Copiii care comunică eficient, gestionează emoțiile cu ușurință și construiesc relații sănătoase nu sunt doar norocoși în interacțiunile lor sociale. Ei au învățat aceste abilități de la părinți sau de la adulți de încredere.
„Am colaborat cu mii de copii și familii, ajutându-i să treacă prin momente dificile. Abilitățile de interacțiune socială – cum ar fi empatia, comunicarea, stabilirea limitelor și rezolvarea conflictelor – sunt importante în fața celor mai mari provocări ale vieții.
De asemenea, acestea influențează modul în care copiii fac față stresului zilnic, prieteniilor și dinamiciii familiale”, susține Kelsey Mora, specialist certificat în creșterea copilului și consilier profesionist clinic licențiat, în rubricile cnbc.com.
Iată cele șase lucruri pe care părinții care cresc copii cu abilități sociale puternice le fac frecvent!
SURSA FOTO: freepik.com @wavebreakmedia_micro
În loc să își protejeze copiii și să evite subiectele dificile, cum ar fi boala, moartea sau schimbările majore în viață, acești părinți construiesc relații de încredere abordând conversațiile delicate cu deschidere, onestitate și compasiune.
Folosesc un limbaj simplu și clar, încurajând întrebările, și îi învață pe copii că este în regulă să vorbească despre subiecte incomode și să caute sprijin.
Părinții care creează un mediu în care copiii se simt în siguranță să își exprime gândurile și emoțiile ajută la dezvoltarea unor copii care au un timp mai ușor să comunice și să se susțină reciproc.
Acești părinți se simt confortabil să își exprime propriile emoții în fața copiilor, inclusiv bucuria și joaca, chiar și în momentele dificile.
Când copiii lor se simt frustrați, triști sau copleșiți, nu resping aceste emoții și nu spun fraze precum „Nu plânge”, „Nu este mare lucru” sau „Ești bine”.
În schimb, ei validează experiențele copiilor lor:
„Este în regulă să plângi. Sunt aici cu tine.”
„Văd că te simți supărat.”
„Sentimentele tale au sens.”
Acest lucru îi învață pe copii că toate emoțiile sunt valabile și îi ajută să învețe și să practice strategii de auto-reglare emoțională, făcându-i să se simtă în siguranță exprimându-se.
În fața conflictelor sau provocărilor, acești părinți nu impun scuze rapide. În schimb, îi îndrumă pe copii să ia în considerare sentimentele celor din jur, punând întrebări precum:
„Cum crezi că se simte prietenul tău în legătură cu ceea ce tocmai s-a întâmplat?”
„Fratele tău pare în regulă acum?”
„Ce crezi că l-ar ajuta să se simtă mai bine?”
Acest lucru îi ajută pe copii să dezvolte abilități de perspectivă, le oferă o înțelegere mai clară a ceea ce este sub controlul lor și le arată cum acțiunile lor, dar și factorii externi, îi pot influența pe ceilalți, făcând scuzele lor mai autentice și relațiile lor mai puternice.
În loc să intervină imediat pentru a rezolva conflictele sau a ușura disconfortul, acești părinți îi învață pe copii să facă față provocărilor pe cont propriu.
În loc să impună soluții, ei întreabă:
„Ce crezi că am putea încerca pentru a face asta mai bine?”
„Vrei câteva idei sau vrei să încerci ceva mai întâi?”
Ei îi ajută pe copii să recunoască momentele în care trebuie să stabilească limite, învățându-i să își exprime dorințele și nevoile într-un mod clar și respectuos:
„Nu-mi place asta. Te rog să oprești.”
„Am nevoie de puțin spațiu acum.”
„Nu mă simt confortabil cu asta.”
Prin combinarea rezolvării problemelor cu stabilirea limitelor, părinții le dau copiilor încrederea de a se susține și de a rezolva provocările sociale.
În același timp, recunosc că nu toate situațiile au soluții simple sau rapide și, în acele momente, se concentrează pe a oferi sprijin emoțional.
În loc să își impună copiii în noi interacțiuni și să spere că aceștia vor învăța pe parcurs, acești părinți îi pregătesc pentru succes, oferindu-le din timp informațiile necesare și oportunități de a exersa.
Ei își ajută copiii să se simtă mai încrezători prin:
Discutarea a ceea ce se vor aștepta înainte de un eveniment nou, cum ar fi o procedură medicală sau o petrecere: „Mergem la medic pentru un control. Îți vor măsura creșterea, îți vor asculta inima și plămânii și îți vor verifica urechile, nasul și gura.”
Exersarea unor interacțiuni dificile, cum ar fi susținerea propriilor nevoi: „Hai să exersăm ce ai putea spune dacă cineva te întreabă de ce nu poți mânca o prăjitură.”
Învățarea copiilor cum să stabilească limite în situații sociale: „Dacă cineva te presează să faci ceva ce ți se pare nesigur sau nepotrivit, ce poți să spui?”
Jocul nu înseamnă doar distracție.
„Părinții pe care i-am întâlnit și care cresc copii cu abilități sociale și emoționale solide nu se tem să fie jucăuși, dar înțeleg și faptul că jocul este modul natural prin care copiii procesează emoțiile, rezolvă provocările și dezvoltă relații”, susține experta, conform sursei citate.
Ei:
Se joacă pentru a ajuta copiii să rezolve situații sau sentimente dificile: „Uau! Hai să scăpăm de acele sentimente ciudate într-un mod sigur. Poți să te prefaci că ești un urs sau să îți imaginezi că stingi lumânările de ziua de naștere!”
Acordă prioritate timpului de joacă nestructurat pentru a le oferi copiilor oportunitatea de a se simți conectați și de a-și construi creativitatea, cooperarea și încrederea: „Ai toată atenția mea acum. Ce vrei să joci? Vreau să fii responsabil de joc.”
Folosesc momentele de joacă pentru a-i pregăti pe copii pentru noi experiențe și pentru a învăța limite, empatie și comunicare: „Teddy are nevoie de un control! Poți să te joci doctorul cu el?”
Prin aprecierea jocului, acești părinți stabilesc o conexiune profundă și încredere, ajutându-și copiii să dezvolte abilități sociale și emoționale esențiale pentru creșterea lor și care le vor fi de folos pe tot parcursul vieții.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil