Ce simte copilul tău dacă îl pedepsești, țipi la el sau îl șantajezi? Expert în neuroeducație: „Extrem de benefice pe termen scurt, dar cu ce cost pe termen lung?”

Ana și David sunt prieteni și au aceeași vârstă, trei ani. Se joacă liniștiți până când Ana se întoarce în sufragerie la părinții ei și spune că vrea să fie singură acum. David nu înțelege și se frustrează. Într-un acces de furie, scoate jucăriile din camera Anei, o împinge și începe să țipe.

Părinții încearcă să-l oprească, dar nu reușesc. Mama lui face ochii mari și țipă să se oprească. În cele din urmă, părinții decid să plece acasă, spunându-i lui David că este vina lui că au luat această decizie. Îl pedepsesc, interzicându-i să se joace cu jucăriile lui preferate și să urmărească desene în acea zi.

Citește și Copiii care se tem să greșească. Dacă îi pedepsim de fiecare dată când nu fac ceva bine, îi vom încuraja pe copii să se teamă să facă acele greșeli din care pot învăța atât de multe!

Pedepsirea sau șantajul sunt metode care pot inhiba comportamentul rău al copilului în momentul respectiv

Pedepsirea sau șantajul sunt metode care pot inhiba comportamentul rău al copilului în momentul respectiv. Părinții recurg la acestea pentru că sunt eficiente pe termen scurt, dar și pentru că uneori nu au alte strategii la îndemână.

Lorena García Vega, pedagog și expertă în neuroeducație (n.r. - neuroeducație: utilizarea cercetărilor din neuroștiințe în domeniul educațional, pentru a înțelege cum funcționează creierul în procesul de învățare și cum aceste cunoștințe pot îmbunătăți practicile educaționale), susține, potrivit elpais.com, că pe termen lung, consecințele negative ale pedepsei sau șantajului depășesc beneficiile lor imediate.

Aceste metode nu numai că își pierd efectul în timp, dar pot perpetua un model în care copilul devine dependent de controlul extern al adulților și evită să-și asume responsabilitatea pentru propriul comportament.

Miriam Tirado, expert în parenting, a subliniat că „focul nu poate fi stins cu benzină”, referindu-se la gestionarea furiei în copilărie.

Pedeapsa sau țipetele adesea implică umilire și durere

SURSA FOTO: freepik.com @freepik

Pentru García, pedeapsa sau țipetele adesea implică umilire și durere, având un impact negativ asupra conceptului de sine și a stimei de sine a copiilor. Experta susține că aceste metode îi dezorientează și le afectează atașamentul, deoarece pot interpreta că cei dragi le provoacă disconfort. Copiii pot dezvolta neîncredere și resentimente.

Psihologul Ascen Castillo, care conduce echipa de 14 psihologi de la Tu Refugio Psicología, o firmă specializată în anxietate, relații, atașament și traume, consideră că țipatul sau pedepsirea pot funcționa, dar cu costuri mari: „Plătești un preț mare pentru asta, deoarece aduce multă suferință”.

Pe termen lung, aceste metode pot determina copiii să asculte din frică și, conform lui, de fiecare dată când sunt pedepsiți, li se transmite mesajul că „nu pot greși fără consecințe grave sau nu pot avea încredere că nu vor fi răniți”.

Și atunci, cum se gestionează comportamentul rău?

Propunerea lui Castillo pentru gestionarea comportamentului inadecvat este de a opta pentru dialog atunci când copiii pot înțelege și vorbi.

Să luăm cazul unui copil care nu își strânge jucăriile: „putem ajuta copilul să înțeleagă consecințele prin dialog: «Dacă nu le ridici, se pot pierde sau se pot strica». Apoi să-l însoțim să facă ce trebuie: «Hai să le adunăm împreună»”.

Pentru acest expert, este important să încercăm să înțelegem cum se simte copilul și de ce nu acordă atenție, și să încercăm să-l ajutăm să înțeleagă.

