Involuntar, cădem pradă obiceiului de a cataloga un copil ca fiind „dificil” atunci când nu se conformează dorințelor noastre. Ne așteptăm să se supună fără întrebări, să asculte pasiv, să-și asume responsabilități fără să clipească și să evite orice formă de confruntare.
În această optică, nevoile, opiniile și manifestările copiilor sunt aduse în umbra deciziilor și dorințelor noastre ca adulți, fiind obligați să se conformeze fără contestare.
Acest comportament ne duce în mod inevitabil spre etichetare. Într-un fel, aplicarea unei etichete copilului ne aduce o formă de confort, alinându-ne temerile și permițându-ne să înțelegem (conform perspectivei noastre mature) ce se întâmplă în jurul nostru. În plus, când împărtășim experiențele noastre cu alți adulți și etichetăm copilul ca „dificil”, adesea primim în schimb compasiune și susținere, deoarece mulți părinți împărtășesc aceeași perspectivă. Astfel, cu ajutorul acestor etichete, ne încurajăm pe noi înșine când suntem frustrați de neascultarea sau încăpățânarea copilului, când nu găsim momente de respiro sau când se iscă conflicte cu frații lor.
De asemenea, această tendință de a eticheta înlătură în mod convenabil responsabilitatea din sarcina noastră atunci când lucrurile nu evoluează așa cum ne dorim. Suntem tentați să aruncăm vina asupra copilului pentru situațiile tensionate, simțind că acesta trebuie să ne ușureze povara, și nu invers.
SURSA FOTO: freepik.com @pvproductions
Imaginați-vă pentru o clipă că purtați „ochelarii pentru copii” și să îi priviți pe cei mici cu o altă perspectivă. Cum ar arăta lumea prin ochii lor dacă, ca adulți, am renunța la cerințe și grabă, oferindu-le mai mult respect și ascultare? Ei bine, efectul ar fi simplu și profund: am descoperi că noțiunea de „copii dificili” este o etichetă nejustă, iar în schimb am înțelege că acești copii au nevoi care trebuie îndeplinite.
Și nu este deloc ușor pentru ei să se conformeze aglomerării noastre frenetice de activități. Chiar de la vârste fragede, sunt împinși înainte ca într-un marș forțat, deoarece persistă o concepție greșită că independența lor față de părinți, câștigată mai devreme, le va asigura o dezvoltare mai rapidă și mai bună.
Această idee îi face pe adulți să treacă cu vederea rata variată de dezvoltare a copiilor, percepția lor unică asupra timpului și progresul treptat al abilităților, uitând în special de nevoile lor emoționale.
Astfel, din spatele aparențelor copilului pe care îl considerăm „dificil”, se ascunde de fapt un suflet cu cerințe nesatisfăcute din cauza propriilor noastre epuizări fizice și mentale, precum și a lipsei de conexiune cu cei din jur.
Răspunsul acestui copil la modul în care îl tratăm, cu această pretențioasă viziune de adult, se manifestă în forme variate. El, care nu și-a dezvoltat încă în totalitate abilitățile sociale și nu cunoaște încă cum să-și gestioneze emoțiile, răbufnește. Plânge cu disperare, se opune în mod tumultos, explodează într-un tumult de sentimente, poate chiar recurge la lovire, mușcături sau gesturi de dispreț față de noi adulții care ar trebui să fim suportul lor.
Simpla privire prin „ochelarii pentru copii” ne poate conduce către o înțelegere mai profundă și empatică. Ne poate ajuta să privim dincolo de comportamentul aparent dificil și să vedem că acești copii sunt în realitate mici exploratori ai lumii noastre, aflându-se în căutarea răspunsurilor și ghidării noastre într-un mod care să le respecte etapele naturale de dezvoltare și să le împlinească nevoile afective.
Pentru a începe această transformare, primul pas este să ne întoarcem privirea spre interior și să ne angajăm într-un proces profund de auto-reflecție. Aceasta nu implică învinovățirea de sine (deoarece, desigur, fiecare părinte acționează cu buna intenție și în limitele cunoașterii sale), ci înțelegerea că schimbarea începe cu noi.
Iată câteva direcții în care putem evolua pentru a îmbunătăți și echilibra relația noastră cu copiii, potrivit specialiștilor:
Abordăm copiii cu răbdare, respect, dragoste și empatie, așa cum am dori să fim tratați. Recunoaștem faptul că ei sunt indivizi distincți, cu propria lor lume interioară și călătoria lor de învățare.
Împunem limite cu amabilitate, empatie și iubire. Aceste limite trebuie să fie clare, juste și să permită copilului să se implice activ în proces.
Ne conectăm emoțional cu copiii noștri. Aceasta este o cheie esențială pentru dezvoltarea lor, fericirea și pentru a îmbunătăți comportamentul.
Comunicăm întotdeauna într-un mod pozitiv, promovând ascultarea activă, dialogul sincer și încrederea reciprocă.
Ajutăm copiii să înțeleagă și să gestioneze emoțiile lor, validând cu respect sentimentele lor în fiecare moment.
Acordăm atenție atât nevoilor fizice, cât și emoționale ale copiilor. Când simt că adulții îi susțin, îi respectă, îi iubesc necondiționat și le sunt alături, copiii cresc într-un mediu de siguranță și încredere, care nu necesită cereri constante de atenție.
Învățăm copiii să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile lor, să repare greșelile și să înțeleagă că greșelile sunt o oportunitate de învățare.
Încurajăm autonomia copiilor, respectând ritmul lor de dezvoltare și încurajându-i să-și descopere propriile abilități și să-și dezvolte stima de sine.
Nu uităm niciodată că micuții au comportamente și atitudini diferite față de adulți datorită naturii lor emoționale și exploratorii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil