Câte jucării ar trebui să aibă, de fapt, copilul tău? Răspunsul unui specialist

Data publicării:
Câte jucării ar trebui să aibă, de fapt, copilul tău? Răspunsul unui specialist / FOTO: freepik.com @EyeEm
Câte jucării ar trebui să aibă, de fapt, copilul tău? Răspunsul unui specialist / FOTO: freepik.com @EyeEm

De câte jucării are cu adevărat nevoie un copil pentru a se dezvolta armonios? 



Mulți părinți tind să umple casa cu munți de jucării, cărți educaționale, plușuri și alte accesorii atrăgătoare, crezând că așa își vor face copilul mai fericit. Însă realitatea este alta.

Dr. Alexia Metz, terapeut ocupațional, a prezentat concluziile unui studiu realizat la Universitatea din Toledo, care arată că micuții au nevoie de mult mai puține jucării decât ne imaginăm.

Studiul s-a concentrat pe un grup de copii cu vârste între 18 și 30 de luni. Rezultatele sunt clare: prea multe jucării pot împiedica joaca autentică.

„Continuăm să cumpărăm din ce în ce mai multe jucării, convinși că le oferim copiilor noștri un avantaj, poate chiar drumul spre Harvard”, spune dr. Metz, într-un interviu pentru Today. „Dar realitatea este că cei mici nu sunt suficient de organizați pentru a ști cu ce să se joace mai întâi.”

În cadrul cercetării, copiii au fost puși în fața a 16 jucării diferite. Ce s-a observat? Nu s-au concentrat niciodată prea mult asupra uneia singure. Erau constant atrași de ceva nou, mai colorat, mai strălucitor sau pur și simplu diferit.

„Explorarea este atât de rapidă, încât nu apucă să descopere toate posibilitățile pe care le oferă o jucărie, înainte de a trece la următoarea”, explică specialista.

Concluzia? Atunci când au prea multe opțiuni, copiii nu se joacă cu adevărat, iar acest lucru le poate afecta dezvoltarea abilităților esențiale pe care le oferă jocul.

CITEȘTE ȘI Lucrurile pe care psihologii îi roagă pe părinți și bunici să NU le mai facă. Ce efecte au asupra copiilor

Prea multe jucării pot împiedica joaca de calitate

SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm

Când copiii au prea multe opțiuni, calitatea jocului scade. Studiul realizat la Universitatea din Toledo a arătat că atunci când celor mici li s-au oferit doar patru jucării, comportamentul lor s-a schimbat vizibil.

„S-au uitat la fiecare jucărie, apoi au avut timp să revină la ele. S-au așezat și s-au jucat de două ori mai mult, explorând fiecare jucărie în profunzime”, a explicat dr. Alexia Metz.

Timpul de joacă a crescut, iar jocul a devenit mai creativ și mai implicat. Copiii nu au mai fost distrași de tentația de a trece rapid la alt obiect, au avut răgazul să-și aleagă o jucărie preferată și să o exploreze pe îndelete.

„Nu mai exista impulsul de a merge imediat la altceva. Știau că nu pierd nimic dacă mai stau un minut să vadă ce mai poate face acea jucărie”, a mai spus specialista.

Mai puține jucării, joacă mai împlinită

Dr. Metz atrage atenția că un copil nu are nevoie de un arsenal de jucării pentru a se dezvolta armonios. Din contră, mai puține opțiuni pot însemna un timp de joacă mai profund și mai valoros.

„Nu mai aveam loc în casă”, își amintește ea despre perioada în care copiii ei erau mici. „Aveau tot ce și-au dorit sau de care aveau nevoie, multe dintre jucării fiind excelente și recomandate chiar de terapeuți. Dar era prea mult. Nu se puteau relaxa și juca în voie.”

Sfatul ei? Dacă îți place să cumperi jucării pentru copilul tău, nu trebuie să renunți complet la acest obicei. Însă este important să limitezi numărul de jucării disponibile în același timp.

Poți păstra o parte dintre ele într-un loc ascuns și le poți roti periodic. Astfel, copilul va avea întotdeauna o experiență proaspătă de joacă, fără să se simtă copleșit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Loredana Iriciuc | Categorie: Recomandari si sfaturi





pixel