Copiii care par că nu se mai satură și mereu vor mai mult. Cătălin Durlă ne spune cum să gestionăm situația: „Întrebați-vă ce vă cer cu adevărat!” / VIDEO

Data publicării:
Copiii care par că nu se mai satură și mereu vor mai mult. Cătălin Durlă ne spune cum să gestionăm situația: „Întrebați-vă ce vă cer cu adevărat!” / FOTO: freepik.com @gritsiv
EXCLUSIV
Copiii care par că nu se mai satură și mereu vor mai mult. Cătălin Durlă ne spune cum să gestionăm situația: „Întrebați-vă ce vă cer cu adevărat!” / FOTO: freepik.com @gritsiv

Psihoterapeutul Cătălin Durlă a adus în discuție la Părinți Prezenți o temă pe cât de actuală, pe atât de des întâlnită în educația copiilor - cum să gestionăm situația în care micuții noștri par a nu se mai satura niciodată, mereu dorind mai mult de la noi.



Durlă a subliniat că atunci când copilul cere „mai mult”, adesea sub această dorință aparent simplă se ascund nevoi profunde.

„Mereu mă gândesc că atunci când vine un copil care cere `mai mult`, `mai mult` și `mai mult`, mă întreb de fapt ce cere? Da, o să zici ciocolățica sau lego, dar, de fapt, dedesubt e altceva. Îți cere mai multă atenție, mai multă iubire, mai multă disponibilitate.

Copiii te trag așa de mânecă: `tati, mami, vreau și eu...` Părintele se gândește: `hai, că-i ofer, uite, îl fac fericit`. Îi umplem pe copiii mici de jucării, dar acelea sunt nevoile noastre nesatisfăcute! Încercăm să le satisfacem prin pseudo-nevoile copiilor noștri

Trebuie să punem limite! Trebuie să fim foarte conștienți și trebuie să ne asumăm că trebuie să punem limite! `Am stabilit de la bun început că te uiți la un episod, un episod va rămâne`. Un element foarte important este să fii constant. Te-ai abătut odată, s-a terminat! Copiii sunt foarte buni la a vedea spațiile dintre rânduri și breșele. Foarte buni la chestia asta. Să nu subestimați niciodată puterea unui copil”, a spus Cătălin Durlă la Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro.

Citește și Dependența copiilor de dulciuri. Psihoterapeutul Cătălin Durlă avertizează părinții: „Aici e o mare capcană!” / VIDEO

Cătălin Durlă: „E important să fim foarte atenți la ce le oferim copiilor noștri!”

Psihoterapeutul Cătălin Durlă a adus în atenție la Părinți Prezenți o perspectivă relevantă asupra modului în care obiceiurile aparent nevinovate din copilărie pot evolua în comportamente mai problematice în adolescență și maturitate. Specialistul a adăugat că este esențial să fim conștienți de posibilele semnale de suferință ale copiilor noștri. Dacă dependența înseamnă suferință, atunci trebuie să investigăm motivul din spatele acestei suferințe și să răspundem cu soluții care țin cont de nevoile reale ale copilului, nu doar de dorințele imediate.

„O banală dependență de dulciuri nu duce către droguri direct. Cred că e important să fim foarte atenți la ce le oferim copiilor noștri, să fim atenți la mesajele astea de despre care am precizat că le cer. Dacă dependența înseamnă suferință, trebuie să vedem de ce anume suferă copilul. Și atunci să încercăm să reparăm și să răspundem cu nevoile, nu cu dorințele.

De la 3-4-5 ani până în adolescență, avem timp să facem foarte multe acțiuni de reparație cu ei: să fim alături de ei, să-i înțelegem, să-i susținem, să le punem limite, să-i punem în fața unor situații în care ei trebuie să decidă”, a mai punctat psihoterapeutul.

Dacă reușim să intervenim și să reparăm suferința, putem fi siguri că tinerii nu vor recurge la consumul de alcool, tutun sau droguri? În fața acestei dileme, Cătălin Durlă a oferit o perspectivă realistă: „Nu există siguranță pentru nimic, dar putem să reducem substanțial procentul!”

Vezi și Dependența copiilor de ecrane: Cum putem să o prevenim? Cătălin Durlă: „E un aspect important, pe care mulți părinți uită să-l aplice” / VIDEO

Psihoterapeut Durlă: „Consilierea nu strică, psihoterapia nu strică, specialiștii nu strică!”

În cadrul emisiunii Părinți Prezenți, specialistul a subliniat că este esențial să implementăm prevenția și psihoeducația, aspecte adesea neglijate în societatea noastră. Cu un ton hotărât, Cătălin Durlă a explicat că primul pas este să le comunicăm copiilor, încă de la o vârstă fragedă, ce este acceptabil și ce nu, evidențiind efectele și consecințele asociate, adaptând discursul la fiecare etapă de vârstă. Pe de altă parte, psihoeducația reprezintă un instrument foarte important pentru a-i ajuta pe copii să identifice și să înțeleagă propriile nevoi, să învețe să ceară ajutor și să dezvolte mecanisme de auto-reflecție. Durlă a accentuat că aceste lecții nu sunt benefice doar pentru copii, ci și pentru părinți.

„Se numește prevenție și psihoeducație, ceva ce lipsește cu desăvârșire pe plaiurile noastre. În primul rând, trebuie să le spunem, de foarte tineri, ce e ok și ce e mai puțin ok, care sunt efectele, care sunt consecințele, pe fiecare etapă de vârstă cu limbajul adecvat. Iar, pe de altă parte, psihoeducația să-i ajute să înțeleagă ce nevoi au, unde se află, unde pot cere ajutorul, să înțeleagă mecanismele din spatele lucrurilor. Și copiii, dar mai ales părinții! Consilierea nu strică, psihoterapia nu strică, specialiștii nu strică!”, a mai spus Durlă.

Citește și „Dependențele copiilor au legătură cu suferința”. Cătălin Durlă arată care sunt semnalele de alarmă: „Îi oferim ceva ca să tacă, dar NU e o tăcere” / VIDEO

Urmăriți emisiunea integral:  

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Loredana Iriciuc | Categorie: Invitati si Interviuri




Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite

pixel