Ajută-ți copii la școală cu ulei și semințe: Creierul are nevoie de combustibil

Data publicării:
Fotografie de la Olia Danilevich: Pexels
Fotografie de la Olia Danilevich: Pexels

Uleiurile și carbohidrații ajută creierul să funcționeze mai bine. Iată câteva sfaturi pentru a le oferi copiilor și astfel să-i sprijiniți la studiu și la școală într-un moment atât de dificil.



Copiii și tinerii sunt chemați să-și adune puterile și să facă tot posibilul la școală prin teste, întrebări și teme. Din acest motiv, este esențial ca părinții să le ofere copiilor aliații potriviți, începând cu „uleiuri bune”, prieteni ai creierului și performanței mentale despre care vom vorbi în acest articol.

Creierul are nevoie de combustibil

Creierul, la fel ca și restul corpului, are nevoie de combustibil. Este suficient să spunem că, singur, folosește până la 20% din oxigenul introdus prin respirație, arzând câteva calorii.

Activitățile școlare și procesul de învățare suprasolicită creierul copiilor. Prin urmare, acesta necesită multă aprovizionare cu nutrienți specifici. „Organismul alocă în primul rând toate resursele creierului, chiar luându-le departe de alte organe. Dacă ne gândim apoi că rezervele nu se acumulează în creier pentru a-i satisface nevoile energetice și nutritive, devine esențial nu doar să-l hrănim bine, ci și continuu”, adirmă dr. Giorgio Donegani, tehnolog alimentar, expert în nutriție și educație alimentară.

Carburanții creierului: carbohidrații și grăsimile

Cea mai bună hrană pentru creier sunt carbohidrații, cum ar fi pâinea, pastele, orezul, cerealele, cartofii și leguminoasele. Totuși, în perioadele cele mai solicitante, este nevoie și de un aport corect de grăsimi, care sunt transformate în acizi grași polinesaturați esențiali, substanțe din care creierul este capabil să tragă un supliment de energie.

În special, acidul linoleic și alfalinoleic, conținut în multe semințe și mai ales în uleiurile de semințe și de măsline, sunt foarte utile: de fapt, creierul le folosește pentru a construi membranele celulare. „Dacă sunt insuficiente, creierul recurge la alte grăsimi, care fac totuși membranele mai puțin elastice, cu consecințe negative asupra funcționalității lor”, clarifică Donegani.

Câteva sfaturi utile

Pentru a crește concentrarea și angajamentul copiilor la școală, părinții trebuie să învețe să introducă uleiuri de semințe în alimentația copiilor. 

A mânca o felie de pâine cu două lingurițe de ulei de măsline extra-virgin dimineața este ideal pentru a face față unei zile de lecții.

Pentru o gustare, prepară gogoși delicioase cu ulei de semințe de floarea soarelui.

Nu ar fi rău să pregătești dimineața sau chiar în timpul zilei un smoothie de lapte cu fructe în care să adaugi miez de nucă, câteva semințe in sau de susan negru sau alb.

NUCILE sunt hrana supremă a creierului

Un studiu arată că gravidele care consumă alimente bogate în DHA dau naștere unor copii mai deștepți. Doar un sfert de cană de nuci asigură aproape 100% din aportul zilnic recomandat de DHA.

Cercetări suplimentare au descoperit că persoanele care consumă frecvent nuci au mai puține probleme cu inima, deoarece acestea reglează în mod natural tensiunea arterială și protejează arterele.

Să nu mai vorbim despre combinația miere - nuci, o bombă de sănătate și energie care cu siguranță va fi iubită de copii și nu numai. Acest amestec are puterea de a trata foarte multe afecțiuni, atribuindu-se pe buna dreptate, calitatea de elixir.

Efectele terapeutice ale mierii și ale nucilor sunt bine cunoscute, aceasta rețetă fiind folosita cu succes în tratamentele naturiste ale multor boli, în special ale celor care au drept cauza deficienta sistemului imunitar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Elena Didila | Categorie: Alimentatie si nutritie
Tagurile articolului: copii creier elevi memorie miere nuci uleiuri




Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite

pixel