Creierul copiilor se naște foarte imatur și suferă o dezvoltare semnificativă în primii ani de viață. Cum îl putem stimula, promovând în același timp dezvoltarea psihologică, socială și emoțională a copilului?
Nati Beltrán, expert în neuroștiință și educație integrativă, împreună cu Pilar Enrich, certificată ca profesoară Montessori, sunt autoarele cărții My Brain is Only Built Once. Această lucrare reprezintă un ghid complet pentru a înțelege ce se întâmplă în creierul copiilor în primii șapte ani de viață și de ce această perioadă este atât de decisivă pentru viitor.
Bazată pe pedagogia Montessori, cartea subliniază nevoile care trebuie îndeplinite pentru a sprijini maturizarea optimă a creierului.
Hola.com a discutat cu ele despre aceste aspecte.
În realitate, copilul absoarbe tot ce îl înconjoară, nu doar ceea ce se vorbește sau se vede – adică ceea ce este evident – ci și prin toate simțurile sale. La naștere, creierul este incomplet și așteaptă experiențe.
Maria Montessori a numit mediul înconjurător „a doua matrice”, iar neuroștiința arată că creierul se conectează în funcție de ceea ce copilul trăiește, atinge, aude, miroase și de modul în care este tratat. Creierul folosește aceste informații pentru a forma concepte, pentru a categoriza caracteristicile lumii și pentru a începe să abstractizeze modul în care aceasta funcționează.
Copiii învață cu tot corpul, mișcându-se, jucându-se sau muncind și imitând. Montessori a numit această capacitate „minte absorbantă”, deoarece ei învață și asimilează totul fără efort.
Este esențial de reținut că cei mici absorb atât aspectele pozitive, cât și pe cele negative. Oamenii din jurul lor au o influență majoră, deoarece copiii le imită gesturile, atitudinile și felul de a acționa. Această adaptabilitate extraordinară a ființei umane le permite copiilor să absoarbă cultura și limbile din mediul lor fără efort.
Totuși, nu trebuie să uităm că și fricile, atitudinile negative, stresul și criticile sunt contagioase și lasă urme.
În primii trei ani de viață, amintirile experiențelor trăite sunt implicite, adică rămân în subconștient, dar contribuie la formarea personalității. Creierul unei persoane este rezultatul experiențelor sale, mai ales cele din copilăria timpurie.
SURSA FOTO: freepik.com @iramedvediuk
În primul rând, este esențial să înțelegi cum funcționează copilul pentru a-i susține dezvoltarea naturală, ghidată din interior, fără a-i pune piedici. Fiecare copil se naște cu un ghid interior, iar sarcina noastră este să-l urmăm. Pentru a face acest lucru, trebuie să învățăm să detectăm nevoile lor și să creăm un mediu care să le îndeplinească.
Cum putem realiza acest lucru?
Copiii își comunică nevoile de dezvoltare prin comportament și prin exprimarea emoțiilor. De exemplu, în funcție de ceea ce creierul lor dezvoltă în acel moment, cum ar fi ordonarea și catalogarea, vor căuta activități care să răspundă acestor nevoi.
Mediul trebuie să fie variat în texturi, mirosuri, dimensiuni și tipuri de activități, dar în același timp simplu, pentru a nu-i copleși și pentru a facilita alegerile. Acesta trebuie să fie dinamic și să evolueze odată cu copilul.
Creierul are nevoie de hrană intelectuală, dar și de un mediu uman divers și respectuos.
Există trei aspecte esențiale pentru a sprijini dezvoltarea optimă a creierului. În primul rând, copiii trebuie să aibă libertatea de a alege și de a acționa liber într-un mediu sigur și bine pregătit, echilibrând această libertate cu limite clare. Astfel, copilul își poate urma propriile tipare de dezvoltare interioară și, în același timp, se poate adapta la societate.
Al doilea aspect este încurajarea concentrării, care este foarte fragilă la început și poate fi întreruptă chiar și de complimente bine intenționate. Concentrarea trebuie exersată, asemeni unui mușchi. Dacă un copil reușește să se concentreze pe spălarea mâinilor, va putea apoi să transfere această abilitate și la rezolvarea unei probleme de matematică.
În al treilea rând, trebuie să respectăm comunicarea spontană a copilului, pentru a-i dezvolta limbajul și abilitățile sociale și emoționale. Astfel, când va ajunge adolescent, va avea deja fundamentul unei bune comunicări sociale și emoționale – o abilitate care se învață de la o vârstă fragedă.
Există mai multe comportamente frecvente care pot afecta negativ dezvoltarea creierului. Cel mai important este să prevenim ca un copil să trăiască în stres sau frică. Nu ar trebui să țipăm la ei, să-i amenințăm sau să-i speriem cu reacțiile noastre. Acest lucru se explică prin faptul că cortexul prefrontal, responsabil de planificare, rezolvarea problemelor și reglarea emoțiilor, este extrem de sensibil la stres, chiar și la cel ușor.
