Între modelul autoritar al generațiilor de străbunici și permisivitatea nestăpânită, astăzi o abordare educațională care este autoritară, dar departe de orice extremism este larg împărtășită (și recomandată) de către psihologi și experții în vârstă de dezvoltare.
Toată lumea este de acord, așadar, că sunt necesare reguli pentru a crește bine și a trăi în lume împreună cu ceilalți. Cu toate acestea, ca părinte, de foarte multe ori este o adevărată provocare să fii ascultat de copii. Deci, cum se face? Iată cum să înveți copiilor respectul pentru reguli.
În ultimii ani, părinții atribuie un rol din ce în ce mai central faptului de a fi iubiți de copiii lor. Adesea, autoritatea este înlocuită total de afecțiune. Din acest motiv, înlătură tot ceea ce ar putea provoca o reacție negativă din partea copilului.
De ce mamele și tații de astăzi exprimă o cerere atât de puternică de a fi iubiți cât mai mult de copiii lor? În societatea de astăzi, copilul, de foarte multe ori, este răspunsul narcisist la unele dintre nevoile adultului, el este cel care trebuie să îndeplinească o așteptare. Acum, o pot face chiar și la 50 de ani... Și, în orice caz, așteptările inconștiente sau nu, față de copil, de multe ori, sunt enorme.
Riscul acestei atitudini din partea părinților este să renunțe la rolul lor de educatori.
Fiecare regulă trebuie să aibă sens în funcție de vârsta copilului și trebuie acordată atenție numărului celor stabilite.
Regulile trebuie stabilite mai întâi de mama și tata. De exemplu, un copil de trei ani ar trebui să doarmă cel puțin 10 ore pe zi - și să nu se culce după 10 seara - este necesar pentru bunăstarea lui.
Când să mănânce, la ce oră și cum... Dacă mama, de exemplu, se hrănește cu jumătate de sandviș în picioare se ridică și apoi îi cere copilului să mănânce supa, stând jos, este puțin probabil să fie convingătoare.
Un aspect care nu trebuie subestimat niciodată este vârsta copilului: tipul și numărul de solicitări de la adult se modifică pe măsură ce cresc.
Trebuie să ne întrebăm, ca educatori, dacă o anumită regulă este potrivită vârstei copilului nostru, dacă este în stare să facă ceea ce cerem noi. Așteptând ca un copil de trei-patru ani, de exemplu, să facă ordine singur în camera lui este un pic cam mult. Ziua lui se învârte în jurul jocului, orice alt element este o sursă de tulburare pentru el.
Este indicat să găsești o strategie, de exemplu, să-i spui o poveste și să-i spui că există o zână care îl vizitează când doarme și care va vedea dezordinea. Tuturor copiilor le place ideea de magie și astfel îi puteți implica activ cu umor. Râsul împreună cu copilul funcționează în general.
Mai mult, ca adulți este important să fim modele: nu cerem copilului nostru lucruri pe care nu le facem.
Poate părea evident, dar nu este deloc: regulile trebuie să fie foarte clare, niciodată prea vagi sau generice. Trebuie clarificată cererea, trebuie să fii foarte practic când îi ceri copilului ceva.
Clasicul „Fii cuminte!” nu are sens, nu dă indicații și doar generează confuzie. Copilul se va gândi: „Ce ar trebui să fac?” fiind dezorientat asupra comportamentului său.
„Fără înjurături”, „Ai grijă la școală”, „Te duci la culcare la 9” sunt mesaje clare și ar fi mai bine să dai regulii cu sens pozitiv, adică „Fă ordine! în loc de „Nu face mizerie!”.
Părintele, uneori, este speriat de țipătul copilului (la orice vârstă) și se pune pe același nivel, țipând mai mult decât copilul. În felul acesta, mama devine „vrăjitoarea rea”, fiul nu o mai recunoaște ca mamă și se declanșează un mecanism în care miza continuă să fie crescută.
Scăderea tonului vocii, însă, dislocă copilul și sugerează un alt instrument de comunicare decât strigătul.
Ca educatori, dacă rămânem calmi, transmitem ideea că furia poate fi gestionată în multe feluri în comparație cu țipătul și plânsul.
Este important să-i spui că are dreptate să fie supărat, recunoscând astfel cum se simte, dar cu adevărat nu poți face altfel.
Arătăm că înțelegem că este supărat pentru că și-ar dori să se joace până la ora 23, dar nu se poate, trebuie să se culce.
În fața supărării copilului, ca părinte trebuie să mă pun în pielea lui, empatizând cu el, oferindu-i astfel și posibilitatea de a da un nume emoțiilor acelui moment.
Furia explozivă îl intimidează pe copil însuși, el trebuie să știe că adultul înțelege ceea ce simte și îi dă un răspuns util: „Uite, înțeleg că ești foarte supărat”. O astfel de afirmație îi permite copilului să scadă tensiunea.
Este esențial să evidențiem angajamentul și bunăvoința de fiecare dată când copilul „încearcă” (sau reușește complet) să respecte o regulă.
Când un copil respectă o regulă, trebuie subliniată, această atitudine acționează ca o întărire și îi transmite copilului un mesaj clar și pozitiv cu privire la ceea ce a făcut. Așa că va dori să o repete spontan.
În acest fel, simte că a făcut părintele fericit și creează un mecanism prin care va dori să reproducă acel comportament. Să nu uităm că copiii ne iubesc și vor să ne facă fericiți.
„Formula magică” pentru a educa cel mai bine un copil în conformitate cu o serie de reguli de bază și pentru a-l crește sănătos și fericit cu sine și cu lumea nu există. Însă adultul poate contribui enorm cu atitudinea sa la bunăstarea emoțională a copilului și la relație.
A spune copilului că este copilul nostru și că suntem fericiți că l-am avut este esențial pentru creșterea lui. Părintele trebuie să asculte copilul, să-i dedice timpul și multă răbdare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil