Milena González, psiholog și psihoterapeut, aduce în prim-plan o perspectivă importantă despre cum trebuie să abordăm doliul în rândul copiilor.
Conform experței sale, este normal să plângem atunci când ne confruntăm cu pierderea unei persoane dragi, iar cei mici nu vor trăi traumatizați toată viața dacă adulții îi însoțesc în acest proces dificil.
Ea subliniază că avem numeroase oportunități și spații pentru a discuta cu copiii noștri despre moarte. Cu toate acestea, părinții evită adesea astfel de conversații, deoarece le par inconfortabile, nu știu cum să răspundă, și preferă să protejeze copiii de durere.
Milena González subliniază că este esențial să le permitem copiilor să plângă atunci când se confruntă cu moartea unei persoane dragi. Tristețea afectează atât adulții, cât și copiii, iar exprimarea acestor emoții este importantă.
În mod obișnuit, acordăm o atenție deosebită sentimentelor pozitive, precum bucuria și iubirea, în timp ce tristețea ne provoacă disconfort. Când observăm pe cineva care se simte trist, de obicei nu spunem „este normal să te simți astfel”, ci mai degrabă căutăm să îi ridicăm moralul, să încurajăm distracția sau să schimbăm subiectul. Această reacție se datorează faptului că suntem nepregătiți să gestionăm emoțiile negative, mai ales în cazul copiilor, pentru că ne doare să îi vedem în suferință și ne simțim neputincioși în fața situației, spune psihoterapeutul. De asemenea, acest tip de limbaj emoțional se transmite din generație în generație, iar moartea în sine provoacă frică, disconfort și o senzație de neputință, deoarece suntem conștienți că, în cele din urmă, toți vom trece prin această experiență.
În cartea sa, Milena González aduce în discuție evitarea anumitor fraze pe care părinții le folosesc, crezând că acestea pot indulci realitatea și pot liniști copiii. De exemplu, expresii precum „nu plânge, buniculului nu i-ar plăcea să te vadă așa” sunt frecvente, dar pot avea un impact negativ asupra copiilor.
În perioada copilăriei, aproximativ între vârsta de 3 și 6 sau 8 ani, copiii gândesc adesea în mod literal, concret și magic. Acestea sunt aspecte minunate ale dezvoltării lor, dar atunci când li se spune să nu plângă pentru că ar afecta starea de bine a bunicului în Rai, ei pot interpreta acest lucru literal și să se simtă responsabili pentru starea de bine a unui adult decedat, ceea ce nu este realist.
Folosind astfel de fraze, părinții transmit, în realitate, mesajul „nu vreau să te văd astfel”, ceea ce înseamnă că îi consideră pe copii responsabili pentru tristețea pe care ei înșiși o simt. Acest lucru poate crea teamă la copii de a se separa emoțional de părinți.
Dacă un copil se simte responsabil pentru emoțiile părinților săi, el poate inhiba exprimarea emoțiilor sale, în încercarea de a-i face pe aceștia fericiți. Acest lucru poate duce la o gestionare necorespunzătoare a emoțiilor și la suprimarea tristeții. În realitate, oprirea plânsului nu înseamnă că durerea a fost depășită. Când cineva primește veste că o persoană dragă a murit, aceasta afectează mai multe aspecte ale lor, inclusiv senzații corporale, emoții, gândire și comportament. Suprimarea acestei tristeți poate avea consecințe negative și poate duce la apariția altor manifestări precum anxietate sau iritabilitate.
Este important să știm să gestionăm corect emoțiile. În viață, fiecare dintre noi se confruntă cu momente dificile, iar în aceste situații există două opțiuni: fie trecem cu bine prin furtună, fie rămânem prizonieri în suferință, susține expertul. Anxietatea este un semn al unei lumi emoționale nespuse. Astfel, este esențial să trecem prin acele momente dificile alături de copiii noștri. Desigur, poate fi dureros, dar trebuie să împărtășim această durere și să le permitem să plângă. În același timp, trebuie să le reamintim mereu că nu sunt singuri, că suntem alături de ei în această călătorie prin suferință. Le oferim siguranță, iar acest aspect este de o importanță deosebită în copilărie, pentru că micuții trebuie să știe că sunt protejați și în siguranță datorită sprijinului nostru.
Este important să le oferim copiilor unelte pentru a face față emoțiilor lor, deoarece lipsa acestor instrumente poate afecta sistemul lor nervos și poate duce la manifestarea unor probleme precum depresia sau anxietatea. Aceste simptome sunt adesea observate în consultații, și este important să înțelegem că viața nu este mereu ușoară, dar copiii trebuie să știe că adulții vor fi mereu acolo pentru ei, asemenea unei saltele pe care pot să cadă atunci când au nevoie de sprijin.
Pentru a aborda moartea alături de copii, este esențial să revizuim și să reinterpretăm concepția noastră despre acest subiect. Dar de ce este atât de important să facem acest lucru?
„Este vital să aruncăm o privire în trecut, iar în cartea mea, ofer diverse întrebări la care fiecare adult ar trebui să reflecte și să răspundă, analizându-și propria experiență. Ceea ce am învățat și am trăit în copilărie ne influențează profund modul în care creștem proprii copii. Prin înțelegerea istoriei noastre personale și a temerilor noastre, avem șansa de a evita repetarea greșelilor din trecut.
Acest proces de auto-reflecție devine important pentru a înțelege cum să abordăm subiectul morții cu copiii. Trebuie să le oferim o perspectivă normalizată asupra acestui subiect, ceva ce poate să ne fi lipsit nouă în copilărie. Copiii nu suferă din cauza plânsului în sine, ci din cauza singurătății pe care o pot simți atunci când sunt lăsați să plângă fără sprijin. Plânsul este o reacție normală și necesară la moartea unei persoane dragi, dar cu sprijin, răbdare și armonie emoțională din partea adulților, copiii pot învăța să înfrunte această experiență fără a fi traumatizați pe termen lung.
Pe de altă parte, izolarea pe care un copil o poate resimți atunci când este lăsat să plângă singur poate deveni un eveniment traumatic”, spune Milena González.
„Absolut! Cum am putea normaliza tristețea dacă ne ascundem de ea? Bineînțeles, în situații în care plânsul este extrem de intens, așa cum se întâmplă adesea când primești vestea unei pierderi, este firesc să vrei un moment de intimitate, să te retragi într-o cameră sau în alt loc. Este asemenea unei discuții mai aprinse cu partenerul tău: poți să o ai în fața copiilor, dar dacă simți că tensiunea crește, te oprești pentru că înțelegi că problema trebuie discutată în particular. Este un gest de responsabilitate.
După ce momentul de intensitate trece, poți să te apropii de copiii tăi și să le explici cu sinceritate: `dragii mei, bunica a murit. Sunt foarte trist și veți vedea că voi plânge în următoarele zile... Și este absolut normal să plângem când simțim tristețe`. Le-am spus copiilor mei că, dacă nu ne permitem să plângem, acea tristețe va ieși în alt mod, afectându-ne”, a adăugat expertul.
Cât de dificil este pentru familiile să găsească răspunsuri adecvate la întrebările inconfortabile ale copiilor: „o să murim cu toții?”, „tatăl meu o să moară?”, „când o să moară bunicul?”
La un moment dat, aceste întrebări inevitabile vor apărea, și, în momentul în care copiii le pun, ele pot genera frică, mai ales dacă au deja o înțelegere a conceptului de mortalitate universală și își dau seama că moartea este o realitate care ne afectează pe toți. „Ce putem face este să răspundem cu sinceritate în funcție de nivelul de maturitate al copiilor, fiind clar și evitând frazele evazive sau incorecte, precum `bunicul doarme`. Am întâlnit cazuri de copii care, din cauza unei astfel de abordări, au dezvoltat frici legate de somn, deoarece se temeau că nu se vor mai trezi niciodată. Aceasta s-a întâmplat pentru că nu au înțeles procesul morții, deoarece nimeni nu le-a explicat.
Literatura pentru copii poate fi un instrument foarte util în acest sens, deoarece abordarea lor magică și literală îi ajută să se identifice cu personajele și să înțeleagă mai bine conceptul de viață și moarte.
Atunci când un copil te întreabă direct dacă tu, ca părinte, vei muri, trebuie să răspunzi cu empatie și sinceritate: `dragul meu, voi face tot ce este posibil pentru a mă asigura că se va întâmpla cât mai târziu. Vom muri cu toții în cele din urmă, dar vom avea grijă să mâncăm sănătos, să facem mișcare și să facem tot ce putem pentru a trăi o viață lungă și sănătoasă. În plus, trebuie să știi că vei fi în siguranță, pentru că, în acea situație, vei avea oameni dragi alături de tine`.