Atâta timp cât nu este periculos, este mai bine să-i lăsăm să facă greșeli fără să-i certăm sau criticăm, permițându-le să experimenteze consecințele deciziilor lor. Greșelile sunt cei mai buni învățători și mult mai eficiente decât predicile.
Nu faceți pentru copii ceea ce sunt capabili să facă singuri, pentru că activitatea lor contribuie la formarea și întărirea conexiunilor neuronale. De asemenea, nu trebuie să-i ignorăm, deoarece legătura pe care o construim cu ei este mai mult decât o simplă afecțiune, este esențială pentru a crea rețele neuronale sociale care vor dura toată viața. În plus, nu ar trebui să eliminăm emoțiile considerate „negative”, pentru că nu este realist să fim mereu fericiți și mulțumiți.
Pentru ca un copil să dezvolte conexiuni neuronale care să-i permită să-și regleze emoțiile, este esențial să învețe să accepte întreaga gamă de emoții, fără a le critica. În acest fel, copiii vor învăța să își accepte și să își gestioneze emoțiile singuri.
SURSA FOTO: freepik.com @iramedvediuk
Cu siguranță, în societate circulă multe mituri care contravin nevoilor biologice ale copiilor. Pentru a demonta aceste mituri, este important să înțelegem cele trei categorii de nevoi esențiale ale copiilor: conectarea, sentimentul de independență și învățarea constantă.
Așa cum am văzut, prima nevoie este conectarea și apropierea. Oferă-le prezență, timp și atenție autentică (lasă telefonul deoparte). Privește-i în ochi când vorbiți. Există un mit conform căruia dragostea se arată făcând totul pentru copii, dar acest lucru îi frustrează și le diminuează stima de sine. Ajutorul trebuie calibrat, oferindu-le ceea ce este corect și necesar în funcție de capacitățile lor și respectându-le dorințele atunci când nu vor ajutor.
Al doilea lucru esențial este sentimentul de independență și autonomie, permițându-le să înceapă să ia propriile decizii și să se miște liber în mediul lor. Copiii trebuie lăsați să aleagă, să testeze și să experimenteze consecințele propriilor decizii și „greșeli”. Astfel, ei învață responsabilitatea și dezvoltă o disciplină autentică, care vine din interior. Un alt mit este că disciplina și ascultarea se nasc prin impunerea lor din exterior, însă acestea sunt rezultatul dezvoltării creierului și apar natural, atunci când le este oferită libertatea în limite clare.
A treia nevoie esențială este învățarea constantă. Copilul simte impulsuri interne de a se perfecționa și, pentru a face acest lucru, repetă lucrurile și încearcă necontenit. Contrar credinței populare, nu este necesar să umplem copiii cu informații. Este mult mai eficient să-i lăsăm să aleagă, să repete și să se concentreze, ba chiar să se plictisească, pentru a învăța să se autoregleze. Dacă respectăm procesul lor natural de învățare, nu vor mai fi necesare laudele, calificativele sau pedepsele, deoarece acestea îi derutează. Copilul, atunci când nu este interferat, este conceput să urmeze adevărata recompensă interioară: bucuria de a învăța ceva nou și de a depăși provocările.
Este bine cunoscut faptul că plasticitatea creierului se menține pe tot parcursul vieții. Nu este niciodată prea târziu pentru a recupera majoritatea abilităților sau pentru a acoperi golurile din copilărie. Cu toate acestea, există momente critice în care arhitectura creierului suferă schimbări mai profunde. În copilăria timpurie, între 0 și 7 ani, creierul are caracteristici speciale de care trebuie să profităm. După această perioadă, va necesita un efort mult mai mare pentru a obține aceleași rezultate care ar fi venit natural în momentele optime din punct de vedere biologic. De exemplu, cei mici învață cu ușurință orice limbă; deși acest lucru este posibil și mai târziu, procesul devine considerabil mai dificil.
Adolescența este o altă perioadă în care creierul trece prin schimbări extraordinare, oferind o oportunitate de a dezvolta abilități neexplorate. Însă procesul de dezvoltare nu se oprește aici. În urmă cu peste 100 de ani, Maria Montessori a descoperit că dezvoltarea umană continuă pe parcursul întregii vieți și că maturitatea completă este atinsă abia în jurul vârstei de 24 de ani. Curios este faptul că această observație coincide cu descoperirile neuroștiinței actuale, care arată că cortexul prefrontal nu se maturizează complet până la 24 de ani. Așadar, nu trebuie să ne pierdem speranța – cu sprijinul și efortul adecvat, putem continua să maturizăm abilități precum autocontrolul, concentrarea, evaluarea riscurilor și capacitatea de a lua decizii mai bune, asumându-ne în același timp responsabilitatea pentru consecințele acestora.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil