Când trebuie dus copilul la psiholog. Primele semne la care să fie atenți părinții

"Se întâmplă foarte rar ca un părinte să consulte un psiholog doar pentru a identifica resursele propriului copil şi a învăţa cum anume ar trebui să se comporte şi ce mesaje ar trebui să transmită pentru a creşte un copil sănătos, echilibrat, autonom şi sigur pe sine. Cel mai adesea, părinţii vin la psiholog când sunt copleşiţi de dificultăţile pe care le observă în relaţia cu copiii. E păcat, pentru că ar fi mai simplu ca părinţii să acţioneze prezentiv, psihologul având, desigur, resurse de adaptare a soluţiilor în funcţie de personalitatea fiecărui părinte sau copil.

De asemenea, am observat că mulţi părinţi aşteaptă de la copiii lor să vorbească deschis despre dificultăţile pe care le întâmpină, chiar despre nevoia de a merge la psiholog. Este însă o aşteptare nerealistă, pentru că, foarte adesea, copiii, chiar şi la vârsta adolescenţei, nu înţeleg foarte bine ce li se întâmplă. În acest context, să fim atenți la copiii noștri, la nevoile lor, la orice schimbare apărută în rutina lor de zi cu zi devine esenţial", a spus Diana Stănculeanu pentru totuldespremame.ro.

Semnele care ar trebui să-i pună pe gânduri pe părinți

"Sunt destul de multe astfel de semnale, haideţi să le punctăm pe rând:

- întârzieri în dezvoltarea limbajului, în raport cu alţi copii de aceeaşi vârstă;

- dificultăţi legate de somn (copilul nu doarme singur), episoade de insomnie, dorinţa de a dormi foarte mult, dar la ore nepotrivite în timpul zilei, de alimentaţie (mănâncă extrem de puţin, refuză mâncarea, orice masă este însoţită de episoade de plâns, desene animate sau poveşti);

- dificultăţi de atenţie sau învăţare (copilul nu "stă locului" nici măcar în activităţi care par să îi facă plăcere);

- crize de furie prelungite, frecvente în mai multe contexte de viaţă ale copilului (la locul de joacă, la grădiniţă, acasă);

- accidente nocturne (udă patul noaptea, la o vârstă la care controlul sfincterian a fost deja achiziţionat);

- episoade de tristeţe, plâns şi retragere socială, inclusiv renunţarea la joc, cu o durată mai mare de două săptămâni;

- dificultăţi mari legate de separarea de părinţi (refuzul taberelor şcolare, al petrecerilor „în pijama” la alţi prieteni);

- refuzul de a merge la grădiniţă sau şcoală (dincolo de dificultăţile inerente ale primelor săptămâni de grupă mică sau clasa I);

- scădere bruscă şi aparent nejustificată a notelor sau a randamentului şcolar;

- copilul este victimă a comportamentelor agresive în şcoală, în relaţie cu alţi colegi sau cu un cadru didactic;

- copilul are comportamente agresive la grădiniţă sau şcoală, în relaţie cu alţi colegi sau cu obiectele din jur (muşcă, loveşte, aruncă cu obiecte sau le distruge);

- episoade de auto-agresivitate; este întâlnit în cazul copiilor mici care se lovesc cu capul de podea sau de perete, precum şi al adolescenţilor care recurg la auto-vătămare (cum ar fi tăiatul pe braţe), fără intenţii de sinucidere;

- pierderea interesului pentru activităţi care altă dată îi făceau mare plăcere; Absenteism şcolar;

- schimbări bruşte de dispoziţie (acum este vesel, iar în cinci minute plânge sau este furios), fără cauze aparente;

- acuză frecvent dureri de cap, burtă, stări de vomă sau leşin, dificultăţi respiratorii sau stări de "rău", fără o cauză somatică;

- diagnosticarea cu o problemă severă de sănătate fizică", a explicat psihoterapeutul.

Image by Freepik

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.