Medicii ieșeni luptă pentru viața unui bebeluș de doar 28 de zile. Micuțul a ajuns la spital în stare gravă din cauza unei intoxicații cu nitriți.
Un nou-născut din Botoșani în vârstă de aproximativ o lună a fost adus la spital în stare critică din cauza unei intoxicații cu nitriți. Mama, în stare de panică, a adus copilul la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU).
Bebelușul a fost transport la Iași cu o ambulanță specială la Iași aproape în comă. Femeia i-a preparat micuțului lapte praf cu apă de la fântână. La scurt timp, copilul a început să se simtă foarte rău, iar mama a venit cu el la spitalul din Botoșani. Starea bebelușului era atât de gravă, încât a fost internat direct la Terapie Intensivă. „Copilul avea o saturație abia de 85 conectat la aparatul de oxigen, era cianotic, cu sânge ciocolatiu. Prezenta boală diareică acută și sindrom de deshidratare, prin intoxicație cu nitriți”, a declarat pentru Părinți și Pitici un asistent din cadrul Secției de Pediatrie a Spitalului Județean. Din cauza stării lui, cadrele medicale au solicitat transferul micuțului la Iași. Fiind vorba despre un bebeluș, o ambulanță specială de la SMURD Iași, dotată cu aparatură pentru nou-născuți, a fost trimisă la Botoșani, pentru a prelua copilul.
Ulterior, medicii au reușit să îl stabilizeze pe micuț.
Intoxicaţia cu nitriţi, sau boala albastră, este o methemoglobinemie care afectează cel mai des şi cel mai grav copii mici, putând fi letală pentru sugari.
Femeile gravide intoxicate, chiar şi asimptomatic, cu nitriţii din apa de fântână, pot naşte copii cu malformaţii. Din cauza acestei tulburări, fie ea şi minoră, fătul poate muri în orice stadiu al sarcinii. Methemoglobinemia este cauzată de trecerea fierului bivalent din hem în forma trivalentă şi, în consecinţă, a hemoglobinei în methemoglobină. Nitriţii sunt compuşi azotaţi foarte uşor levigabili (se înfiltrează repede în pământ, odată cu apa de ploaie). Ei ajung în apa freatică din sursele de pe sol sau din cele aflate la mică adâncime (îngrăşăminte chimice, gunoi de grajd, latrine, cimitire de animale). Intoxicația cu nitriți rămâne, din păcate, o problemă în țara noastră. Cea mai importantă sursă de nitrați la care sunt expuși bebelușii rămâne apa de fântână.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.