Când mă gândesc la anii mei de școală, una dintre cele mai vii amintiri ale mele este profesorul care stă în fața clasei și pune o întrebare. Unii copii ridică mâinile dornici să fie chemați să demonstreze cât de buni sunt, alții stau pe loc și privesc în altă parte în încercarea de a deveni invizibili. Este inevitabil să retrăiești emoții plăcute sau neplăcute în funcție de grupul de copii din care a aparținut (dorind să răspundă sau să se facă cât mai invizibili).
Vă mai aduceți aminte de momentul în care profesorul deschidea catalogul și în timp ce unii colegi abia așteptau să fie ascultați, tu te rugai în gând să nu fii tu cel ales pentru a ieși în față?
Această amintire comună multora dintre noi este o experiență foarte actuală și semnificativă pentru copiii noștri. Nimic ciudat, să fim clari, dar în acest sens aș vrea să fac câteva reflecții care sper să le fie utile profesorilor în aprofundarea și îmbunătățirea metodei de învățare pe care o folosesc cu elevii lor.
Când profesorul cheamă un copil pentru a răspunde la o întrebare, se pot observa clar expresii de dezamăgire pe fețele elevilor care au ridicat mâinile, dar nu au fost chemați; au ratat o ocazie de a primi aprobarea profesorului.
Pe de altă parte, se vede foarte bine ușurarea pe fețele acelor copii care nu știau răspunsul. Miza este așadar mare, deoarece copiii concurează între ei pentru a obține afecțiunea și aprobarea unui adult, dar nu învață să se aprecieze unii pe alții.
Dacă te gândești la experiența ta școlară, s-ar putea să ți se fi întâmplat că, dacă știai răspunsul, dar profesorul l-a ascultat pe unul dintre colegii tăi, speranța era că el va greși, astfel încât să ai o altă șansă să-ți arăți cunoştinţele. Dacă, totuși, te-a chemat pe tine la ascultare și din păcate ai răspuns greșit, probabil ai simțit un pic de invidie și resentimente față de colegii tăi care, spre deosebire de tine, știau răspunsul corect.
Foto: Mary Tylor/ Pexels
Copiii care nu reușesc să performeze cel mai bine și beneficiază de învățarea competitivă pot dezvolta resentimente și gelozie față de copiii care se descurcă bine. Cei mai buni elevi, în schimb, îi pot privi pe alții cu dispreț, ajungând să-i considere „proști”. Această formă de competiție în cadrul unei clase nu promovează seninătatea și bunăvoința în rândul copiilor, cu atât mai mult atunci când în clasă sunt copii care din diverse motive au nevoie de o atenție sporită în ceea ce privește învățarea.
În practică, această metodă constă în a pune elevii să colaboreze la dobândirea de cunoștințe sau abilități în vederea unui obiectiv comun precum o temă de clasă sau o întrebare.
Se formează apoi grupuri mici de lucru (maximum 4-6 copii), oferind fiecărui membru o sarcină specifică sau o parte din date.
În acest fel, elevii trebuie să-și instruiască și să-și asiste pe rând colegii de echipă și fiecare are nevoie unul de celălalt pentru a reuși. Această metodă pare să stimuleze un climat de prietenie și colaborare mai mare, îmbunătățește stima de sine, interesul pentru școală și cel mai probabil performanța academică.
Introducerea regulată a activităților de cooperare în viața clasei (a nu se confunda cu activitățile de grup) ar crea o implicare mai mare în rândul copiilor, deoarece aceștia ar învăța:
- a colabora unul cu celălalt, să abordeze sarcina atribuită împărțind munca astfel încât fiecare să aibă un rol precis a cărui contribuție este necesară pentru succesul proiectului,
- vor dezvolta abilități sociale,
- vor fi încurajați să lucreze independent.
Profesorul va trebui să organizeze și să pregătească scena, lăsând copiii liberi să efectueze munca pentru a ajunge cu toții pregătiți pentru sarcină.
Învățarea prin cooperare prin tehnicile de învățare cooperativă nu este întotdeauna ușor de pus în practică și nu este sigur că poate fi potrivită pentru toate tipurile de grupuri.
În plus, se abate de la practica tradițională actuală și poate să nu fie binevenit de către profesor, deoarece reduce importanța pe care o asumă în clasă.
Este bine de reținut, însă, că și competiția are și un rol precis în motivarea comportamentului dezirabil și în dezvoltarea conceptului de sine.
În concluzie, concurența în clasă NU trebuie eliminată, ci trebuie spart monopolul pentru a introduce în mod regulat activități de cooperare în viața școlară care să conducă la succesul de grup în care fiecare copil poate fi un protagonist.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil