Tranziția de la copilărie la maturitate prezintă provocări pentru mulți tineri.
Problemele psihologice la copii și tineri au crescut foarte mult. Uneori sunt atât de copleșiți de frică încât au adevărate atacuri de panică. Le este frică să moară, să înnebunească sau să-și piardă controlul.
Copiilor mici le este frică, de exemplu, să nu fie separați de mama sau tatăl lor. Cu toate acestea, tulburările de panică în general sunt rare pentru ei.
Un atac de panică la tineri, în schimb, se poate manifesta într-un mod foarte dramatic - prin țipete, plâns sau hiperventilație. Caracteristic unui atac de panică este că panica intensă și bruscă se manifestă fizic. Simptomele tipice sunt palpitațiile, transpirația, tremurul și gura uscată. Cu toate acestea, pot apărea și alte simptome, cum ar fi dificultăți de respirație, dureri în piept, greață, dureri abdominale sau amețeli.
Simptomele unui atac de panică nu sunt întotdeauna vizibile din exterior. Adesea, tinerii care sunt afectați încearcă să-și ascundă temerile. De aceea, părinților le poate fi dificil să recunoască tulburarea de panică. În cel mai bun caz, pot apărea semne comportamentale: Tinerii se retrag și mai mult în ei înșiși, încearcă să evite anumite situații, nu mai doresc să meargă la școală sau reacționează mai agresiv. Dacă părinții observă aceste comportamente, pot vorbi direct cu ei și pot întreba de ce, de exemplu, au tendința de a evita anumite situații.
Deși nu există o cauză specifică identificată pentru atacurile de panică, iată câțiva factori care pot contribui la declanșarea acestora:
Factori genetici: Există dovezi că există o predispoziție genetică în dezvoltarea tulburărilor de anxietate, inclusiv a atacurilor de panică. Dacă există istoric familial de anxietate sau tulburări de panică, riscul poate fi crescut.
Dezechilibre chimice în creier: Atacurile de panică pot fi asociate cu modificări în nivelurile de neurotransmițători din creier, cum ar fi serotonină, norepinefrină și GABA, care sunt implicați în reglarea stării de spirit și a răspunsului la stres.
Stresul și traumele: Experiențele traumătoare sau evenimentele stresante din viață pot contribui la dezvoltarea atacurilor de panică. Traumele din copilărie sau experiențele de viață care au fost asociate cu anxietate sau frică pot avea un impact asupra sănătății mintale.
Factori de mediu: Situațiile sau medii stresante, cum ar fi locul de muncă stresant, probleme financiare sau relaționale dificile, pot declanșa sau agrava atacurile de panică.
Sensibilitate la senzații corporale: Persoanele care sunt hipersensibile la senzațiile corporale și care atribuie semnificații negative sau periculoase senzațiilor fizice normale (cum ar fi bătăile rapide ale inimii sau senzațiile de amețeală) pot fi mai susceptibile la atacurile de panică.
Consumul de substanțe: Consumul excesiv de cofeină, alcool, droguri sau tutun poate crește riscul de a dezvolta atacuri de panică sau de a le agrava la cei care sunt predispuși.
Tulburări de anxietate preexistente: Persoanele care au deja tulburări de anxietate, cum ar fi tulburarea de anxietate generalizată sau fobia socială, pot fi mai susceptibile la atacuri de panică.
Factori de personalitate: Persoanele care au tendințe perfectioniste, obsesive sau evitante pot fi mai predispuse la atacuri de panică.
Este important să înțelegeți că atacurile de panică sunt reacții naturale ale organismului la stres și anxietate, dar în cazul în care devin frecvente, intense sau afectează semnificativ calitatea vieții, se recomandă să căutați ajutor de la un specialist în sănătate mintală, cum ar fi un psihoterapeut sau un psihiatru.
Dacă un fiu sau o fiică are un atac de panică, părinții pot urma câțiva pași pentru a-i oferi sprijinul necesar:
Păstrați-vă calmul: Este important să rămâneți calmi și să vă păstrați compoziția, pentru că reacția dumneavoastră poate influența modul în care copilul se simte. Transmiteți că sunteți acolo pentru a-i ajuta.
Stați lângă ei: Încurajați-i să rămână lângă voi sau în apropierea dumneavoastră. Acest lucru poate oferi un sentiment de securitate și sprijin.
Așezați-i: Dacă este posibil, ajutați-i să se așeze sau să se întindă într-un loc liniștit și confortabil.
Respirație profundă: Încurajați-i să respire adânc și încet. Puteți sugera să numere în timp ce inspiră și expiră pentru a-i ajuta să se concentreze asupra respirației.
Reasigurați-i: Spuneți-le că atacul de panică va trece și că sunteți acolo pentru a-i sprijini. Repetați că este o reacție temporară și că nu li se va întâmpla ceva rău.
Evitați judecățile: Abțineți-vă de la comentarii critice sau întrebări care ar putea să-i facă să se simtă jenați sau vinovați pentru atacul de panică.
Folosiți mângâieri și contact vizual: O atingere blândă sau contactul vizual poate ajuta la transmiterea unei conexiuni emoționale și a sprijinului.
Distrageți atenția: Dacă pare că fiul sau fiica dumneavoastră rămâne blocat în anxietate, încercați să-i schimbați atenția către ceva familiar sau calmant. Puteți vorbi despre un subiect plăcut sau puteți sugera să privească în jur și să numere obiectele de o anumită culoare.
Evitați să le impuneți să-și confrunte temerile: În timpul unui atac de panică, nu este momentul potrivit pentru a-i expune la lucrurile care le provoacă anxietate.
După atacul de panică: După ce atacul de panică a trecut, puteți avea o discuție deschisă cu ei despre ceea ce s-a întâmplat. Încurajați-i să împărtășească cum s-au simțit și puteți explora împreună strategii pentru gestionarea anxietății în viitor, cum ar fi tehnicile de relaxare sau exercițiile de respirație.
Dacă atacurile de panică devin frecvente sau persistente, este recomandat să consultați un specialist în sănătate mintală pentru evaluare și tratament adecvat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil