Fiecare copil are propriul său ritm de dezvoltare. Timpul necesar pentru a rosti primele cuvinte, pentru a începe să meargă sau pentru a învăța să numere poate varia în fiecare caz, și este important să nu forțăm aceste etape înainte ca ele să apară natural. Cu toate acestea, atunci când un copil întârzie semnificativ în atingerea unor etape de dezvoltare sau nu reușește să le atingă deloc, este important să se ia în considerare posibilitatea unei probleme de dezvoltare.
Aceste probleme pot include o varietate de dificultăți la nivel fizic, cognitiv sau social, care pot împiedica dezvoltarea normală și zilnică a copilului. Aceste afecțiuni pot fi prezente de la naștere sau pot apărea în timpul copilăriei timpurii și, de multe ori, persistă pe tot parcursul vieții.
Cunoașterea celor mai frecvente probleme de dezvoltare poate ajuta la detectarea lor într-un stadiu incipient și la oferirea sprijinului necesar copilului tău.
Așa cum am menționat anterior, ne referim la o gamă diversă de tulburări fizice, mintale sau emoționale care pot afecta diferite aspecte ale vieții, cum ar fi învățarea, abilitățile motorii, comportamentul sau comunicarea.
Aceste tulburări reprezintă, în general, o limitare în capacitatea de a duce o viață independentă. Cu toate acestea, din cauza diversității acestor afecțiuni, gradul de afectare poate varia de la ușor la sever.
În prezent, nu există o concluzie clară cu privire la cauzele exacte ale dizabilităților de dezvoltare. Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor subliniază faptul că există o presupusă componentă genetică, dar mediul și condițiile de creștere și dezvoltare joacă, de asemenea, un rol important. În general, se estimează că aproximativ 17% dintre copii și adolescenți sunt afectați de aceste afecțiuni medicale. În plus, aceste tulburări sunt adesea asociate cu probleme fizice sau psihologice, în special atunci când persoana nu primește un diagnostic și intervenție adecvată.
SURSA FOTO: freepik.com
Deși evaluarea și diagnosticul problemelor de dezvoltare ar trebui să fie efectuate de către profesioniști din domeniul sănătății, există câteva semne pe care părinții le pot observa acasă pentru a identifica posibilele probleme.
În primul rând, este important să ne concentrăm asupra etapelor de dezvoltare, adică asupra abilităților și competențelor pe care copiii le dobândesc în mod obișnuit în funcție de vârsta lor. Dacă observăm o întârziere semnificativă în comparație cu alți copii de aceeași vârstă, acesta poate fi un semnal de alarmă.
Potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, există o serie de etape de dezvoltare relevante la care părinții pot fi atenți. Iată câteva exemple:
La 2 luni: Bebelușul zâmbește când i se vorbește, reacționează la sunete puternice și își susține capul când este așezat pe burtă.
La 4 luni: Încearcă să atragă atenția prin priviri sau sunete, își observă mâinile cu interes și își menține capul stabil când este susținut în poziție verticală.
La 6 luni: Îi place să se privească în oglindă și este capabil să se întoarcă pe burtă când este întins pe spate.
La 9 luni: Ridică privirea când îi este strigat numele, caută obiecte când acestea sunt ascunse și poate sta în picioare fără sprijin.
Până la vârsta de 1 an: Spune mama sau tata, caută obiecte atunci când acestea sunt ascunse și poate merge ținându-se de mobilă.
La 18 luni: Arată cu degetul către ceva interesant, imită acțiunile simple ale altora și poate mânca folosind degetele.
La 2 ani: Observă când alții sunt triști sau supărați, folosește cel puțin două cuvinte împreună și poate mânca cu lingura.
În cadrul problemelor de dezvoltare, există o varietate de diagnostice care acoperă diverse aspecte, de la tulburări motorii până la dificultăți de învățare și tulburări de neurodezvoltare. Iată câteva dintre cele mai comune:
Tulburarea din spectrul autismului (ASD): Este o tulburare de neurodezvoltare care afectează comunicarea socială, procesarea senzorială și modelele de comportament. Copiii cu ASD pot întâmpina dificultăți în înțelegerea limbajului nonverbal și figurat, prezintă probleme de empatie, hipersensibilitate și au toleranță scăzută la schimbare.
Tulburarea cu deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD): ADHD se caracterizează prin dificultăți de atenție, lipsă de control asupra impulsurilor, agitație și neliniște motorie. Acești copii au dificultăți în a se concentra, a urma instrucțiuni și a se angaja în activități liniștite, printre altele.
Dizabilitatea intelectuală: Aceasta implică un coeficient de inteligență semnificativ scăzut în comparație cu media. Persoanele cu dizabilitate intelectuală pot avea abilități generale reduse, dificultăți de învățare semnificative și autonomie limitată. Această problemă poate apărea în mod izolat sau poate fi asociată cu diagnostice mai largi, cum ar fi sindromul Down.
Paralizia cerebrală: Această afecțiune cauzează probleme în mișcare, echilibru și postură. Poate provoca rigiditate musculară, dificultăți în mers sau ședere, stângăcie și tulburări de coordonare. Majoritatea cazurilor sunt congenitale, dar pot fi și rezultatul unor boli sau leziuni ale creierului.
Pierderea auzului: Aceasta implică o deficiență senzorială care afectează dezvoltarea limbajului, socializarea și abilitățile de citire și scriere la copii. Performanța școlară este afectată, iar copiii pot experimenta dificultăți emoționale legate de frustrare și izolare.
După cum am menționat anterior, severitatea și impactul problemelor de dezvoltare variază în funcție de caz, afectând diverse domenii și abilități. Copiii în cauză pot întâmpina dificultăți semnificative în dobândirea abilităților, în funcționarea independentă și în stabilirea relațiilor sănătoase. Prin urmare, specialiștii susțin că este crucial să le oferim sprijin și să-i ajutăm să înțeleagă situația în care se află. De la o vârstă fragedă, este important să discutăm cu ei despre diagnosticul lor și să le explicăm ce înseamnă acesta, contribuind astfel la reducerea sentimentului de inadecvare sau lipsă de valoare. Cu toate acestea, trebuie să ne asigurăm că nu prezentăm acest diagnostic ca fiind o etichetă definitivă.
Dimpotrivă, este esențial să subliniem abilitățile lor, posibilitățile și capacitatea de a învăța, chiar dacă într-un mod diferit față de ceilalți. Trebuie să le arătăm că au talente și resurse unice, iar diferențele lor nu îi definesc în totalitate. În același timp, este important să le oferim suportul și resursele necesare pentru a-și dezvolta abilitățile și potențialul, într-un mod adaptat nevoilor lor individuale. Prin promovarea unei perspective pozitive și încurajarea lor constantă, putem contribui la creșterea încrederii în sine și la îmbunătățirea calității vieții copiilor afectați de probleme de dezvoltare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil