Adevărat sau Fals? Creșterea dinților la copii cauzează febră

Data publicării:
Sursa foto: pxhere.com
Sursa foto: pxhere.com

Erupția dinților la bebeluși are loc în general începând cu luna a șasea. Apariția primilor dinți este una dintre cele mai dezbătute și mai îngrijorătoare teme pentru părinți, însoțită deseori și de mituri și exagerări.



Dentiția, adică procesul care duce la creșterea dinților, este un moment fundamental în dezvoltarea copilului. 

Dentiția la bebeluși începe în jurul a 6-8 luni de viață și poate fi însoțită de diverse simptome, precum durere, umflare și roșeață a gingiilor, dispoziție iritabilă, somn perturbat.

Dacă bebelușul are peste 18 luni și tot nu prezintă semne de dentiție, este indicat să fie vizitat de un stomatolog pentru a exclude unele probleme

Din cele mai vechi timpuri și până astăzi creșterea dinților de lapte a fost asociată cu numeroase semne și simptome la copii: febra, agitația, salivarea excesivă, modificări ale cantității de hrană și a frecvenței de alimentare, diareea, probleme cu somnul. 

Potrivit websitu-lui La Pediatru,până la începutul secolului al XIX-lea se credea chiar că erupția primilor dinți ar putea fi o cauză pentru mortalitatea infantilă. În afară de această ultimă concepție, multe dintre presupunerile de atunci s-au păstrat și astăzi, deși între timp descoperirile în medicină și fiziologia corpului uman au fost numeroase. În realitate însă toate aceste presupuse simptome sunt doar asocieri sau coincidențe. Efectul cel mai probabil al erupției primilor dinți este disconfortul celui mic.

În ceea ce privește febra despre care spune că ar fi cauzată de erupția dentară, aceasta este doar un mit. Aproximativ în perioada în care apar primii dinți, încep să dispară anticorpii primiți de la mamă, ceea ce îi face pe cei mici mai susceptibili de a contacta bacteriile, mai ales că este și perioada în care încep să exploreze lucrurile din jur, cel mai frecvent introducându-le în gură. Găurile care se formează în gingii odată cu erupția dentară îi pot predispune mai mult la infecții, ceea ce ar putea explica o posibilă asociere între cele febră și erupția dentară, însă nu și una de cauzalitate.

Ceea ce trebuie reținut însă este că apariția dinților de lapte nu este o cauză a febrei. În cel mai rău caz, temperatura corpului copilului poate crește puțin. Dacă apare însă febra, cauza este de cele mai multe ori o infecție, care nu trebuie ignorată doar pentru că bebelușului îi apar dinții de lapte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Elena Didila | Categorie: Bebelusi
Tagurile articolului: bebelusi dinti febra mit





pixel