Alienarea parentală este un fenomen complex și dureros, care afectează profund dinamica familiei și bunăstarea copilului. Aceasta apare atunci când un părinte încearcă să-l îndepărteze pe copil de celălalt părinte, utilizând diverse tehnici de manipulare psihologică și emoțională. Avocatul Adelina Ralea a explicat, la Părinți Prezenți, în detaliu cum începe și cum evoluează acest proces, subliniind câteva aspecte esențiale.
Alienarea parentală debutează, de cele mai multe ori, cu o campanie subtilă de denigrare. Unul dintre părinți, nemulțumit sau dornic de răzbunare, începe să vorbească urât despre celălalt părinte în fața copilului.
„Alienarea parentală ar începe cu un soi de campanie de denigrare, în care un părinte vorbește de față cu copilul urât despre celălalt părinte, replici care nu corespund realității”, a spus Adelina Ralea la Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro.
Aceste comentarii negative repetate în mod constant și deliberate, devin parte din mediul zilnic al copilului. Pe măsură ce copilul este expus în mod repetat la aceste mesaje negative, el începe să le interiorizeze. Fără să își dea seama, copilul este manipulat și îndrumat să adopte o viziune distorsionată asupra părintelui vizat.
„Zi de zi, crescând sau trăind într-un astfel de mediu, copilul își însușește acele idei, nu își dă poate seama că el a fost condus, manipulat în a internaliza acele idei”, a explicat Adelina Ralea.
Odată ce ideile negative au fost asimilate, se conturează o imagine polarizată a părinților: unul este perceput ca fiind bun, iar celălalt ca fiind rău.
„Încet, încet se formează cumva imaginea de părinte bun, părinte rău. Nu mai avem acea ambivalență firească care ar trebui să existe. Părintele cu care copilul locuiește în mod statornic poate să devină excesiv de indulgent și să îi permită dulciuri la discreție, program fără oră de culcare fixă, nu mai contează ce note ia la școală. Astfel, avem clar părintele bun care îmi permite și părintele rău care nu-mi permite tot ce aș vrea eu”, a mai arătat avocata.
Astfel, copilul ajunge să vadă acest părinte ca fiind cel bun, în timp ce celălalt părinte, care impune reguli și limite, este perceput ca fiind rău.
SURSA FOTO: freepik.com @syda_productions
Pe măsură ce acest proces avansează, copilul începe să își formeze o gândire independentă, bazată pe informațiile distorsionate primite. El poate ajunge să respingă complet un părinte, considerându-l responsabil pentru toate problemele sau neplăcerile sale.
„Și de aici, copilul devine un mic gânditor, independent. Chiar există această noțiune, mai mult în sfera psihologică, din câte știu, nu sunt specialistă în această latură.
Copilul vine și spune că nu mai vreau să stau cu mami sau cu tati. Mami e rea, tati e, știu eu, în ce fel, și pare că e reacția copilului, că el nu mai vrea să stea cu celălalt părinte. Ori, comportamentul i-a fost indus, i-a fost inseminat. Așa s-ar forma alienarea parentală”, a mai explicat Adelina Ralea.
Identificarea acesteia nu este întotdeauna simplă, dar avocata Adelina Ralea subliniază că un element important în detectarea alienării este comportamentul copilului.
„Cum o putem identifica? Comportamentul copilului este definitoriu!”, spune avocata.
Primul semn la care trebuie să fim atenți este reținerea copilului față de unul dintre părinți. În mod normal, copiii ar trebui să manifeste afecțiune, atașament și dorința de a petrece timp cu ambii părinți. Dacă aceste sentimente nu se mai materializează, ar trebui să ne punem întrebări serioase.
„Ne uităm dacă el manifestă reținere față de unul dintre părinți, o reținere nefirească, ori sentimentele normale ar fi cele de afecțiune, de atașament, de dorință de a petrece timp cu părintele. Dacă ele nu își mai găsesc materializarea, ne punem semnul un semn al întrebării”, a mai precizat Adelina Ralea.
Mai alarmantă decât reținerea este ostilitatea explicită.
„Ostilitate. E și mai rea decât reținerea! `Nu mai vreau`, `mami nu e bună, nu mai are ce căuta în viața mea` sau invers, exemplele sunt pur aleatorii pe care le dau”, mai explică avocata.
Pentru a înțelege dacă aceste reacții ale copilului sunt rezultatul alienării parentale, este esențial să analizăm comportamentul părintelui suspectat de alienare.
„Apoi, ne uităm și la părinte, la comportamentul părintelui care a generat situația pentru a vedea dacă e o manipulare la mijloc sau nu.
Comportamentul copilului poate să fie proporțional cu reacția părintelui, că se poate întâmpla ca părintele să consume alcool, dau un exemplu, context în care vorbește urât sau se comportă agresiv, atunci e firesc ca un copil să nu mai vrea să petreacă timp cu părintele.
Dar dacă fără să fie vorba de astfel de deviații din partea părintelui, copilul nu mai vrea să îl viziteze, atunci ne punem un semn al întrebării și vedem ce putem face”, subliniază Adelina Ralea.
URMĂRIȚI EMISIUNEA INTEGRAL:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil