Cercetările conduse de Jelena Obradović, profesor la Stanford Graduate School of Education, arată că o implicare excesivă a părinților, atunci când copiii sunt concentrați pe o activitate, poate submina dezvoltarea acestora.
Părinții din ziua de astăzi sunt adesea în căutare de oportunități de învățare pentru copii – iar aceste ocazii nu lipsesc. De exemplu, atunci când citești o carte împreună cu un copil, poate fi util să discuți cu el despre intriga poveștii. Sau, dacă un copil nu are voie să joace un joc video, părinții tind să explice motivele deciziei.
Există un motiv bine întemeiat pentru acest tip de abordare: cercetările arată că un parenting implicat îi ajută pe copii să-și dezvolte abilitățile cognitive și emoționale.
Cu toate acestea, prea multă direcționare parentală poate deveni contraproductivă. Un studiu condus de Jelena Obradović, publicat în Journal of Family Psychology, arată că părinții care intervin frecvent atunci când copiii lor se joacă, curăță jucăriile, învață un nou joc sau discută o problemă, îi împiedică pe aceștia să își dezvolte abilitățile de autoreglare.
Cercetătorii au observat că preșcolarii ai căror părinți oferă constant instrucțiuni, corecții sau sugestii, chiar și atunci când copiii se descurcă bine în activitatea lor, manifestă dificultăți în a-și controla comportamentul și emoțiile ulterior. De asemenea, acești copii au obținut rezultate mai slabe la testele care măsurau capacitatea de a întârzia gratificarea și alte funcții executive – abilități esențiale pentru controlul impulsurilor și gestionarea cerințelor multiple asupra atenției.
SURSA FOTO: freepik.com @sheremetaphoto
Studiul subliniază că acest fenomen apare indiferent de statutul socioeconomic al familiei.
„Părinții sunt adesea încurajați să se implice, chiar și atunci când copiii lor sunt concentrați pe o sarcină sau se joacă activ”, explică Obradović, care conduce și Proiectul Stanford privind adaptarea și reziliența copiilor (SPARK). „Dar prea multă implicare directă poate afecta negativ capacitatea copiilor de a-și controla atenția, comportamentul și emoțiile. Când părinții le permit copiilor să preia conducerea în activitățile lor, aceștia își exersează abilitățile de autoreglare și își dezvoltă independența.”
Studiul lui Obradović aduce o perspectivă nouă asupra modului în care părinții pot sprijini, dar și împiedica, dezvoltarea copiilor în tranziția lor către școala primară. Cercetarea vine într-un context în care părinții moderni, descriși adesea ca fiind „elicopter” sau „plug de zăpadă”, petrec mai mult timp cu copiii lor decât generațiile anterioare – un fenomen accentuat și de pandemia de COVID-19, care a transformat mulți părinți în parteneri de joacă și educatori principali.
Găsirea echilibrului corect în interacțiunile cu copiii devine esențială în perioada preșcolară, spune Jelena Obradović, ale cărei cercetări explorează impactul mediilor de îngrijire asupra sănătății, învățării și bunăstării copiilor pe termen lung. Începutul școlii primare reprezintă o provocare semnificativă pentru cei mici, care sunt nevoiți să își gestioneze atenția, emoțiile și comportamentele fără sprijinul direct al părinților.
„Aceasta este o etapă critică, când părinții trebuie să învețe să facă un pas înapoi”, afirmă Obradović.
Pentru studiul lor, Obradović și coautorii săi – Michael Sulik, cercetător în cadrul proiectului SPARK, și Anne Shaffer, profesor asociat de psihologie la Universitatea din Georgia – au adus laolaltă un grup divers de 102 copii, cu vârste cuprinse între 4 și 6 ani, și îngrijitorii lor principali, în laboratorul de la Stanford.
Timp de două ore și jumătate, copiii au fost implicați într-o serie de activități utilizate de zeci de ani de specialiștii în dezvoltarea copilului pentru a evalua capacitatea de autoreglare și funcțiile executive. Aceste sarcini au fost împărțite în două categorii: „reci” (când emoțiile sunt minime) și „fierbinți” (când emoțiile sunt intense). De asemenea, părinții și copiii au participat împreună la activități structurate, ce necesitau diferite niveluri de interacțiune între adulți și copii.
Într-o abordare inovatoare, fiecare părinte și copil au fost observați separat. Cu ajutorul înregistrărilor video, interacțiunile au fost analizate secundă cu secundă și evaluate independent. Această metodă i-a permis echipei de cercetători să identifice schimbări subtile în modul în care părinții se implică în interacțiunile cu copiii lor. De exemplu, în timpul unei activități de 25 de minute, o mamă ar putea să își urmeze fiul timp de 13 secunde, apoi să se retragă pentru 5 secunde, după care să ofere direcții timp de 35 de secunde.
SURSA FOTO: freepik.com @dotshock
De obicei, cercetările asupra educației parentale atribuie o evaluare generală pentru întreaga interacțiune, dar acest tip de evaluare poate fi influențat de impresia generală a cercetătorului despre relația părinte-copil.
Majoritatea părinților manifestă sprijin și grijă, observă Obradović. „În general, nu vedem părinți care țipă la copiii lor sau sunt intruzivi sau distrasți de telefoane”, explică ea. „Totuși, există o variabilitate considerabilă, iar scopul nostru a fost să descoperim diferențele mai subtile între părinții care, în linii mari, se descurcă bine.”
Aceste schimbări de la moment la moment în angajamentul părinte-copil sunt importante. „Deși par subtilități, mesajele pe care le primesc copiii pot fi mult mai puternice”, subliniază Obradović.
În cadrul analizei lor, Jelena Obradović și colaboratorii săi au creat un instrument pentru a măsura ceea ce numesc „angajarea excesivă a părinților”. Au observat momentele în care un copil lucra independent sau conducea o activitate și au calculat raportul dintre intervențiile părinților, care erau menite să fie de ajutor (nu dure sau manipulatoare), și momentele în care părinții lăsau copilul să acționeze singur.
Cercetările au scos la iveală o corelație între nivelurile ridicate de implicare a părinților în timpul unei sarcini și dificultățile pe care copiii le întâmpină în gestionarea autoreglării și a altor comportamente. Acest efect a fost cel mai pronunțat în cazul funcțiilor executive „fierbinți”, adică atunci când copiii erau emoțional implicați.
În schimb, atunci când copiii erau pasivi, cercetătorii nu au găsit nicio legătură între supra-angajarea părinților și abilitatea copiilor de a se autoregla. Acest lucru sugerează, conform lui Obradović, că intervenția parentală nu este dăunătoare atunci când copiii nu sunt activ concentrați pe o sarcină.
SURSA FOTO: freepik.com @davidpereiras
Obradović subliniază că scopul studiului nu este de a critica părinții. „Când vorbim despre angajare excesivă, nu ne referim la o implicare negativă sau intruzivă”, explică ea. „Nu este greșit să oferi sfaturi sau idei copiilor.”
Totuși, este important ca părinții să înțeleagă că momentele de învățare trebuie să aibă un echilibru. De exemplu, ajutarea unui preșcolar să termine un puzzle poate susține dezvoltarea cognitivă și independența. Îndrumarea este esențială atunci când copiii nu sunt atenți, încalcă regulile sau se angajează superficial într-o activitate.
Cu toate acestea, uneori, copiii au nevoie doar să fie lăsați să acționeze singuri sau să conducă ei activitatea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil