Uneori, odată cu creșterea copilului, părinții se întreabă dacă copilul lor va deveni un adult expus la bullying și la nedreptate. Care sunt comportamentele corecte de implementat în aceste cazuri și, mai ales, semnele reale de disconfort la care să fii atent?
„Mai bine să stăruiesc în cererile mele sau să mă resemnez cu faptul că alții au mai multă putere decât mine și că e mai bine să nu-i enervez?”. Poate că nu așa gândește un nou-născut, dar situația pe care o trăiește este exact aceasta, și anume o inegalitate de putere: pe de o parte imposibilitatea de a-și satisface propriile nevoi și, pe de altă parte, să fie total la latitudinea adulților.
Pe măsură ce crește, și deci își îmbunătățește definirea subiectivității, micuțul își exprimă cereri din ce în ce mai complexe (ce vrea, ce nu vrea, ce acceptă să facă și ce nu) și, pe baza de reacțiile pe care le primește, le dezvoltă pe ale sale pentru a face față voinței celorlalți: să insiste și să să pună piciorul în prag sau, mai degrabă, să decidă când este cazul să renunțe.
Să recunoaștem: un copil care tinde să nu insiste prea mult și să accepte ceea ce îi oferă adulții este un copil „confortabil” și ușor de mulțumit. Ușurința cu care întrerupe o criză de furie, acceptă „nu- ul” și aderă la cererile adulților, capătă aproape întotdeauna reacții pozitive. Este un copil „cuminte” care este plăcut de mama, tata, bunici și bone.
Tocmai cu primele contacte sociale unii părinți încep să se teamă că acest comportament nu este în totalitate pozitiv: „Nu își apără jucăriile, dacă un copil i le ia se oprește sau începe să plângă”; «Lasă la conducere un grup de copii mai mari, face tot ce îi cer ei fără să aibă un cuvânt de spus sau să se răzvrătească»; „Dacă îl tachinează, nu îndrăznește să-i spună profesorului, iar întrebat dacă îl deranjează cineva, spune că nu”.
În poveștile părinților apare un copil nesigur, timid, neasertiv. Cum să nu vă faceți griji gândindu-vă la realitatea de astăzi? Îl vedem deja ca pe o victimă a altora, expus la bullying și abuz, incapabil să se apere și să concureze.
Să începem cu o listă de lucruri care sunt cel mai bine evitate:
Să îl protejezi tu față de alți copii: Cu excepția cazului în care se află în pericol fizic, cel mai bine este să îi permiteți copilului să vină cu propriile strategii de adaptare. Dacă i s-a furat o jucărie și nu încearcă să o recupereze, cel mai bine așteaptă și vezi ce face. Îl ignori și schimbi jocul? Încercați să vă împrieteniți cu „bully-ul”? Vine la tine plângând? Oricare ar fi reacția lui, critica ar trebui evitată, mai degrabă căutând, împreună cu el, o soluție care să nu necesite intervenția dumneavoastră.
Să îi explicați cum ar trebui să se comporte în astfel de cazuri: În situațiile care pun în joc emoțiile, nu se poate „învăța” un comportament care să fie folosit fără a ține cont de ceea ce copilul se simte capabil să facă. Intervențiile de acest tip riscă să-i scadă stima de sine și să-l facă să creadă că nu este la înălțimea a ceea ce se așteaptă de la el.
Să îl întrebui de ce se poartă așa. Copilul nu poate explica motivațiile și scopurile comportamentului său, deoarece nu este o alegere deliberată și ordonată.
Noi înșine, încercând să ne întrebăm „de ce se comportă copilul așa?”, suntem primii care nu știm. Comportamentele similare pot avea de fapt semnificații foarte diferite, dar, în orice caz, să ne amintim că nu sunt niciodată o „problemă”, ci o caracteristică a copilului.
Depinde mult de vârsta copilului, de experiențele pe care le-a avut sau are, de situațiile în care apare acel comportament. În momentele de tranziție de la un ciclu școlar la altul, de exemplu, copilul alege adesea comportamente neconflictuale pentru a reduce tensiunea în a face față schimbărilor din mediu. Adolescența timpurie este, de asemenea, o perioadă în care pot apărea atitudini mai conforme din aceleași motive.
Toate aceste elemente se împletesc cu caracteristicile specifice fiecărui copil, cu stilul de familie, cu mesajele care vin din celelalte medii în care este inserat.
Părinții leagă aceste comportamente de riscul de a fi hărțuiți sau de a avea un succes social scăzut. În cazul băieților, există și teama că un astfel de comportament nu este foarte „bărbătesc”, un tip de „preocupare ideologică” care își găsește omologul și la feminin: o fată prea calmă riscă să fie exploatată și neprețuită. Linia dintre acceptarea modului de a fi al copiilor noștri și preocuparea de a-i ajuta să depășească dificultățile pe care le poate implica este foarte subțire. Pentru a o înțelege, singurul instrument este observarea atentă, afectuoasă și vigilentă.
La ce să ne uităm?
Evitarea conflictelor nu este întotdeauna sinonimă cu excluziunea socială. Dimpotrivă, adesea copiii care tind să accepte cererile altora sunt o resursă recunoscută și apreciată în situații de grup, la școală ca și în sport. În aceste cazuri, să ne întrebăm dacă dificultatea nu este mai degrabă exclusiv și exclusiv a noastră: poate noi suntem cei care așteptăm mai multe atitudini „învingătoare” de la copilul nostru?
În orice caz, este important să știi cum să recunoști semnele de disconfort. Dacă, de exemplu, copilul evită clar anumite situații sociale, dacă este adesea trist sau agitat, dacă are probleme cu somnul, este indicat să discutați cu ceilalți adulți cu care copilul este în contact (profesori, formatori, lideri de grupuri în care a intrat etc.) și să identifice modalități comune de a-l ajuta să vorbească despre dificultățile sale: dacă nu a făcut-o încă în ciuda disconfortului pe care îl manifestă înseamnă că nu poate, sau că nu știe dacă poate.
A căuta strategii utile împreună cu copilul nu înseamnă să-l faci diferit, ci să-i permiti să-și dezvolte abilități de răspuns mai eficiente : activități care îi sporesc încrederea în sine, experiențe sociale care-l sporesc.
Ajutorul psihologului poate fi de asemenea util, dar va fi cu atât mai mult dacă părinții au reușit în primul rând să deschidă un dialog cu copilul și să identifice cu acesta nevoia de ajutor. Nu pentru a „vindeca” de ceva greșit, ci pentru a-și dezvolta capacitatea de a se simți bine în lume.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil