Serbarea de Crăciun aduce bucurie în inimile copiilor și părinților, dar ce se întâmplă atunci când micuții refuză să participe?
Este o situație delicată, iar Raquel Torres, coach de familie, oferă câteva sfaturi prețioase. În primul rând, este esențial să înțelegem perspectiva copiilor. Torres subliniază importanța empatiei și a gândirii din punctul de vedere al celor mici. „Trebuie să gândim ca ei, dându-le sfaturi din punctul lor de vedere, nu din punctul de vedere al unui adult”, spune ea.
Atunci când un copil refuză să participe la serbare, este semn că acest moment este cu adevărat important pentru el și îi stârnește îngrijorare. Evitați comentariile negative sau minimalizatoare, cum ar fi „e o prostie”. Torres avertizează că acestea nu sunt constructive și nu iau în considerare importanța simțită de copil.
În loc să insistăm rigid, părinții ar trebui să comunice deschis cu copiii lor. Întrebați-i ce îi neliniștește și ascultați cu atenție. Torres subliniază că „cel mai important este să te pui în pielea copiilor”. Comunicarea deschisă și empatia pot contribui la rezolvarea îngrijorărilor și la crearea unui mediu în care copiii se simt înțeleși.
Atunci când copilul nostru se confruntă cu dificultăți în a acționa în public, acesta poate fi un aspect delicat pentru familie. Raquel Torres, coach de familie, împărtășește un prim pas esențial pentru abordarea acestei situații: „să însoțim copiii pentru a-și valida decizia și a descoperi motivul real pentru reticența lor”.
Adesea, copiilor le poate fi dificil să-și exprime sau să recunoască exact de ce se simt inconfortabil în situații precum spectacolul de Crăciun. Torres subliniază importanța concentrării atenției asupra întrebărilor potrivite. Aceasta implică un dialog bazat pe înțelegere și respect, evitând orice formă de interogatoriu. „Trebuie să adaptăm întrebările la vârsta copilului, să căutăm mereu același limbaj și să comunicăm la nivelul lor, astfel încât să se simtă însoțiți și să nu fie presați”.
Ținând cont de toate acestea, pașii de urmat pot fi următorii:
Stabilirea unui dialog este esențială, dar poate fi provocatoare, mai ales când vine vorba de copiii mici. Pentru a face acest proces mai accesibil și pentru a descoperi rădăcina lipsei de motivație, Raquel Torres sugerează folosirea următoarelor întrebări:
„Ce te împiedică să vrei să te implici în serbare?”
„Există ceva anume care te îngrijorează sau te face să te simți inconfortabil în legătură cu aceasta?”
„Ce ar putea face să devină mai interesant sau mai distractiv pentru tine să participi la serbare?”
„Există vreun aspect specific al serbării pe care nu îl apreciezi sau te face să te simți nesigur?”
„Dacă ai avea posibilitatea să faci o schimbare în modul în care se desfășoară serbarea, ce ai alege să modifici?”
După ce am identificat motivul refuzului de a participa la serbare, este esențial să ghidăm dialogul în concordanță. Potrivit lui Raquel Torres, dacă copilul manifestă dorința de a participa, iar emoția resimțită este rușine sau frică, nu lipsă de motivație, abordarea trebuie ajustată. Este important să înțelegem că „rușinea este frica de a ne face de râs într-o situație necunoscută, iar atât rușinea, cât și frica sunt emoții care ne avertizează că suntem în pericol într-o situație necunoscută, chiar dacă pericolul nu este real în cazul serbării de Crăciun”.
Pentru a sprijini copilul în această situație, primul pas este validarea emoției. „În primul rând, trebuie să validăm această emoție și să-i explicăm că este normal să se simtă astfel”, spune Torres. „Le spun copiilor mei că și eu am simțit frică când eram mic, iar acum, chiar și în prezent, când conduc ateliere în școli, experimentez încă rușinea și frica”. Este important să evidențiem normalitatea acestor emoții și să le transmitem copiilor că aceste sentimente sunt parte integrantă a experienței umane.
În mod firesc, copiii pot întreba cum facem față acestor emoții. Dacă întrebarea nu apare spontan, putem oricum să le explicăm cum gestionăm aceste sentimente, contribuind astfel la o înțelegere mai profundă și la construirea unei conexiuni emoționale.
În contextul în care ne întrebăm cum facem noi, adulții, față de acele emoții de rușine sau frică, este important să atribuim sens și valoare acelor sentimente: „vrei să faci ca părinții, colegii și prietenii tăi să se bucure și să se distreze în timpul spectacolului tău. Dacă nimeni nu depășește aceste emoții, am pierde cu toții șansa de a ne bucura și de a participa activ la eveniment.”
În această lumină, explicarea copiilor că depășirea fricii și a rușinii contribuie la adăugarea de valoare și bucurie în cadrul spectacolului de Crăciun devine un element esențial. Este un mod de a le arăta că acțiunile lor au impact nu doar asupra lor înșiși, ci și asupra celor din jur, creând astfel un sentiment de scop și contribuție în experiența comunității lor.
Gândirea catastrofală, adică imaginația unor scenarii neplăcute, alimentează sentimentul de frică și rușine. În această situație, expertul recomandă o întrebare cheie: „ce este cel mai rău care se poate întâmpla?” Prin această întrebare, se urmărește să ajutăm copiii să pună rezultatul în perspectivă și să înțeleagă că, posibil, importanța acțiunii lor nu este atât de mare dacă apar greșeli sau lucrurile nu merg perfect.
Această abordare îi încurajează pe copii să-și gestioneze temerile și să-și reducă presiunea asupra lor înșiși. Înțelegând că eșecurile mici sau greșelile nu au consecințe dramatice, copiii pot aborda serbarea de Crăciun cu o atitudine mai relaxată și mai puțin anxioasă. Este o modalitate eficientă de a le oferi încredere și de a încuraja participarea activă, fără teama de a nu face totul perfect.
Și dacă copilul nu dorește cu adevărat să participe la spectacol... ar trebui să îl obligăm? Raquel Torres este fermă în recomandarea sa, spunând că forțarea nu este o opțiune viabilă. Aceasta ar putea să lase o amprentă negativă asupra copilului, afectându-l în viitor și în situații similare, transformând experiența într-o amintire neplăcută.
Torres adaugă că, în cazul în care subiectul generează anxietate și disconfort, părinții ar trebui să investigheze mai adânc, pentru a înțelege dacă există aspecte mai profunde decât simplul act de a performa.
Este important să fim conștienți că, dacă discuțiile devin tensionate sau copilul refuză categoric să participe, există probabil motive mai profunde pentru rezistența sa. În astfel de cazuri, colaborarea cu profesorul copilului devine esențială, discutând împreună pentru a evalua decizia de a participa sau nu la activitatea respectivă. Este important să abordăm această situație cu empatie și să căutăm soluții care să țină cont de binele și confortul copilului în cadrul procesului de luare a deciziilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil