Urarea "poftă bună" la masă este un obicei comun în multe culturi, dar există perspective diferite cu privire la folosirea acestei expresii. Unii consideră că această expresie nu ar trebui să fie rostită la masă, iar motivele le vom descoperi în articolul de mai jos.
Nu există român care să nu ureze ”poftă bună” participanților la masă. Și străinii au acest obicei. E un semn de respect față de cei invitați la masă, aproape la fel de utilizat ca ”bună ziua”.
Urarea "poftă bună" reflectă, în general, normele de politețe și dorința de a crea o atmosferă plăcută la masă. Este o modalitate de a arăta respect și grijă față de cei care participă la masă.
În anumite culturi, expresia "poftă bună" poate avea conotații legate de clasele sociale sau de situații istorice. În Franța, de exemplu, unii consideră că această urare își are originile în vremurile când clasele de jos erau invitate să se bucure de mesele oferite de cei bogați, ceea ce poate fi considerat paternalist.
Limba română, fiind influențată de franceză în secolele XIX și XX, a preluat multe cuvinte și expresii, inclusiv "poftă bună". În România, această expresie a fost integrată în obiceiurile de masă ca o formă de politețe și dorință de a arăta considerație față de ceilalți meseni.
Cuvântul "poftă" în română înseamnă dorință sau apetit pentru mâncare, iar "bună" sugerează calitatea sau plăcerea. Astfel, expresia "poftă bună" poate fi înțeleasă ca "să ai un apetit bun" sau "să te bucuri de mâncare".
Conform etichetei, este greșit să le urăm altor oaspeți „pofta bună”. Este probabil cea mai încălcată regulă de etichetă, dar a spune „bună poftă” înainte de masă este un semn de proaste maniere conform ”bon ton”.
Motivul are rădăcini istorice legate de lumea aristocrației. Potrivit Academiei Italiene de Etichetă, a le ura oaspeților un ”poftă bună” înainte de masă este nepoliticos. Regula își are originea în aristocrație. Nobilii aveau obligația, prin protocol, să ajungă la masă după ce au mâncat deja ceva.
Fotografie de la Askar Abayev/ Pexels
Pe atunci era un semn de mare bogăție să lași mereu ceva în farfurie, pentru a da impresia că nu ai nevoie de acea mâncare.
Este de la sine înțeles că a-i dori „bună poftă” unui alt nobil ar putea părea o gravă lipsă de respect: cum ai putut să crezi că domnul cu peruca albă care stă lângă tine are „poftă bună” la mâncare? Nu-i este foame, are destui bani. La acea vreme, mâncarea era privită ca un element secundar al discuțiilor care aveau loc la masă.
Datorită acestei stări profunde de nesiguranță care a pătruns nobilimea europeană în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, termenul „poftă pună” a fost asociat cu cele mai sărace secțiuni ale populației.
Unii consideră că urarea "poftă bună" poate suna forțată sau artificială. În anumite contexte, poate fi mai natural să începi pur și simplu masa fără a face o urare formală.
Astăzi nu mai este cazul, poate și pentru că acele grupuri mai slabe au supraviețuit până în vremurile moderne.
Există un motiv și mai practic, care duce totuși la „iertare” pentru cei care încalcă regula în zilele noastre: atunci când dorim mesenilor „poftă bună”, referirea nu este la conceptul simplist de „foame”, ci la cel mai larg al timp petrecut împreună, de convivialitate.
Ne dorim nouă și celor din jur o masă bună, care să ne facă să ne simțim bine și care să ne distreze. Cu toate acestea, dorim să subliniem că, la ocaziile formale, momentele premergătoare mesei sunt pătrunse de tăcere și nu de dorințe de mâncare bună.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil