Acesta este motivul pentru care elevii NU mai au încredere în profesori? Prof. univ. dr. Carol Căpiță: Asta duce la comportamente deviante

Data actualizării: | Data publicării:
Fotografie de la Andy Barbour/ Pexels
EXCLUSIV
Fotografie de la Andy Barbour/ Pexels

Se spune că dacă descoperim cauza unei probleme sau a unei situații nedorite, putem eradica efectele. În ceea ce privește sistemul educațional din România, se pare că a fost nevoie de 34 de ani de reforme peste reforme în educație, de zeci de miniștri schimbați în mod  uluitor, ca ntr-un final, epuizați să descoperim că de fapt, ”România Educată” nu există așa cum a fost ”pictată” și proiectată în diversele programe de guvernare.



Se știe că educația este fundamentul dezvoltării oricărei societăți, iar calitatea sistemului educațional influențează direct viitorul unei națiuni.

În România, educația a suferit numeroase transformări în ultimele decenii, și chiar și așa încă se confruntă cu multiple provocări care afectează atât elevii, cât și profesorii.

În emisiunea #Rezist, realizatorul Oana Stănciulescu, împreună cu invitatul Prof. Univ. Dr. Carol Căpiță, au încercat să analizeze starea actuală a Educației în România, să identifice principalele probleme și să exploreze posibile soluții și perspective pentru viitor.

Cât de educată este România? Cât de performant este sistemul educațional?

”Noi avem o problema foarte interesantă. Odată la 3-4 ani începem o reformă și atunci avem o mare problemă legată și de gradul de oboseală. Din 1990 încoace un singur ministru în istoria postdecembristă a educației a avut un mandat întreg.

(..) Discutam despre oboseală. Haideți să găsesc o analogie bună. Când sunt la catedră, ca profesor, eu trebuie să joc în două direcții: vreau nu vreau, ca profesor lucrez în multitasking. O parte din creierul meu se uită la ce fac elevii, cealaltă parte analizează ceea ce spun, fiindcă oricare dintre noi intrăm în sala de curs cu niște idei.

 Dar, în perioada de reformă, când încercăm să ne punem de acord cu lucrurile noi pe care trebuie să le facem, tentația oricărui cadru didactic este să devină atât de preocupat de ceea ce spune, încât nu mai are resurse să vadă ce se întâmplă în clasă. De aici și un sentiment al elevilor de despărțire față de profesor, de creștere de neîncredere.

Sunt studii care demonstrează faptul că neîncrederea elevilor în cadrele didactice, și nu vorbim despre o neîncredere din oficiu sau care ține de vârstă, ci pur și simplu care derivă din faptul că au sentimentul unei rupturi în comunicare și de asta duce la pierderea încrederii în propriile forțe, la pierderea simțului de autonomie și în ultimă instanță poate duce la comportamente deviante”, a spus Prof. Univ. Dr. Carol Căpiță.

Reformele dese, cheia marilor... ”sucesuri”?

Educația din România a suferit numeroase reforme după 1990, reflectând încercările de adaptare la noile realități economice, sociale și politice post-comuniste, dar și eforturile de aliniere la standardele internaționale și la cerințele Uniunii Europene. Este dificil să se numere exact toate reformele, deoarece multe dintre ele au inclus multiple modificări legislative, regulamentare și curriculare, dar este la înemâna tuturor, printr-o simplă căutare pe Google să aflăm câți miniștri s-au perindat la Ministerul Educației și au ținut frâiele Educației în România, după 1990.


2. Fotografie... (untitled-facebook-ad_50862200.jpg)

Fotografie de la Cottonbro Studio/ Pexels

În ultimii 34 de ani, România a avut nici mai mult, nici mai puțin de 31 de ministri ai Educației, după cum urmează:

1. Mihai Șora (decembrie 1989 - iunie 1990)

2. Gheorghe Ștefan (iunie 1990 - septembrie 1990)

3. Liviu Maior (septembrie 1990 - decembrie 1992)

4. Mihail Golu (decembrie 1992 - noiembrie 1996)

5. Virgil Petrescu (noiembrie 1996 - ianuarie 1997)

6. Andrei Marga (ianuarie 1997 - decembrie 2000)

7. Ecaterina Andronescu (decembrie 2000 - iunie 2003)

Citește și: „Învățământul era mai performant înainte”, MIT sau ADEVĂR? Prof. univ. dr. Carol Căpiță: „Eu știam foarte clar că dacă nu pun burta pe carte, eșuez într-o fabrică” / VIDEO

8. Alexandru Athanasiu (iunie 2003 - decembrie 2004)

9. Mircea Miclea (decembrie 2004 - noiembrie 2005)

10. Mihail Hărdău (noiembrie 2005 - aprilie 2007)

11. Cristian Adomniței (aprilie 2007 - octombrie 2008)

12. Anton Anton (octombrie 2008 - decembrie 2008)

13. Ecaterina Andronescu (decembrie 2008 - octombrie 2009)

14. Daniel Funeriu (decembrie 2009 - februarie 2012)

15. Cătălin Baba (februarie 2012 - mai 2012)

16. Ioan Mang (mai 2012)

17. Liviu Pop (mai 2012 - iunie 2012)

18. Ecaterina Andronescu (iunie 2012 - martie 2014)

19. Remus Pricopie (martie 2014 - noiembrie 2014)

20. Sorin Cîmpeanu (noiembrie 2014 - decembrie 2015)

21. Adrian Curaj (decembrie 2015 - iulie 2016)

22. Mircea Dumitru (iulie 2016 - ianuarie 2017)

23. Pavel Năstase (ianuarie 2017 - iunie 2017)

24. Liviu Pop (iunie 2017 - ianuarie 2018)

25. Valentin Popa (ianuarie 2018 - septembrie 2018)

26. Rovana Plumb (septembrie 2018 - noiembrie 2018, interimar)

27. Ecaterina Andronescu (noiembrie 2018 - august 2019)

28. Daniel Breaz (august 2019 - noiembrie 2019, interimar)

29. Monica Anisie (noiembrie 2019 - decembrie 2020)

30. Sorin Cîmpeanu (decembrie 2020 - septembrie 2022)

31. Ligia Deca (octombrie 2022 - prezent, iulie 2023)

Mai jos puteți urmări înregistrarea integrală a emisiunii realizată de DC News:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Elena Didila | Categorie: Invitati si Interviuri





pixel