Definiția unui copil opozițional se aplică unei personalități care manifestă atitudini provocatoare sau agresive, care sunt greu de gestionat de părinți și profesori. Aveți grijă, totuși, să nu confundați (sau să etichetați imediat) astfel de comportamente cu patologia specifică, adică tulburarea opozițională sfidătoare (TPD) care necesită un diagnostic precis.
În esență, fiecare copil de opoziție, predispus la un comportament greșit, nu este neapărat un „caz clinic”.
Uneori, aceste atitudini sunt legate de temperament: sunt cei care nu tolerează frustrările și nu suportă regulile. Impulsivitatea, de exemplu, face parte din temperament, de fapt fiecare dintre noi le are pe ale noastre și nu poate fi schimbat, dar se poate interveni asupra aspectului educațional care face diferența.
Principala problemă a copilului opozițional este că se activează un cerc vicios: adultul dă reguli, copilul se simte „rău” și se comportă prost. Iată, deci, o pedeapsă de la părinte sau profesor care transformă relația dintre cei doi într-un „test de forță”.
Sțiunea întărește ideea copilului că toată lumea este supărată pe el, iar singura modalitate de a se apăra este să fie mereu cel mai puternic.
Pentru a rupe acest cerc vicios, cea mai eficientă strategie este să încercăm să-l îmbunătățești pe copil prin adoptarea unei abordări empatice, bazate pe autoritate.
Petrece timp de calitate cu el: ajută copilul opozițional să simtă că adultul îl iubește chiar dacă deseori se comportă prost
A fi fericiți împreună îl ajută pe copil să simtă că ne pasă de el, chiar dacă deseori se comportă prost. Acest lucru îi permite, de asemenea, să „curățeze” imaginea negativă pe care o are despre sine.
Cuvintele vindecătoare, de exemplu „E plăcut să te privesc în timp ce desenezi”, „Sunt mândru că înoți ca un pește!”, compensează judecăţile negative pe care le primeşte copilul opoziţional. Este foarte important să-i spui fiului tău fraze de genul acesta, legându-le mereu de un motiv concret, deoarece ele îl ajută să-și reechilibreze fragila stima de sine.
Când copilul a făcut un mic progres, sublinierea nu numai în cuvinte, ci și cu o notă scrisă este o strategie simplă și eficientă. Chiar și un obiect mic, de exemplu, o minge magică, poate fi transformat într-un simbol al schimbării.
Părinții ar trebui să ignore atitudinile ușor opoziționale ale copilului și să intervină doar față de cei mai puternici.
Dacă adultul devine rigid în legătură cu orice, acesta alimentează mecanismul provocării. Din acest motiv, este oportun să decidem care comportamente sunt inacceptabile și care sunt mai puțin grave sau tolerabile.
Când încălcările sunt minore folosiți ironia pentru a „stinge focul”. ('Ah, e noroi peste tot, dar astăzi chiar vrei să o faci pe mama să muncească din greu!').
În cazurile grave, însă, este mai bine să pară rău decât supărat. În acest fel, empatia este activată și la copilul care simte același sentiment de neplăcere față de adult.
Cu toate acestea, chiar și o abordare bună nu asigură rezultate imediate și poate fi obositoare (și uneori frustrantă) pentru adult. În orice caz, este nevoie de timp pentru a schimba comportamentele de opoziție, este esențial ca acțiunea educațională să devină o practică coerentă și consolidată de zi cu zi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil