Consumul de droguri în școlile din România a devenit o problemă alarmantă, iar autoritățile caută soluții pentru a combate acest fenomen. Ministrul Educației, Daniel David, a declarat recent că situația „arată foarte prost” și că este necesară o intervenție coordonată a instituțiilor, dar și o implicare mai activă a părinților.
Într-un interviu acordat postului Medika TV, ministrul Educației a recunoscut că datele privind consumul de droguri în unitățile de învățământ sunt alarmante.
Oficialul a subliniat că, deși există instituții care pot interveni, este nevoie de o strategie bine pusă la punct pentru a gestiona mai eficient această problemă.
„Arată foarte prost, de aceea toți încercăm să căutăm soluții”, a declarat Daniel David, explicând că prevenirea și combaterea consumului de droguri în rândul elevilor necesită o abordare complexă, care să implice mai multe instituții și specialiști.
Ministrul Educației a vorbit despre necesitatea unei „arhitecturi” de instituții care să colaboreze mai strâns în lupta împotriva drogurilor.
Deși recunoaște că numărul serviciilor existente este limitat, el consideră că fiecare instituție poate acționa chiar și în prezent, fără a aștepta implementarea completă a acestui sistem.
„Servicii. Nu avem suficiente, dar există servicii, astfel încât cred că nu trebuie să aşteptăm implementarea acestei arhitecturi, fiecare ne putem face treaba şi în acest moment, doar că arhitectura va aduce un plus şi o mai bună coordonare”, a explicat ministrul, conform Digi24.
În ciuda eforturilor autorităților, Daniel David atrage atenția asupra unui aspect esențial: rolul părinților în educația copiilor și prevenirea consumului de droguri. Ministrul consideră că responsabilitatea nu trebuie lăsată exclusiv în seama școlii și că familia joacă un rol fundamental în protejarea tinerilor.
„Întrebarea mea este ce fac părinţii? Nu putem reproşa şcolii, până la urmă profesorul nu este pus să facă prevenţie şi controlul consumului legat de droguri. Profesorul trebuie să facă activităţi educaţionale, sigur că o să-l învăţăm să facă şi detectarea unor astfel de comportamente”, a subliniat ministrul.
Acesta a îndemnat părinții să le ofere copiilor un sistem solid de valori și să fie prezenți în viața lor, astfel încât să îi ajute să se ferească de consumul de droguri. În plus, le-a recomandat să nu ezite să ceară sprijin atunci când au nevoie.
„Mă reîntorc şi spun tuturor părinţilor, voi trebuie să fiţi foarte atenţi ce se întâmplă cu copiii voştri, să-i învăţaţi să se ferească de consumul de droguri, să le daţi valorile adecvate şi, dacă aveţi nevoie de suport, să-l cereţi de la specialiştii care există inclusiv în şcoală - psihologi, consilieri şcolari sau în afara şcolii”, a mai transmis ministrul Educației.
În ultima perioadă, consumul de droguri în rândul elevilor a fost subiectul unor dezbateri intense, atât în spațiul public, cât și în rândul autorităților. Fenomenul a luat amploare, iar specialiștii avertizează că este nevoie de măsuri ferme pentru a proteja copiii și adolescenții de riscurile dependenței.
Conform datelor oficiale, tot mai mulți tineri sunt expuși la droguri încă din perioada gimnaziului, iar accesul la astfel de substanțe devine din ce în ce mai facil. În acest context, atât părinții, cât și profesorii, dar și autoritățile trebuie să colaboreze pentru a preveni tragediile care pot apărea din cauza consumului de droguri în rândul elevilor.
Ministrul Educației subliniază că problema nu poate fi ignorată și că este nevoie de o mobilizare generală pentru a proteja copiii de acest pericol. De la creșterea numărului de specialiști în prevenție până la implicarea activă a părinților în viața copiilor lor, fiecare pas contează în combaterea acestui fenomen alarmant.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.