Cercetările arată care sunt cele mai periculoase stiluri parentale care pot dăuna dezvoltării copilului. Expert: „Sunt adoptate din dorința de a face bine”

Nu există o „cale corectă” unică de a fi părinte; copiii fericiți, sănătoși și echilibrați pot fi crescuți în multe feluri diferite.

Totuși, există anumite stiluri parentale care ar trebui evitate cu orice preț, deoarece pot avea efecte profund negative asupra dezvoltării celor mici.

Deși aceste stiluri pot fi adoptate din dorința de a face bine sau din cauza unor circumstanțe dificile, impactul lor poate fi extrem de dăunător.

Iată trei dintre cele mai periculoase stiluri parentale, conform cercetărilor psihologice citate de Psychology Today, alături de exemple de manifestare în viața de zi cu zi și de posibilele consecințe pe termen lung.

CITEȘTE ȘI 6 obiceiuri care ajută la dezvoltarea inteligenței copiilor. Fiecare părinte trebuie să le știe!

Parenting autoritar

SURSA FOTO: freepik.com @gzorgz

Părintele autoritar, conform cercetărilor publicate în Journal of Cognitive Psychotherapy, se caracterizează printr-o căldură scăzută și un control comportamental ridicat.

Acest stil de parenting este extrem de rigid și pune accent pe respectarea strictă a regulilor, fără a oferi spațiu pentru afecțiune și îngrijire. De obicei, focusul este pus pe ascultare și disciplină, iar dialogul sau compromisurile sunt aproape inexistente.

În termeni simpli, parentingul autoritar presupune aplicarea regulilor fără a oferi explicații sau flexibilitate. Se creează un mediu în care regulile trebuie respectate pentru că sunt reguli, fără a se ține cont de perspectiva copilului.

Imaginează-ți un părinte care impune o interdicție strictă, fără excepții, chiar și atunci când adolescentul său a rămas târziu la școală pentru a lucra la un proiect de grup.

Raționamentul nu contează; interdicția este absolută. Vocea copilului nu este ascultată, iar orice formă de disidență este adesea sancționată sever – de exemplu, prin pedeapsa cu pierderea privilegiilor.

Cercetările publicate în World Journal of Social Sciences arată că acest stil de parenting poate inhiba dezvoltarea emoțională, socială și academică a unui copil.

Copiii crescuți într-un astfel de mediu pot ajunge să simtă că opiniile și emoțiile lor nu au valoare. Drept urmare, încrederea în sine poate scădea, iar aceștia pot întâmpina dificultăți în a se afirma mai târziu în viață.

Mai mult, lipsa de căldură și afecțiune creează adesea o distanță emoțională între părinte și copil. Această detașare poate împiedica dezvoltarea unui sentiment de siguranță în relațiile interpersonale, un factor esențial pentru construirea unor relații sănătoase la vârsta adultă.

Copiii crescuți în familii autoritare pot, de asemenea, să internalizeze teama de eșec, deoarece sunt învățați să asocieze greșelile cu pedeapsa, mai degrabă decât cu o oportunitate de învățare și creștere.

Drept urmare, aceștia pot deveni extrem de anxioși și perfecționiști, sau, în cazuri mai grave, pot deveni rebeli, încercând să-și recâștige autonomia cu orice preț.

VEZI ȘI Caracteristicile principale ale parentingului autoritar. Cauzele, efectele și motivele pentru care părinții aleg acest stil parental

Parenting „Laissez-Faire”

SURSA FOTO: freepik.com @boggy

Potrivit unei cercetări realizate de Group Dynamics, parentingul „laissez-faire” – cunoscut și sub denumirea de parenting permisiv – este caracterizat printr-o mare căldură și îngrijire, dar cu așteptări minime.

Termenul „laissez-faire” provine din franceză și înseamnă „lasă-l să facă”, iar această abordare presupune că părinții permit copiilor să facă pur și simplu ce își doresc.

Astfel, acești părinți impun puține reguli și își asumă un rol asemănător celui al unui prieten. În consecință, copiilor le este acordată multă independență, iar disciplina este adesea evitată.

Deși comunicarea este deschisă, acest stil de parenting nu oferă structura și limitele necesare pentru dezvoltarea sănătoasă a copiilor.

Deși parentingul permisiv poate părea iubitor și sănătos la prima vedere, adesea duce la o lipsă de îndrumare și responsabilitate.

Imaginați-vă un părinte care nu impune niciodată o oră de culcare, lăsând copilul să stea treaz cât dorește, chiar și în nopțile de școală.

Deși acest stil poate părea eficient pe termen scurt, copilul va ajunge în cele din urmă să fie lipsit de somn și să aibă dificultăți de concentrare la școală.

În timp, pot apărea și dificultăți academice. Raționamentul părintelui poate fi că nu dorește să înăbușe libertatea copilului sau să creeze conflicte, dar absența limitelor îl lasă pe copil fără sprijinul de care are nevoie pentru a învăța autocontrolul.

Părinții permisivi sunt, de asemenea, predispuși să ignore comportamentele nepotrivite. De exemplu, dacă un copil face o criză de furie într-un magazin, părintele, în loc să abordeze comportamentul ferm și cu înțelegere, ar putea să-i ofere o jucărie sau o bomboană pentru a-l liniști.

Pe termen lung, acest comportament învață copilul că acțiunile sale nu au consecințe reale. Pe măsură ce acești copii cresc, pot întâmpina dificultăți considerabile în dezvoltarea autodisciplinei.

Fără limite clare sau îndrumare, copiii crescuți în familii permisive se pot confrunta cu dificultăți în a face diferența între bine și rău.

Această lipsă de structură îi poate obliga să învețe lecțiile într-un mod mult mai greu, iar riscurile și greșelile inutile pot deveni parte din rutina lor.

În plus, acești copii pot dezvolta un sentiment de „drept” excesiv, conform unui studiu din 2016. Astfel, ajung adolescenți și tineri adulți care se așteaptă ca lumea să le ofere aceleași avantaje ca părinții lor permisivi.

În aceste condiții, le poate fi dificil să se adapteze la medii care cer disciplină și responsabilitate, precum școala sau locul de muncă. În timp, absența răspunderii poate eroda capacitatea lor de a se adapta la realitățile vieții și de a obține succesul.

CITEȘTE ȘI Ești un părinte permisiv? Consecințele modelului de parenting „modern”, care crede că prea multă disciplină poate provoca traume copilului

Parenting neimplicat

SURSA FOTO: freepik.com @dikushin

Părintele neimplicat, conform unui studiu din 2018 publicat în Journal of Child and Family Studies, oferă copiilor un grad ridicat de libertate, dar cu implicare sau sprijin minim.

Acești părinți își îndeplinesc doar nevoile de bază ale copilului – hrană, adăpost și îmbrăcăminte – dar rămân detașați și emoțional inaccesibili. Comunicarea este rară, îngrijirea este redusă, iar așteptările sunt puține sau inexistente.

Stilul de parenting neimplicat se apropie de neglijență, deși în majoritatea cazurilor este neintenționat. Imaginați-vă un părinte care lucrează ore lungi și, în timp ce se asigură că copilul are mâncare în frigider și un acoperiș deasupra capului, rar interacționează cu el pe plan personal.

Copilul se poate întoarce acasă într-o casă goală, își va pregăti singur cina și va petrece seara în fața televizorului sau la telefon. Deși părintele poate justifica absența sa prin faptul că îndeplinește nevoile fundamentale, lipsa conexiunii emoționale lasă un gol semnificativ în viața copilului.

Acest stil parental poate agrava sentimentul de singurătate al copilului.

De exemplu, imaginați-vă un părinte care evită să participe la ședințele părinți-profesori sau la serbările școlare, lăsând copilul să navigheze singur în educația sa, dar și în multe alte aspecte ale vieții. Atunci când copilul întâmpină dificultăți cu temele pentru acasă sau se confruntă cu hărțuirea la școală, părintele neimplicat poate fi indiferent sau chiar disprețuitor – ceea ce nu face decât să adâncească sentimentul de izolare al copilului.

Mai târziu în viață, acești copii vor avea probabil dificultăți în a forma relații de încredere. Fără îndrumare adecvată, pot adopta comportamente riscante, pot întâmpina dificultăți academice și nu vor reuși să dezvolte abilități esențiale de viață.

Prejudiciul cauzat de acest stil de parenting poate fi profund și de lungă durată.

Copiii din astfel de familii se simt adesea abandonați și lipsiți de importanță, iar stima lor de sine va fi grav afectată.

Izolarea emoțională poate duce la anxietate, depresie sau chiar probleme de comportament, deoarece acești copii pot căuta atenție în moduri distructive, așa cum sugerează cercetările din 2022 realizate de Cureus.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.