Chiar și după ce copiii lor devin adulți, mulți părinți continuă să îi ajute mai mult decât ar fi necesar. Potrivit psihologului Jeffrey Bernstein, este esențial ca părinții să știe cum să stabilească limite clare odată ce copiii au părăsit casa părintească.
Pe măsură ce cresc, unii adulți continuă să creeze dificultăți părinților lor. Într-un articol publicat în Psychology Today, Jeffrey Bernstein analizează această problemă și explică cele două limite fundamentale pe care părinții ar trebui să le impună copiilor lor adulți.
„Mulți părinți simt nevoia să intervină – fie că oferă sprijin financiar, rezolvă constant probleme sau încearcă să-și salveze copiii din punct de vedere emoțional. Dar iată adevărul: a-ți ajuta copilul adult nu este o responsabilitate, ci o alegere”, subliniază specialistul în introducerea articolului.
Pentru Jeffrey Bernstein, aceasta este prima limită esențială pe care părinții trebuie să o stabilească în relația cu copiii lor adulți.
Psihologul oferă exemplul lui Renee, o mamă de 58 de ani, și al fiului ei, Damian, în vârstă de 27 de ani. De fiecare dată când nu își putea plăti chiria, Damian apela la ajutorul mamei sale.
„Timp de ani de zile, Renee a simțit că nu are de ales și că trebuie să-i ofere bani. Însă, după ce și-a epuizat economiile, și-a dat seama că trebuie să schimbe ceva.
Așa că, atunci când Damian a sunat din nou cerând ajutor financiar, a tras aer adânc în piept și i-a spus: Damian, te iubesc, dar să-ți plătesc facturile nu este responsabilitatea mea. Dacă aleg să te ajut, este decizia mea. Iar de data aceasta, aleg să te las să găsești singur o soluție.”
Inițial, fiul său s-a supărat, explică psihologul, dar, pus în fața situației, a găsit o modalitate de a-și plăti chiria. Iar acest moment de responsabilizare i-a crescut încrederea în propriile capacități.
O altă limită importantă, potrivit lui Jeffrey Bernstein, este legată de gestionarea emoțiilor. Părinții nu ar trebui să-și sacrifice constant propriul echilibru pentru a rezolva problemele emoționale ale copiilor lor adulți.
Un exemplu în acest sens este Geoff, un tată de 62 de ani, și fiica lui, Talia, de 30 de ani.
„Geoff obișnuia să creadă că trebuie să-i absoarbă tot stresul. Însă, treptat, a învățat să reacționeze diferit. Talia, te iubesc, dar să-ți gestionez emoțiile nu este treaba mea. Sunt aici să te susțin, dar decizia despre cum și când o fac îmi aparține.”
La început, Talia l-a acuzat că o abandonează. Dar, cu timpul, a învățat să-și gestioneze singură emoțiile, iar acest proces i-a oferit mai multă independență și încredere în sine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil