Unii copii par să nu reacționeze la pedepse, indiferent de cât de mult încearcă părinții sau profesorii să-i corecteze.
Acest comportament este adesea legat de un fenomen psihologic cunoscut sub numele de „indiferența învățată” (sau „neajutorare învățată”), un concept dezvoltat de psihologul Martin Seligman.
Sursa foto: freepik.com@freepik
Indiferența învățată apare atunci când o persoană (în acest caz, un copil) ajunge să creadă că nu are control asupra unui eveniment sau situație negativă, chiar și atunci când există posibilitatea de a schimba lucrurile.
Acești copii pot deveni mai pasivi, mai puțin motivați și mai puțin capabili să încerce să-și rezolve problemele, chiar și atunci când au oportunități de a o face.
De exemplu, un copil care este constant pedepsit pentru comportamentele sale, dar care nu observă nicio schimbare semnificativă în răspunsurile părinților sau ale autorităților, poate ajunge să simtă că nu are nicio putere asupra consecințelor acțiunilor sale.
Astfel, în loc să încerce să se comporte mai bine sau să caute modalități de a obține o reacție diferită, copilul poate renunța pur și simplu și nu mai răspunde la pedepse.
Sursa foto: freepik.com@nensuria
„Indiferența învățată” este un concept introdus de psihologul american Martin Seligman în 1975.
Acesta se referea la „așteptarea generată într-o persoană, prin care aceasta crede că acțiunile sale nu pot produce rezultate concrete sau că sunt ineficace în a controla rezultatele”.
Astfel, acest fenomen apare atunci când o persoană — în acest caz, un copil — ajunge la concluzia că acțiunile sale nu schimbă situația în care se află și, prin urmare, renunță să mai încerce să își modifice comportamentele.
Cu alte cuvinte, dacă un copil simte că indiferent ce face, va primi aceeași pedeapsă sau aceleași consecințe (și mai mult, că acestea sunt ilogice sau disproporționate), el își pierde motivația de a acționa diferit.
Acest lucru îi afectează comportamentul, dar mai ales, are un impact negativ asupra stimei de sine, încrederii în propria persoană și, pe termen lung, asupra modului în care se raportează la lumea din jurul său.
Sursa foto: freepik.com@user17340861
Pedeapsa, ca „metodă educativă”, deși a fost folosită mult timp (mai ales în trecut), astăzi putem spune că nu este nici măcar un instrument educativ și, mai mult, este contraproductivă.
De obicei, pedeapsa presupune o reacție negativă imediată față de un „comportament nedorit”, dar nu îi învață pe copii cum să îmbunătățească sau să învețe din greșelile lor.
De exemplu, dacă un copil nu își face temele și primește o mustrare sau este pedepsit prin interzicerea televizorului, consecința este neplăcută pentru el, dar nu înseamnă neapărat că a învățat cum să se organizeze mai bine pentru a-și finaliza sarcinile data viitoare.
Imaginați-vă că un copil de trei ani îl lovește pe fratele său pentru că vrea jucăria pe care acesta o are.
Dacă pedeapsa este disproporționată, cum ar fi interzicerea de a viziona serialul favorit pe toată săptămâna, copilul nu va face legătura între fapta sa și consecință; va simți doar frustrare.
Dacă acest tip de situații se repetă, copilul va ajunge să simtă că, indiferent ce ar face, întotdeauna va pierde ceva, iar la un moment dat se va resemna. Acesta este terenul perfect pentru indiferența învățată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil