Alexandra Șerb, despre generația actuală de părinți: „Vin din spate cu un bagaj, nu este ceva ce aleg să facă”

Data actualizării: | Data publicării:
Alexandra Șerb, despre generația actuală de părinți: „Vin din spate cu un bagaj, nu este ceva ce aleg să facă” / FOTO: freepik.com @EyeEm
EXCLUSIV
Alexandra Șerb, despre generația actuală de părinți: „Vin din spate cu un bagaj, nu este ceva ce aleg să facă” / FOTO: freepik.com @EyeEm

Coach transformațional Alexandra Șerb a vorbit la Părinți Prezenți despre generația actuală de părinți.



Cunoscută și ca „Mamă la pătrat”, Alexandra Șerba a declarat că, deși e util până la un punct să spunem că „părintele e de vină”, este important să ajutăm părintele să înțeleagă de ce se consideră vinovat. Experta a descoperit, studiind și fiind la curent cu cercetările recente, că această vină nu este în întregime a părinților.

„`Părintele e de vină` ajută până la un punct dar, hai să-l ajut pe părintele acela să-și dea seama de ce e de vină.

Eu am descoperit studiind și fiind la curent cu toate cercetările care s-au făcut, că vina asta pe care o au, de fapt, nu o au nici ei, pentru că venim din spate cu un bagaj, nu este ceva ce eu aleg să fac. Felul în care eu văd viața acum este, de fapt, prin filtrul pe care mi l-au creat părinții mei și sunt rezultat a felului în care am fost crescută.

Eu îmi dau seama că poate greșesc în viața mea de părinte pentru că și eu am fost bușită de părinți”, a spus Alexandra Șerb la Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro.

Citește și Copiii și telefoanele. Chiru: „Avem o mare problemă! Nici nu-și imaginează oamenii cât de mare!” Leca: „Obezitate, depresie, anxietate!” Șerb: „Fugim de conectare” / VIDEO

Alexandra Șerb: „Noi reacționăm din durere și asta creează o mare distanță între noi și copil”

Alexandra Șerb a subliniat importanța de a fi un părinte conștient. Ea își propune să-și dea seama în timpul interacțiunilor cu copilul cât la sută din comportamentul și reacțiile sale sunt influențate de ceea ce face copilul în acel moment și cât la sută sunt determinate de butonul emoțional apăsat, care o teleportează în trecut.

A fi părinte conștient este a fi conștient despre ce se întâmplă aici și acum. Și eu când reacționez sau când sunt într-o dinamică cu copilul, să-mi dau seama cât la sută din ceea ce eu fac, spun acum este despre ce face copilul în fața mea și cât la sută este de despre butonul ăla pe care mi l-a apăsat și care m-a teleportat direct în trecut.

Pentru că, de cele mai multe ori, noi reacționăm din durere și asta creează o mare distanță între noi și copil. Asta ne costă în relație, că după aia nu mai pot să-l fac să mă asculte fără să-l pedepsesc, fără să-l bat, fără să ridic vocea. Pentru că nu mai creez relația, țip la el și îl înspăimânt pentru că eu reacționez din durere.

Deci, acolo este problema! Să ne dăm seama cât la sută este despre copilul acesta care chiar nu știe să-și pună suc în pahar și a vărsat”, a explicat Alexandra Șerb.

Vezi și Cum ar arăta „grădina” ideală pentru creșterea copiilor fericiți și echilibrați? Chiru, Șerb și Leca: „Ne e frică de copii!” / „Sunt 3 ingrediente necesare” / „Avem de-a face cu elemente sabotoare”

URMĂRIȚI EMISIUNEA INTEGRAL:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Loredana Iriciuc | Categorie: Invitati si Interviuri





pixel