Acesta este cel mai bun exercițiu pe care știința îl recomandă persoanelor de peste 60 de ani pentru a întări genunchii și a preveni artroza

Data publicării:
Acesta este cel mai bun exercițiu pe care știința îl recomandă persoanelor de peste 60 de ani pentru a întări genunchii și a preveni artroza / FOTO: freepik.com
Acesta este cel mai bun exercițiu pe care știința îl recomandă persoanelor de peste 60 de ani pentru a întări genunchii și a preveni artroza / FOTO: freepik.com

Exercițiul fizic este un lucru care ne aduce multe beneficii și pe care, în mod ideal, ar trebui să îl facem în mod constant sau frecvent pe tot parcursul vieții noastre. 



Dar, deși este recomandat să ne menținem activi de la o vârstă fragedă, este mai bine mai târziu decât niciodată.

Așa cum am văzut în cazul unor sportivi care au început să facă mișcare după vârsta de 50 de ani, niciodată nu este prea târziu să începi, iar când vine vorba de prevenirea bolilor, chiar și la bătrânețe putem face anumite activități care ne pot ajuta să ne îmbunătățim sănătatea.

Pentru a ajunge la această concluzie, a fost efectuat un studiu pe 2607 persoane cu o vârstă medie de 64,3 ani, cărora li s-au pus o serie de întrebări cu privire la obiceiurile lor de a face mișcare, precum și teste cu raze X pentru a căuta semne de artrită în articulațiile genunchiului.

Conform rezultatelor, persoanele care au pedalat la un moment dat în viața lor, inclusiv la vârste mai înaintate, aveau cu 17% mai puține șanse să aibă dureri la genunchi, precum și cu 21% mai puține șanse să aibă osteoartrită cu dureri articulare la genunchi.

„Am fost surprinși de cât de benefic poate fi”, spune Grace Lo, PhD, autorul principal al studiului. Într-un interviu acordat NPR, ea notează că participanții la studiu nu au fost sportivi, ci persoane obișnuite cu vârste cuprinse între 40 și 80 de ani, selectate pentru că prezentau un risc mai mare de artrită a genunchiului din cauza greutății, a istoricului medical familial sau a leziunilor anterioare.

Una dintre cheile prevenirii osteoartritei este menținerea activă și în mișcare, astfel încât este perfect logic că mersul pe bicicletă poate ajuta la reducerea riscului de osteoartrită și la întărirea oaselor, deoarece este un exercițiu care vă permite să faceți acest lucru fără a provoca un impact sever asupra oaselor sau articulațiilor.

Ce este osteoartrita (artroza)

Osteoartrita sau osteoartroza, așa cum mai este cunoscută ca denumire, este o afecțiune ce apare de regulă la nivelul șoldului sau al genunchiului, dar și la nivelul articulației mâinii sau a coloanei vertebrale, fiind una dintre cele mai întâlnite forme de artrită. Osteoartrita se instalează ca rezultat al deteriorii parțiale sau totale a cartilajului protector al articulației, având ca rezultat apariția durerii și pierderea flexibilității.

Cartilajul articular este un țesut confunctiv ferm și flexibil, având consistența unui cauciuc, care acoperă capetele oaselor, acolo unde ele se îmbină în articulație, fie că vorbim de mâini, picioare sau coloană. Acesta acționează precum o protecție împotriva frecării articulației, protejând-o totodată de șocuri sau de presiunea exercitată asupra sa.

CAUZELE APARIȚIEI OSTEOARTRITEI

Osteoatrita apare în momentul în care cartilajul protector al articulațiilor se deteriorează parțial sau total. Printre cauzele apariției osteoartritei, se numără:

Procesul de îmbătrânire, prin scăderea nivelului de colagen prezent în mod natural în cartilajul articulației, responsabil de rezistența și elasticitatea sa;

Sexul – femeile fiind mai predispuse la apariția afecțiunii din cauza schimbărilor hormonale din organism apărute odată cu intrarea la menopauză;

Obezitatea – din cauza presiunii mari și consante exercitată la nivelul articulațiilor corpului;

Traumele și leziunile – ca urmare a unor accidentări la sală sau în timpul practicării anumitor sporturi;Moștenirea genetică;Deformări ale oaselor;

Unele boli metabolice: diabet, hematocromatoză – acumularea lentă de fier în organism.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Raluca Panțiru | Categorie: Sanatate





DC Media Group Audience
pixel