Cele mai frumoase versuri pentru copii scrise de Vasile Alecsandri

Data publicării:
Cele mai frumoase versuri pentru copii scrise de Vasile Alecsandri / FOTO: freepik.com@freepik
Cele mai frumoase versuri pentru copii scrise de Vasile Alecsandri / FOTO: freepik.com@freepik

Vasile Alecsandri (1821-1890) a fost unul dintre cei mai importanți scriitori, poeți și dramaturgi români din secolul al XIX-lea și o figură de marcă în mișcarea culturală și națională a vremii.



Alecsandri a avut un rol esențial în dezvoltarea literaturii române moderne și a contribuit activ la unificarea Principatelor Române, fiind un susținător al ideii de identitate națională și unitate culturală.

Poetul este considerat fondator al poeziei române moderne și a fost unul dintre liderii cenaclului „Dacia literară”, promotorul unui spirit literar național și al folclorului.

Vasile Alecsandri a scris o mare varietate de poezii, de la versuri romantice la poezii patriotice, iar una dintre cele mai renumite este Hora Unirii, care a devenit un simbol al unității naționale. De asemenea, a cules și valorificat folclorul românesc, inclusiv baladele populare, contribuind la redescoperirea identității culturale românești.

Citește și Ce pot învăța copiii din basmul „Capra cu trei iezi”, scris de Ion Creangă

Lăcrimioare

Multe flori lucesc în lume,

Multe flori mirositoare!

Dar ca voi, mici lăcrimioare,

N-are-n lume nici o floare

Miros dulce, dulce nume!

Voi sunteţi lacrimi de îngeri

Pe pământ din cer picate,

Când prin stele legănate

A lor suflete curate

Zbor vărsând duioase plângeri.

Sunteţi fragede şi albe

Ca iubita vieţii mele!

Cu voi, scumpe strugurele,

Albe mărgăritărele,

Primăvara-şi face salbe.

Dar deodată vântul rece

Fără vreme vă coseşte!

Astfel soarta crunt răpeşte

Tot ce-n lume ne zâmbeşte…

Floarea piere, viaţa trece!

Primăvara

A trecut iarna geroasă,

Câmpul iar a înverzit

Rândunica cea voioasă

La noi iarași a sosit.

Dintr-o creangă-n alta zboară

Sturzul galben, aurit

Salutare, primăvară,

Timp frumos, bine-ai venit!

Turturelele se îngână,

Mii de fluturi vezi zburând

Si pe harnica albină

Din flori miere adunând.

Cânta cucu-n dumbrăvioară

Pe copacul înflorit,

Salutare, primăvară

Timp frumos, bine-ai venit!


Stelele

De la mine pân’ la tine

Numai stele şi lumine!

Dar ce sunt acele stele?

Sunt chiar lacrimile mele

Ce din ochii-mi au zburat

Şi pe cer s-au aninat

Cum se-anină despre zori

Roua limpede pe flori!…

Vărsat-am multe din ele

Pentru soarta tării mele!

Multe pentru cei ce sunt

Pribegiţi de pe pământ!

Multe lacrimi de jelire…

Iar de dulce fericire

Ah! Vărsat-am numai două,

Şi-s luceferi amândouă!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Raluca Panțiru | Categorie: Educatie





pixel