De exemplu, în cazul anterior, putem spune: „Înțeleg că e neplăcut să aduni jucăriile, nici mie nu-mi place, dar trebuie făcut. Sau în cazul lui David, putem spune: «E normal să te superi dacă Ana nu vrea să se joace, noi înțelegem, dar trebuie să-i respectăm decizia».”

Vezi și Greșeala frecventă pe care o fac părinții atunci când vor să-și pedepsească copilul, potrivit unui terapeut

Este important ca micuții să experimenteze consecințele acțiunilor lor

Pedagogul García subliniază că este important ca micuții să experimenteze consecințele acțiunilor lor, iar pentru asta, adulții ar trebui să-i însoțească fără a-i judeca sau pedepsi: „atunci când comportamentul nu este dorit, adultul poate explica situația obiectiv, fără a judeca, dar încurajându-i să înțeleagă consecințele acțiunilor lor inadecvate”.

Specialista atrage atenția că în funcție de vârstă, copiii pot să nu fi dezvoltat încă empatia, ceea ce le face greu să înțeleagă situația și amploarea consecințelor: „din acest motiv, în loc să se concentreze pe vinovăție, este mai bine să găsim soluții, ajutându-i să repare ceea ce au provocat prin comportamentul lor”.

Cel mai util este să le validăm sentimentele

Psihologul Laura Morán Fernández, care lucrează cu aceste probleme în consiliere, consideră că atunci când copiii nu sunt suficient de maturi pentru a înțelege ceea ce li se spune sau pentru a-și reconsidera acțiunile rele, adulții trebuie să înțeleagă și să accepte această realitate.

Experta subliniază că responsabilitatea părinților este să-i însoțească în acest proces și să respecte sentimentele lor: „dacă sunt supărați pentru că trebuie să meargă la culcare, să recunoaștem că sunt supărați pentru o chestie care pare mică, dar care este mare pentru ei”.

Astfel, în aceste de situații, cel mai util este să le validăm sentimentele și să acceptăm că pot fi triști, frustrați sau dezamăgiți.

Crizele de furie

SURSA FOTO: freepik.com @master1305

Crizele de furie sunt unul dintre modurile prin care copiii își exprimă furia. Morán subliniază că în aceste momente nu este posibil să avem un dialog sau să negociem: „activarea fiziologică este atât de intensă și emoțiile sunt atât de copleșitoare încât copiii nu pot fi atenți sau să se calmeze ușor. De aceea, este important să nu ne panicăm și să nu alimentăm și mai mult focul”.

Pentru profesionist, cel mai potrivit este să lăsăm spațiu pentru ca furia să își urmeze cursul: „dacă manifestările emoționale au fost foarte intense, atunci trebuie să intervenim pentru a preveni răul”. În astfel de cazuri, este foarte util să-i ținem de mână și să le căutăm privirea în timp ce le vorbim calm, fără a ridica tonul: „nu este vorba să-i scuturăm, ci să fim fermi și să le transmitem că înțelegem emoțiile prin care trec”.

García adaugă că copiii sunt implicați într-un proces de învățare prin încercări și greșeli și au nevoie de spațiu și timp pentru a-și dezvolta abilitățile.

„Adultul care îi face să se simtă rău (sau chiar mai rău) pentru greșelile lor nu este o soluție. Totuși, să-i însoțim și să le explicăm consecințele care încurajează învățarea și conștientizarea, astfel încât ei să poată acționa diferit”.

Citește și Îmbrățișările, mai bune decât pedepsele pentru a-ți educa copilul! „De unde vine ideea că pentru a se comporta bine, trebuie să-l facem să se simtă rău?”

„Iubește-mă când o merit cel mai puțin, pentru că atunci am cel mai mult nevoie”

Ideea este că, pe măsură ce timpul trece, copilul înțelege consecințele acțiunilor sale și își asumă responsabilitatea pentru comportamentul său și pentru felul în care acesta afectează pe ceilalți.

„Ca mamă, dacă rămân calmă, am jucat deja un rol important”, continuă Castillo. Și, mai presus de toate, experta recomandă să exemplificăm expresia populară: „Iubește-mă când o merit cel mai puțin, pentru că atunci am cel mai mult nevoie”.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.