Cercetări recente pun sub semnul întrebării importanța contactului vizual ca indicator al autismului. Oare interpretăm greșit semnalele sociale din copilărie? Noile descoperiri bazate pe inteligență artificială ar putea schimba modul în care punem diagnosticul.
Poate ai auzit că lipsa contactului vizual ar putea fi un semn de avertizare. Mulți părinți se îngrijorează atunci când observă că micuții lor „nu se uită în ochi” în timpul jocului sau în conversații.
Întâlnirile cu pediatrii sau terapeuții sunt adesea încărcate de anxietate legată de posibilitatea ca acest comportament să indice tulburări din spectrul autist.
De zeci de ani, contactul vizual a fost considerat un indicator esențial în evaluarea clinică a autismului (ASD). Dar dacă această idee, atât de adânc înrădăcinată, este de fapt greșită?
Un nou studiu deschide o posibilă controversă. Cercetătorii Lu Qu și Qiaoyun Liu de la Universitatea Normală din China de Est au publicat în martie 2025, în revista ECNU Review of Education, o lucrare care contestă această credință, notează Ser Padres.
Potrivit studiului, copiii cu autism nu diferă semnificativ de ceilalți copii în ceea ce privește atenția vizuală în timpul jocului natural. Această descoperire sugerează că lipsa contactului vizual nu ar trebui considerată, în sine, un marker de încredere al autismului.
Utilizând inteligența artificială, cercetătorii au putut observa modele de comportament mai complexe, mai nuanțate și mai puțin influențate de mediile clinice tradiționale.
Concluziile lor ar putea schimba radical modul în care înțelegem și diagnosticăm autismul.
SURSA FOTO: freepik.com @freepik.com
Încă din 1943, când Leo Kanner a descris pentru prima dată „izolarea extremă” a copiilor cu autism, evitarea privirii a fost considerată o trăsătură definitorie.
„Copiii nu adoptau o postură anticipativă atunci când erau purtați”, nota Kanner, evidențiind lipsa de contact emoțional. De-a lungul decadelor, această idee s-a consolidat ca parte esențială a diagnosticului autismului.
Totuși, studiul realizat de Lu Qu și Qiaoyun Liu aduce o nouă perspectivă: majoritatea copiilor, indiferent dacă sunt sau nu diagnosticați cu autism, privesc foarte puțin adulții în ochi în timpul jocului.
Este important de precizat că această cercetare nu neagă dificultățile întâmpinate de copiii cu autism.
În mediul natural de joacă analizat de autori, toate grupele de copii - atât cei cu autism, cât și cei cu dezvoltare tipică sau cu întârzieri în dezvoltare - și-au petrecut între 60% și 80% din timp concentrându-se asupra jucăriilor și doar între 6% și 14% privind fețele adulților.
Aceste rezultate pun sub semnul întrebării validitatea utilizării contactului vizual ca un criteriu izolat de diagnostic.
„Descoperirile noastre subliniază necesitatea de a regândi intervențiile axate exclusiv pe contactul vizual”, subliniază autorii studiului.
Unul dintre progresele importante ale acestei cercetări este metodologia de observare folosită, bazată pe instrumente de inteligență artificială non-intruzive.
Spre deosebire de metodele clasice – precum ADOS (Autism Diagnostic Observation Schedule) – dezvoltate în laboratoare sau clinici, abordarea lui Qu și Liu permite studierea comportamentului în contexte naturale, de zi cu zi.
Cercetătorii au utilizat senzori pentru a capta mișcările, vocalizările și direcția privirii fără a altera spontaneitatea jocului.
Această metodă evită distorsionarea comportamentului prin plasarea copilului într-un mediu artificial și permite analiza formelor autentice de comunicare non-verbală, cum ar fi gesturile îngrijitorilor sau pozițiile mâinilor.
Aceste detalii s-au dovedit importante pentru dezvoltarea atenției comune – capacitatea de a împărtăși focalizarea atenției cu o altă persoană, un element-cheie în dezvoltarea socială a copiilor.
Echipa de cercetători a descoperit că, chiar și atunci când copiii nu priveau direct în ochii adulților, aceștia urmăreau acțiunile și expresiile prin gesturi și mișcări. Astfel, contactul vizual nu este singurul – și nici neapărat principalul – canal pentru stabilirea unei conexiuni sociale semnificative.
SURSA FOTO: freepik.com @freepik
Noile constatări au implicații importante atât în plan clinic, cât și educațional. Multe intervenții terapeutice pentru copiii cu autism continuă să insiste pe exerciții de contact vizual, antrenând copilul să mențină privirea în interacțiunile față în față.
Dar, dacă pentru unii copii contactul vizual nu este o modalitate centrală sau naturală de comunicare, are sens să forțăm această practică?
Autorii studiului sugerează explorarea unor alternative concentrate pe gesturi naturale, poziția corpului și modul de aranjare a obiectelor în timpul jocului.
Aceste abordări ar putea fi mai eficiente, mai puțin invazive și mai respectuoase față de stilul unic de comunicare al fiecărui copil.
„În loc să încercăm să-i învățăm pe toți copiii să respecte un model idealizat de contact vizual, ar trebui să fim atenți la felul în care fiecare copil creează conexiuni”, spun Qu și Liu.
În plus, aceste perspective noi pot contribui la reducerea stigmatizării. Părinții care observă că micuții lor evită privirea pot simți vinovăție sau îngrijorare, când, de fapt, acest comportament este comun în anumite etape ale dezvoltării sau în contexte specifice.
Regândirea criteriilor de diagnostic poate ajuta la diminuarea poverilor emoționale nedrepte și la construirea unei înțelegeri mai empatice și mai nuanțate a diversității în dezvoltarea copiilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil