Absolvenții de liceu care nu au trecut examenul de Bacalaureat mai au o șansă în sesiunea din august. Înscrierile încep luni, 15 iulie.
Aceasta a doua sesiune a anului va avea loc între 8 și 30 august, cu înscrierile programate între 15 și 22 iulie.
Conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, înscrierile vor începe pe 15 iulie și se vor încheia pe 22 iulie.
Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română va avea loc pe 8 și 9 august, iar pe 9 august se va desfășura evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă.
Pe 12 august va fi evaluarea competențelor digitale, iar între 13 și 14 august se vor evalua competențele lingvistice într-o limbă de circulație internațională.
Probele scrise vor începe pe 19 august cu examenul la Limba și literatura română. Pe 20 august va avea loc proba obligatorie a profilului, iar pe 21 august proba la alegere a profilului și specializării. Examenul la Limba și literatura maternă se va desfășura pe 22 august.
Rezultatele probelor scrise vor fi afișate pe 26 august până la ora 12:00. Cei care vor fi nemulțumiți de rezultate vor putea depune contestații între orele 12:00 și 18:00. Contestațiile vor fi soluționate între 27 și 29 august, iar rezultatele finale vor fi publicate pe 30 august.
În prima sesiune a Bacalaureatului din acest an, rata de promovare a fost de 78,2% după soluționarea contestațiilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.