În general, trebuie să profităm de oportunitățile din viața de zi cu zi pentru a le explica copiilor ciclul vieții. De exemplu, putem să discutăm despre flori care înfloresc și apoi se ofilesc, sau să le arătăm o pasăre decedată pe câmp. Dacă se confruntă cu pierderea unei persoane dragi, trebuie să răspundem la toate întrebările lor și să fim deschiși. Dacă nu avem un răspuns, putem să le asigurăm că vom căuta informații de la alți membri ai familiei sau cunoscuți care ar putea ști mai mult. Este important să le permitem să pună întrebări și să-și exprime tristețea în mod natural”, a mai spus Milena González.
Din perspectiva experienței în consultații, există câteva greșeli comune pe care părinții le fac în abordarea subiectului morții cu copiii lor.
„Ascunderea morții - Multe familii încearcă să ascundă sau să minimalizeze experiența morții pentru copii, crezând că le-ar provoca traume. Acest lucru poate fi o greșeală, deoarece copiii pot să înțeleagă și să simtă mai mult decât credem. Ascunderea morții poate duce la confuzie și frustrare pentru copii, și poate afecta abilitatea lor de a gestiona pierderile în viitor.
Subestimarea abilităților copiilor de a înțelege - Un alt aspect comun este subestimarea capacitații copiilor de a înțelege conceptul de moarte. Părinții pot considera că cei mici nu vor înțelege sau că nu le va afecta, dar aceasta este o greșeală, deoarece copiii au capacitatea de a înțelege mai multe decât credem. Evitând discuții sincere, putem neglija șansa de a-i ajuta să înțeleagă și să proceseze moartea într-un mod sănătos.
Considerarea copiilor ca fiind pură fericire - O altă greșeală frecventă este considerarea copiilor drept pură fericire și încercarea de a-i proteja de orice formă de tristețe. Cu toate că dorim să le oferim o copilărie fericită, este important să recunoaștem că aceștia trebuie să învețe să gestioneze și să înțeleagă și aspectele dificile ale vieții, cum ar fi moartea”, a punctat psihoterapeutul.
Aceste greșeli pot avea consecințe pe termen lung, deoarece emoțiile neglijate în copilărie pot ieși la suprafață în adolescență sub forma mâniei sau frustrării legate de modul în care au fost tratați în copilărie în ceea ce privește subiectul morții. Prin urmare, este important să abordăm acest subiect într-un mod deschis și sincer, adaptat nivelului de dezvoltare al copilului, pentru a-i ajuta să înțeleagă și să facă față pierderii într-un mod sănătos.
„Este important să le oferim copiilor posibilitatea de a merge la înmormântare dacă doresc să o facă”, spune expertul. Cu toate acestea, „este important să le oferim explicații adecvate. Trebuie să le spunem ce înseamnă o casă de pompe funebre, ce presupune o înmormântare, ce este incinerarea și așa mai departe. Trebuie să le explicăm că aceste locuri sunt destinate întrunirilor în care oamenii vorbesc încet, plâng, și își iau rămas bun de la persoanele dragi. Este o modalitate de a-i pregăti pentru un eveniment despre care nu știu încă foarte multe. La fel cum ne-am pregătit copiii să primească un frate sau o soră mai mică, explicându-le înainte de timp de ce apare pătuțul în casă sau scaunul pentru bebeluși, la fel trebuie să facem și cu subiectul morții. Trebuie să ne amintim că incertitudinea este ceea ce declanșează anxietatea în sistemul nervos, așa că oferindu-le explicații adecvate, le putem ajuta să facă față mai bine acestei realități”.
Procesul de doliu poate fi dificil și complex, dar există modalități de a-l aborda alături de copii. De obicei, se vorbește despre cele cinci faze ale durerii, dar este esențial să înțelegem că acest proces nu este linear, ci dinamic. De asemenea, primul an după pierdere este prima experiență a tuturor primelor evenimente fără persoana iubită: prima zi de naștere fără ea, primul Crăciun etc.
„Prima etapă a durerii este șocul și apoi dorul. Urmează deznădejdea, o perioadă de intensă tristețe care poate culmina cu furie. A patra fază este acceptarea, în care începi să înțelegi că este normal să simți tristețe, dar în același timp începi să vezi că poți să mergi mai departe. Ultima fază este reorganizarea, în care înveți să trăiești fără persoana iubită. Este un proces dureros, dar se poate realiza”, explică Milena González.
Este esențial să însoțim copiii în această călătorie și să îi lăsăm să trăiască aceste faze naturale de adaptare la pierdere. „Dacă împiedicăm sau condiționăm copiii să nu-și exprime tristețea sau să nu plângă, putem să le cauzăm o suferință neautorizată, ceea ce poate deveni traumatizant pentru ei”, a conchis psihoterapeutul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil