În situațiile de divorț sau separare, una dintre cele mai importante decizii care trebuie luată de către părinți sau de către instanță este stabilirea custodiei copilului.
Iată care sunt cazurile în care un părinte poate obține custodia exclusivă a minorului, conform legislației din România și ce aspecte trebuie dovedite în fața instanței.
Custodia exclusivă (sau autoritatea părintească exclusivă) înseamnă că un singur părinte are dreptul de a lua decizii majore legate de educația, sănătatea, religia și viața copilului.
Părintele care nu are custodia exclusivă poate avea în continuare dreptul la vizite și la informare privind copilul, dar nu va putea lua decizii importante fără acordul părintelui custodian.
Articolele 483-507 din Codul Civil tratează drepturile și obligațiile părinților în legătură cu copiii..
Conform Codului Civil din România, acordarea custodiei exclusive se poate face în urmîtoarele situații:
Abuzul fizic, emoțional sau sexual, fie asupra copilului, fie asupra altor membri ai familiei, este un motiv serios pentru a solicita custodia exclusivă.
În astfel de cazuri, instanța poate considera că este în interesul superior al copilului să fie protejat de contactul direct cu părintele abuziv.
Este necesar ca părintele solicitant să prezinte dovezi clare ale abuzului, cum ar fi rapoarte medicale, mărturii, declarații ale martorilor sau ordine de protecție.
Neglijarea copilului este un alt motiv pentru care custodia exclusivă poate fi acordată unui părinte. Aceasta poate include lipsa de preocupare pentru educația, sănătatea și bunăstarea copilului, absența sprijinului emoțional sau refuzul de a oferi condiții de trai corespunzătoare.
Problemele de sănătate mintală grave care afectează capacitatea unui părinte de a avea grijă de copil sau dependențele (alcool, droguri) reprezintă un alt motiv pentru care custodia exclusivă poate fi acordată.
În aceste cazuri, instanța va solicita dovezi, cum ar fi rapoarte medicale, evaluări psihologice sau expertize, pentru a evalua dacă părintele în cauză reprezintă un pericol pentru sănătatea și siguranța copilului.
Un părinte poate pierde dreptul la custodia copilului dacă a abandonat copilul sau dacă este absent pe termen lung din viața acestuia, fără a arăta interes pentru bunăstarea sa.
Dacă un părinte nu a contribuit financiar, emoțional sau fizic la creșterea copilului pentru o perioadă semnificativă, instanța poate decide că celălalt părinte este mai potrivit pentru a avea custodia exclusivă.
Abandonul nu se referă doar la plecarea fizică, ci și la lipsa completă de interes pentru educația, sănătatea sau dezvoltarea copilului.
În cazurile în care există o lipsă severă de comunicare și colaborare între părinți, instanța poate decide să acorde custodia exclusivă unuia dintre ei.
Totuși, acest lucru se întâmplă doar în situații extreme, când conflictele dintre părinți afectează semnificativ copilul și împiedică luarea deciziilor corecte în interesul acestuia.
Conflictele constante, refuzul de a colabora și certurile frecvente care afectează starea emoțională a copilului pot determina instanța să concluzioneze că cel mai bine este ca un singur părinte să aibă custodia pentru a evita impactul negativ asupra minorului.
În anumite situații, instanța poate lua în considerare opinia copilului în stabilirea custodiei, mai ales dacă minorul a împlinit vârsta de 10 ani. Dacă copilul exprimă dorința de a locui cu un anumit părinte și această alegere este în interesul său, instanța poate acorda custodia exclusivă acelui părinte.
Este important de menționat că instanța nu se bazează exclusiv pe dorința copilului, ci analizează dacă aceasta este în concordanță cu bunăstarea sa generală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil