Apelul pentru școlile-pilot a fost lansat în consultare publică pe 11 iulie 2022, de către fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, însă nu a mai fost inițiat.
Ministerul Educației a lansat în consultare publică Ghidul solicitantului pentru apelul de proiecte „Granturi pentru unitățile de învățământ pilot”. Se acorda 12 milioane de euro pentru susținerea pilotării unor intervenții educaționale inovative, a unor noi modele curriculare și de carieră didactică sau de management descentralizat în cel puțin 60 de școli. Planul de pilotare trebuie să fie aplicat pe o perioadă de minimum 1 an școlar și fără să fie depășit termenul limită până la care trebuie finalizată investiția, respectiv 31 martie 2026.
Este a doua oară când Ministerul Educației lansează în consultare publică acest apel, potrivit Edupedu.ro
Apelul pentru școlile-pilot a fost lansat în consultare publică pe 11 iulie 2022, de către fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, însă nu a mai fost inițiat. În Ghidul solicitantului finanțarea unei școli-pilot era pentru o perioada de maximum 4 ani. În apelul lansat acum, perioada de finanțare este de maximum un an.
În noua lege a educației 198/2023, școlile-pilot sunt prevăzute la art. 24:
„În sistemul de învățământ preuniversitar funcționează unități de învățământ cu statut de unități-pilot cu scopul de a implementa și de a evalua intervenții educaționale, în vederea fundamentării de politici publice în domeniul educației. Aceste intervenții educaționale pot să cuprindă: noi modele curriculare, utilizarea unor resurse educaționale inovative, modele educaționale bilingve și alte forme alternative de organizare, finanțare și management”.
Pentru anul școlar 2023-3034, 14 unități de învățământ de stat și particulare au dobândit statut de școli-pilot cu întârziere, la 56 de zile de la termenul limită stabilit tot de Ministerul Educației, comunicat și afișat public.
Despre aceste programe pilot a vorbit recent și Marian Staș, manager de programe educationale, fost consilier ministerial, colaborator al Tribunei Învățământului, spunând chiar că acestea ar fi o soluție pentru combaterea analfabetismului. În acest context, Marian Staș a dat ca exemplu Râmnicu Sărat, Școala Vernescu, unde directoarea Gianina Maria Lalu-Popescu, împreună cu directoarea adjunct, Angelina Rocabado, care au creat modelul curricular, pentru a da un răspuns cât mai bun nevoilor copiilor din comunitate, comunitatea slab dezvoltată economic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.