Câți elevi au lipsit la prima probă de la Evaluarea Națională

Data publicării:
Record de contestații la Evaluarea Națională/ FOTO: freepik.com @freepik
Record de contestații la Evaluarea Națională/ FOTO: freepik.com @freepik

La proba scrisă de limba și literatura română la Evaluarea Națională 2024 nu s-au prezentat 7069 de elevi de clasa a VIII-a, adică 4,4% din totalul elevilor înscriși, anunță Ministerul Educației într-un comunicat de presă.



Anul acesta a fost cel mai mare număr al elevilor neînscriși la Evaluarea Națională din ultimii 5 ani, potrivit unei analize Edupedu.ro.

“Marți, 25 iunie, s-a desfășurat prima probă scrisă (Limba și literatura română) din cadrul Evaluării Naționale a absolvenților de clasa a VIII-a (sesiunea 2024) în 3.392 unități de învățământ/centre de examen.

Au fost prezenți 153.398 de absolvenți ai clasei a VIII-a (95.6%) din totalul celor 160.467 de înscriși pentru susținerea acestei probe. Nu s-au prezentat 7.069 de absolvenți. Pentru tentativă de fraudă a fost eliminat un elev”, potrivit Ministerului Educației.

Prin comparație, numărul elevilor care nu se prezintă la această probă este similar cu cel de anul trecut, când au lipsit 7052 din 161.654 de elevi înscriși. Ministerul Educației a calculat un procent similar de prezență, 95,63%, în 2023.

Aproape 16.000 de elevi înscriși în clasa a VIII-a nu au terminat clasa sau nu au fost înscriși automat de școli la Evaluarea Națională 2024. Numărul este cel mai mare din ultimii 5 ani și apare după ce Ligia Deca a trimis în școli, în ianuarie, 13 măsuri ca să combată fenomenul.

A doua probă scrisă (Matematică) va avea loc joi, 27 iunie, urmată, vineri, 28 iunie, de ultima probă scrisă (Limba și literatura maternă).

Primele rezultate vor fi afișate în data de 3 iulie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice în zilele de 3 iulie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 4 iulie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).

Citește și Sfaturi prețioase înainte de examenul de Bacalaureat. Profesor Ionela Aionesă: „Nu amâna sarcina grea, începe mereu cu ce e mai greu”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Raluca Panțiru | Categorie: Stiri





pixel