comportamentele „bune” în defavoarea celor „rele”. Ei par să aibă o înclinație naturală spre ceea ce percep ca fiind moral și corect.
Un alt studiu desfășurat la Universitatea din Illinois adaugă că între vârsta de 19 și 21 de luni, bebelușii sunt deja capabili să facă distincții între situații și comportamente „corecte” și „nedrepte”. Mai mult, aceștia manifestă așteptări pozitive, adică se așteaptă ca ceilalți să se comporte în mod corect.
Cercetările în domeniu sugerează, de asemenea, că mediul în care cresc și propriile lor experiențe de viață îi ajută să dezvolte empatia și să-și contureze propria scară de valori.
SURSA FOTO: freepik.com @volodymyr-t
Potrivit teoriilor psihologice, la vârsta de doi ani, comportamentul micuților este ghidat în principal de impulsuri interne. În această etapă, normele sociale sunt percepute ca entități exterioare. Aceste teorii susțin că valorile, regulile sociale, simțul dreptății și echității nu sunt înnăscute, ci sunt învățate și influențate în mare măsură de cultura și grupul social în care copiii cresc.
Cu toate acestea, se pare că simțul binelui și al răului începe să se contureze chiar înainte de vârsta de doi ani. Acest lucru are loc prin intermediul experiențelor corective care trezesc interesul copiilor pentru a obține aprobarea părinților și pentru a evita consecințele negative ale acțiunilor lor.
Conform lui Jean Piaget și etapelor sale de dezvoltare, în faza pre-morală (2-6 ani), începe să apară conceptul de heteronomie. Acesta este momentul în care copiii înțeleg că „nu eu decid ce e bine sau rău, ci părinții mei”. În această perioadă, persoanele tinere, cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani, tind să adopte o viziune dihotomică asupra moralității, considerând că „lucrurile sunt bune sau rele”, fără a percepe nuanțele sau considerațiile.
Pe măsură ce copiii cresc, în intervalul de vârstă de 5 până la 10 ani, se menține această viziune dihotomică asupra moralității. Cu timpul, încep să-și dezvolte propria lor noțiune morală, cu regulile lor personale. În plus, înțeleg că regulile nu sunt dictate doar de părinți, ci și de surse importante de autoritate, cum ar fi legea, autoritățile sau poliția. În această etapă, încep să înțeleagă că regulile pot fi stabilite și de către membrii unui grup, în beneficiul comun.
În stadiul moral al lui Piaget, care începe în jurul vârstei de 10 ani, copiii înțeleg că normele sunt convenții sociale, create și stabilite de oameni. Astfel, înțeleg că aceste norme pot fi încălcate în anumite situații, fie pentru binele comun sau personal, fie pentru a răspunde unor nevoi specifice. Pe măsură ce se dezvoltă cognitiv, copiii își conturează propria noțiune morală, cu regulile lor personale, reflectând evoluția morală pe parcursul creșterii lor.
Întrebarea dacă moralitatea este înrădăcinată în noi de la naștere sau se dezvoltă în timp este subiectul unor ample dezbateri. Există teorii care susțin ambele puncte de vedere, dar, în prezent, consensul general referitor la moralitate, indiferent dacă este sau nu înnăscută, poate fi sumarizat astfel: există o predispoziție naturală de a avea încredere că ceilalți vor acționa în mod „bun”. Cu alte cuvinte, bebelușii par să creadă că ceilalți vor avea grijă de ei și nu le vor face rău. Această încredere formează bazele atașamentului și a altor aspecte ale dezvoltării emoționale.
Cu toate acestea, dezvoltarea morală nu este un proces izolat. Ea evoluează în paralel cu dezvoltarea cognitivă a copilului. Acest proces are loc într-un context complex, în care familia, școala și mediul cultural și social, inclusiv prietenii și relațiile sociale, influențează comportamentul copilului.
Pe scurt, dezvoltarea morală, precum și multe alte aspecte ale personalității umane, este rezultatul interacțiunii dintre factorii genetici și mediul în care creștem. Este o armonie complexă între predispozițiile înnăscute și influențele externe care modelează ceea ce înțelegem ca fiind binele și răul.
Așa cum am constatat, părinții și îngrijitorii au un rol important în educația morală a copiilor și în construirea unui puternic fundament etic. Este important să înțelegem că dezvoltarea morală este un proces continuu care se desfășoară pe tot parcursul vieții fiecărei persoane.
Indiferent dacă avem o înclinație înnăscută de a distinge între bine și rău, rolul părinților și educația rămân fundamentale. Copiii trebuie să asimileze norme și valori morale, învățând de la părinți și alți adulți din mediul lor. Pe măsură ce cresc, aceștia integrează treptat aceste valori în propriile lor principii și le folosesc pentru a ghida propriile acțiuni.
Este important să avem în vedere că procesul prin care copiii internalizează valorile morale depinde în mare măsură de comportamentul observat în modelele de referință, adică părinții și adulții din viața lor. Prin urmare, comportamentul pozitiv și etic al părinților este esențial. De asemenea, discuțiile și analizele comune între părinți și copii despre motivele și consecințele normelor și valorilor joacă un rol semnificativ în dezvoltarea morală a copiilor. Comunicarea deschisă și raționamentul asupra aspectelor etice contribuie la o mai bună înțelegere și interiorizare a valorilor morale.
În final, dezvoltarea morală nu este un proces simplu, ci un angajament continuu care implică interacțiuni complexe între indivizi și mediul lor. Educația morală rămâne o responsabilitate esențială a părinților și adulților pentru a ajuta copiii să învețe să facă alegeri etice și să dezvolte un simț puternic al moralității în societate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.