Când vine vorba despre creșterea copiilor, observăm că există diferite stiluri de parenting. Deși toate au în comun dorința de a asigura bunăstarea copilului, principala diferență constă în gradul de intervenție al părinților – și, implicit, în avantajele sau dezavantajele pe care aceasta le aduce în dezvoltarea celor mici.
De exemplu, știm deja că un stil parental supraprotector, chiar dacă pornește din intenții bune, poate afecta negativ dezvoltarea emoțională, socială și psihologică a copilului.
În contrast, stilul părinților-far, acei părinți care oferă ghidaj fără a interveni excesiv, este considerat mai benefic pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor.
Dar cum ne dăm seama dacă facem parte dintr-o categorie sau alta?
Care este limita dintre ghidare și supraprotecție?
Iată cele cinci comportamente care îi diferențiază pe părinții-far de cei supraprotectori.
SURSA FOTO: freepik.com @kocamir
Așa cum sugerează și numele, părinții-far sunt asemenea farurilor care ghidează navele: luminează drumul, oferă direcție, dar nu preiau controlul.
Sunt prezenți de la distanță, atenți și disponibili, gata să intervină la nevoie, dar respectând spațiul și autonomia copilului.
Acest tip de parenting le permite copiilor să-și „navigheze” singuri viața, cu încrederea că părinții sunt acolo pentru a-i susține atunci când au nevoie, dar fără a le rezolva toate problemele în locul lor.
Aici apare diferența fundamentală dintre părinții-far și cei supraprotectori, notează bebesymas.com. Probabil că deja intuitiv simțim unde se face această diferență, dar pentru mai multă claritate, iată cinci comportamente concrete care îi deosebesc:
Spre deosebire de părinții supraprotectori, care tind să se implice excesiv în fiecare aspect al vieții copilului și încearcă să controleze sau să dirijeze totul, părinții-far oferă îndrumare fără a constrânge.
Ei explică, orientează și încurajează curiozitatea naturală a copilului, oferindu-i în același timp spațiu să descopere singur și să învețe prin experiență.
Părinții-far nu iau decizii în locul copiilor și nu fac totul pentru ei, așa cum tind să facă părinții supraprotectori sau „administratori”, care vor să evite orice risc.
Dimpotrivă, părinții-far le permit celor mici, în funcție de vârstă și nivelul de maturitate, să-și asume decizii și responsabilități.
Astfel, îi ajută să-și dezvolte stima de sine, încrederea în propriile forțe și independența.
Pentru părinții supraprotectori, greșelile sunt pericole care trebuie evitate cu orice preț.
În schimb, părinții-far înțeleg că greșelile sunt importante pentru învățare.
De aceea, nu doar că permit copilului să greșească, dar sunt și acolo să-l sprijine, să-l asculte și să-l învețe cum să meargă mai departe cu încredere.
Părinții supraprotectori încearcă adesea să evite orice suferință emoțională a copilului, ferindu-l de frustrare, tristețe sau furie.
În schimb, părinții-far știu că toate emoțiile sunt firești și necesare. Ei nu le suprimă, ci le acceptă, le numesc, le validează și își ajută copilul să le gestioneze sănătos.
Unul dintre motivele pentru care părinții supraprotectori intervin constant este că nu cred că cei mici sunt capabili să se descurce singuri.
Părinții-far, în schimb, au încredere că, odată cu creșterea și maturizarea, copilul va fi din ce în ce mai pregătit să gestioneze provocările. Le oferă responsabilități adecvate vârstei și îi lasă să încerce, fiind mereu acolo pentru a-i susține dacă au nevoie de ajutor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil