Avertismentul unui expert atunci când copiii NU mai sunt afectuoși: „Părinții trebuie să rămână calmi și să nu pară ciudați”

Acestea și încă o mie de întrebări care îi frământă zilnic pe părinți atunci când locuiesc cu un adolescent sunt cele la care Diana Al Azem a încercat să răspundă în cea mai recentă carte a sa, Vreau să te înțeleg.

Dacă are prea mulți prieteni sau prea puțini, dacă a încetat să mai fie ascultător sau dacă îl supraprotejăm, cum să-i spunem „nu”, cât de departe să-i stabilim limite, cum să-și gestioneze relația cu ecranele și studiile... Și, mai presus de toate, cum să învățăm să ne gestionăm propriul sentiment de vinovăție în atâtea situații de zi cu zi.

Al Azem, cu seninătate, empatie, răbdare și acceptare, a oferit pentru abc.es răspunsuri la toate întrebările noastre și multe altele. Această carte, plină de umor și afecțiune, fără a judeca, dar cu multă toleranță și înțelegere, își propune să îi ajute pe părinți nu doar să-și înțeleagă copiii adolescenți, ci și să se conecteze cu ei, oferind o schimbare de perspectivă aplicabilă în situațiile concrete din viața de zi cu zi.

Citește și Generația Alpha, în pericol din cauza parentingului blând! Profesorii, semnal de alarmă: „Acest stil parental e greșit înțeles și aplicat într-un mod care scapă de sub control!”

SURSA FOTO: freepik.com @prostock-studio

Este posibil să avem armonie acasă în timpul adolescenței?

Este posibil să avem momente de armonie, dar să nu ne iluzionăm: adolescența este o etapă provocatoare, în care apar momente de conflict. Acestea nu trebuie privite ca ceva negativ, ci ca o oportunitate de a învăța, de a pune în practică o bună comunicare și dialog și de a ne cunoaște mai bine copiii.

Adolescenții par mereu supărați, încruntându-se fără un motiv aparent. Când ar trebui să ne facem griji?

Nu e cazul să ne alarmăm. Este esențial ca părinții să rămână calmi și să nu pară „ciudați”, înțelegând că adolescentul traversează o fază normală, în care aceste emoții sunt firești.

Ceea ce poți spune adolescentului tău este: „Este normal să te simți așa, dar eu sunt aici pentru orice ai nevoie”. Cel mai important este ca, în cazul în care i se întâmplă ceva, el să știe că poate veni la tine.

Atâta timp cât aceste crize de furie nu conduc la violență acasă sau nu se generalizează în toate domeniile (școală, prieteni, familie etc.), nu trebuie să ne îngrijorăm. Dacă acest lucru se întâmplă, este indicat să apelăm la ajutor profesional. Părinții trebuie să accepte că, la fel cum nu îi predau matematică de clasa a doua și lasă asta în seama unui profesionist, nu e nicio problemă dacă nu reușesc întotdeauna să pătrundă în mintea copiilor lor.

O problemă frecventă în adolescență este pierderea contactului fizic între părinți și adolescenți. De ce se întâmplă asta?

SURSA FOTO: freepik.com @undrey

Îndepărtarea de părinți este una dintre caracteristicile acestei etape. Să ne amintim că adolescenții încep să-și formeze propriul cerc și, treptat, se desprind de casă. Acest lucru îi face, adesea, să nu își mai arate sentimentele sau să nu mai manifeste afecțiune față de părinți.

Este important să nu ne alarmăm, deoarece îngrijorarea noastră ar putea pune presiune asupra lor și ar putea produce efectul opus celui dorit.

Durerea sau disconfortul pe care îl simt părinții în astfel de situații este, de obicei, mai intens decât ceea ce trăiesc de fapt adolescenții. De aceea, este esențial să înțelegem această etapă și să nu devenim obsedați de ideea că „nu mă mai iubește” sau „nu mă mai caută”.

Ce pot face părinții? Este posibil să restabilim contactul fizic pierdut?

Este o situație care poate fi inversată. De multe ori, frica părinților că un copil nu mai este afectuos duce, paradoxal, la un comportament excesiv din partea lor, ceea ce poate crea tensiuni de tipul: „Nu mă mai îmbrățișezi” sau „Nu îmi mai dai pupici”.

Cel mai bine este să abordăm situația cu naturalețe. Există modalități subtile de a ne apropia din nou de ei. De exemplu, putem cere permisiunea de a le oferi o îmbrățișare, un gest care nu doar ne apropie, ci îi ajută și pe adolescenți să învețe să stabilească limite, dacă nu sunt deschiși la un gest de afecțiune din partea noastră sau a altor persoane.

Este important de menționat că această apropiere fizică nu trebuie să fie neapărat un sărut sau o îmbrățișare. Poate însemna să ne așezăm să vizionăm un film care le place sau să jucăm jocul video favorit, ceea ce poate duce la un simplu „high five” sau o bătaie prietenoasă pe spate.

Aceste gesturi mici pot reconstrui treptat conexiunea și apropierea emoțională.

Este esențial ca ei să simtă că suntem relaxați. De asemenea, umorul poate fi de mare ajutor, chiar dacă este dificil, mai ales când venim acasă obosiți după o zi stresantă, cu multe responsabilități legate de muncă, partener, casă și copii.

Uneori, adolescenții nu realizează că situația nu creează contextul potrivit pentru apropiere.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.