Iată ce trebuie să faci dacă bebelușul tău cade din pătuț și se lovește.
Căderea din pătuț reprezintă cauza celor mai frecvente traumatisme craniene la bebeluși și copii mici.
Potrivit studiilor, dacă copilul se oprește din plâns după aproximativ 15 minute, nu i s-a schimbat culoarea buzelor și a pielii și nu are stări de vomă, atunci o leziune cerebrală este puțin probabilă. Cu toate acestea, există situații în care este necesară transportarea de urgență la spital unde medicul este în măsură să decidă dacă sunt necesare investigații suplimentare, sau nu.
Prezentarea de urgență la medic este obligatorie în cazul în care copilul prezintă simptome precum:
- leșin
- stări de vomă
- confuzie
- somnolență
- dureri de cap
- tulburări de vedere
- criză convulsivă
- dificultate în a-și menține echilibrul
Ce trebuie sa faci în primele momente
- Liniștește-te. Chiar dacă situația este dificilă trebuie să îți controlezi emoțiile mai întâi.
- Este important să nu îl miști brusc, deoarece un astfel de gest i-ar putea agrava starea. Dacă nu pare să fie rănit, este necesar să îl ridici ușor.
- Vorbește-i, mângâie-l și încearcă să-l calmezi. Cu siguranță, bebelușul va fi foarte speriat și agitat.
- Asigură-te că nu s-a rănit. Pe măsură ce îl liniștești, verifică cu atenție să nu se fi rănit. În cazul în care nu sesizezi nicio schimbare, acesta trebuie ținut sub observație. Este important să-l supraveghezi cu atenție, pentru a identifica din timp eventuale probleme care ar putea necesita o vizită la medic.
- Verifică-i mișcările. De foarte multe ori, căderile cauzează fracturi. Dacă sesizezi că bebelușul tău nu poate sta în anumite poziții, observi umflături pe corp, vânătăi sau oase care nu se află în poziția lor normală, atunci este foarte probabil să aibă o fractură.
- Mergi cu bebelușul la un control de rutină. Potrivit specialiștilor, rănile din zona capului pot fi foarte periculoase O contuzie serioasă poate fi cauza apariției unor leziuni ale creierului, care sunt destul de dificil de identificat la bebeluși.
Cum poți preveni astfel de accidente
Bebelușii sunt imprevizibili și e necesar să iei măsuri de prevenție pentru a evita accidentele. Indicat este ca cel mic să fie tot timpul așezat în locuri sigure, de unde nu poate să cadă sau să se rănească.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.